Displaying items by tag: alegeri prezidentiale

 

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost reales cu 76,67% din voturi, după numărarea a 99,80% din buletinele de vot, a anunţat luni dimineaţa Comisia Electorală Centrală. Participarea la vot a fost de 67,4%, menţionează AFP.

Vladimir Putin a fost ales astăzi președinte pentru a patra oară și va sta la Kremlin până în 2024. Reconfirmarea liderului de la Kremlin vine pe fondul unor acuzații fără precedent de la terminarea războiului rece

Consiliul Naţional al PNL a decis, duminică, să îl susţină pe actualul preşedinte Klaus Iohannis dacă va candida pentru un nou mandat prezidenţial, în anul 2019.

Preşedintele american Donald Trump şi-a ales deja sloganul pentru alegerile prezidenţiale din 2020, unde vrea să candideze pentru un al doilea mandat: "Să păstrăm America măreaţă" (Keep America Great!). 

O tânără la bustul gol l-a interpelat vineri după-amiază pe preşedintele la final de mandat Milos Zeman, care se pregătea să voteze la scrutinul prezidenţial, şi a strigat „Zeman, târfa lui Putin”.

Potrivit unui comunicat al PSD Suceava, în cadrul ședinței CEX a organizației județene Suceava, președintele PSD, Liviu Dragnea a evaluat  gradul în care a fost îndeplinit programul de guvernare arătând că s-a reușit creșterea salariilor, a pensiilor, a burselor pentru studenți chiar dacă în același timp s-au luat măsuri de relaxare fiscală cum ar fi reducerea impozitelor, anularea unor taxe și acest fapt se simte deja în buzunarul românilor.

Un scandal de proporţii îl vizează pe Donald Trump. Asta după ce în presa americană au apărut fragmente dintr-o carte care va fi lansată săptămâna viitoare şi care conţine dezvăluiri din culisele campaniei şi preşedinţiei Trump. Una dintre ele – că Donald Trump nu urmărea să câştige alegerile. A vrut doar să candideze şi să devină cel mai faimos om din lume. Cartea are la bază 200 de interviuri făcute de jurnalistul Michael Wolff. Avocaţii preşedintelui au început deja demersurile pentru a împiedica apariţia volumului.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat miercuri că va candida pentru un al patrulea mandat la alegerile prezidențiale care se vor defășura anul viitor în luna martie, informează agențiile internaționale de presă.

Orice condamnat penal definitiv va putea candida fără nicio problemă la funcția supremă în stat sau pentru un post de senator ori deputat.

Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui american, a publicat marți preventiv pe Twitter e-mailuri care arată că a acceptat în vara lui 2016 să primească ajutorul puterii din Rusia pentru eventuala subminare a candidaturii democratei Hillary Clinton, sub forma unor informații presupus compromițătoare.

Page 1 of 5

Arhiva Iasi TV Life

« April 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30