Displaying items by tag: parcare neregulamentara

Plimbarea cu mocăniţa a unui grup de 40 de turişti a fost stricată sâmbătă, în localitatea suceveană Moldoviţa, de un şofer care a parcat fix pe calea ferată Din cauza maşinii parcate pe şine, mocăniţa din Moldoviţa, o atracţie turistică celebră, a fost blocată circa 15 minute, timp în care turiştii au încercat să dea de urma şoferului care a blocat drumul trenului.  

În 1997, un bărbat a declarat un furt de mașină polițiștilor din Frankfurt. 20 de ani mai târziu, bărbatul a realizat că de fapt uitase unde era parcat autovehiculul.

Poliţia Locală a intervenit în jurul orei 15.40 şi a ridicat autoturismul “problemă”. Circulaţia a fost reluată.

Primăria a ridicat astăzi primele maşini parcate neregulamentar după o pauză de mai bine doi ani. Servicii Publice Iaşi a scos la stradă, în jurul orei 12.00, două autoplatforme de ridicare, transport şi depozitare a autovehiculelor. În prima zi de activitate au fost „săltate” cinci mașini, toate aflate în zona facultăților Universității Tehnice.

Deşi credea că a scăpat, conducătorul auto a avut parte de o surpriză de proporţii.

O stradă din Braşov a fost asfaltată într-un veritabil stil românesc. Motivul a fost o maşină cu numere de Bucureşti parcată aiurea. Proprietarul autovehiculului a ignorat afişele de pe stâlpi care anunţau că urmează asfaltarea străzii. 

Sunt momente in care te intrebi cum a obtinut permisul de conducere soferul din fata ta.

Noul Regulament va permite reluarea activităţii de ridicare chiar de luna viitoare a maşinilor parcate în zone interzise, care a fost suspendată în ultimii doi ani. Taxa este tot 450 de lei, plus eventuala amendă a Poliţiei Rutiere. Dacă şoferul vinovat ajunge la maşină chiar în momentul ridicării, taxa este de 330 de lei. Ce alte prevederi noi se regăsesc în Regulament?

Un șofer din SUA care a parcat aiurea a fost pus la punct de către doi tineri cu mașini de teren.

Bizonul a parcat pe două locuri, ignorând total marcajul din parcarea unui centru comercial. Doi tineri și-au parcat mașinile la câțiva cm de portierele acestuia, astfel fiindu-i imposibilă urcarea în autoturism. În cele din urmă, șoferul ghinionist a urcat prin portbagajul mașinii.

 

(Sursa: ziareiasi.ro)

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« July 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31