Tânăr legat cu cureaua de la pantaloni de un poliţist din Vaslui cere daune morale de 100.000 de euro

 

 

×

Warning

JUser: :_load: Unable to load user with ID: 75

Tânăr legat cu cureaua de la pantaloni de un poliţist din Vaslui cere daune morale de 100.000 de euro

Written by  Feb 19, 2019

Un tânăr din Vaslui, prins la furat, este supărat că a fost imobilizat cu cureaua de la pantaloni de un poliţist în timpul liber şi a dat în judecată atât IPJ Vaslui, cât şi pe poliţist.

Onoarea şi imaginea tânărului ar fi fost grav afectate de acest gest, iar 100.000 de euro i-ar fi stins supărarea.

Imobilizat cu cureaua de la pantaloni, cere daune morale de 100.000 de euro
Prins după ce ar fi furat dintr-un magazin, de către un politist aflat în timpul liber, tânărul vasluian a dat în judecată politistul si IPJ Vaslui cerând 100.000 de euro, drept daune morale.

Cererea sa a ajuns pe masa Judecătoriei Vaslui dar instanta a declinat-o către Tribunalul Vaslui din cauza sumei mari de bani solicitată. Tânărul prins în flagrant si-a motivat cererea prin faptul că imaginea sa ar fi avut de suferit după ce politistul a folosit o curea să-l imobilizeze si apoi să-l ducă la sediul IPJ Vaslui, să-l predea colegilor, informează vremeanoua.ro

Poliţistul ieşise din tură, dar a auzit o femeie ţipând

Politistul iesise din tură si se îndrepta pe jos spre casă, când a fost alertat de tipetele unei vânzâtoare la un magazin din zonă. Politistul a observat doi tineri care fugeau, astfel că a pornit în urmărirea acestora.

“Am văzut iesind din magazin, în fugă, doi bărbati si din urma lor, o femeie tipând după ajutor. Au luat-o la fugă printre blocuri. Am fugit după ei dar, după aproximativ 200 de metri s-au despărtit, si fiecare a continuat să alerge în altă directie. Am fost nevoit să alerg doar după unul dintre ei si, după aproximativ 500 de metri am reusit să-l prind în spatele blocului nr.1. L-am pus la pământ, dar nu aveam cătusele la mine. Se zbătea să scape, astfel că am fost nevoit să-l imobilizez la pământ si să-i leg mâinile la spate cu cureaua de la pantaloni. L-am dus apoi la sediul IPJ Vaslui si de acolo a fost preluat de o patrulă din cadrul Politiei muncipale. Ulterior a fost dus înapoi la magazin. Vânzătoarea a început să plângă de bucurie când a văzut că hotul a fost prins si si-a recuperat marfa furată”, a povestit, la acea vreme, agentul Alexandru Mălăncus, citat de vremeanoua.ro.

Poliţistul, declarat erou şi medaliat, după ce a salvat viaţa unui copil

Agentul Alexandru Mălăncus a ajuns cunoscut după ce a salvat viata unui copil de 11 ani. Băiatul se înecase cu un sâmbure de caisă, însă, după efectuarea manevrelor de salvare în astfel de situatii, politistul vasluian a reusit să-i scoată sâmburele care-i obturase copilului căile respiratorii. Pentru fapta sa, agentul Alexandru Mălăncus a fost răsplătit cu ocazia Zilei Politiei Române. Conducerea IPJ Vaslui i-a acordat o plachetă cu titlul de “Distinctie de onoare”, în semn de apreciere a profesionalismului si devotamentului de care a dat dovadă în activitatea desfăsurată, pentru curajul manifestat si credinta în valorile umane.

(Sursa: Observator.tv)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« July 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31