Carte de identitate falsă, descoperită la controlul de frontieră

Carte de identitate falsă, descoperită la controlul de frontieră

Written by  Feb 23, 2018

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit asupra unui bărbat o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care s-a dovedit a fi falsă.

În data de 21 februarie a.c, în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autoturism marca Volkswagen, cetățeanul din R. Moldova Ion S., în vârsta de 37 de ani.

În baza unei analize de risc pe linia migrației ilegale, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, în urma căruia a fost descoperită, ascunsă și nedeclarată, asupra acesteia, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au stabilit că documentul în cauză este fals. 

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că în cursul verii trecute, dorind să meargă în Germania la muncă, a luat legătura cu o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaşte, care i-a promis că, în schimbul sumei de 300 euro, îi va face rost de o carte de identitate românească.      

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  complicitate la  fals material în înscrisuri oficiale.

 

 

(Sursa: politiadefrontiera.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« August 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31