DSP a distribuit peste 25.000 de tablete pentru dezinfecţia fântânilor, după inundaţii

DSP a distribuit peste 25.000 de tablete pentru dezinfecţia fântânilor, după inundaţii

Written by  Aug 08, 2018

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a distribuit peste 25.000 de tablete pentru dezinfecţia fântânilor din localităţile afectate de inundaţii în lunile iunie şi iulie, a declarat directorul instituţiei, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu.

Directorul DSP Suceava a spus că tabletele s-au distribuit de către personalul de specialitate al instituţiei, cu sprijinul asistenţilor medicali comunitari din localităţile respective.

Totodată, Zorescu a menţionat că s-au prelevat probe de apă din 30 de fântâni ce au fost dezinfectate şi s-au efectuat analize de laborator, pentru a se urmări calitatea apei.

De asemenea, au fost atenţionate autorităţile locale acolo unde s-a constatat că la unele fântâni calitatea apei se menţine necorespunzătoare.

‘Nu este suficient simpla dizolvare a substanţelor dezinfectante în fântână, ci este necesară respectarea întregii proceduri, începând cu curăţarea fântânii, continuând cu scoaterea apei etc. Este o procedură mai complexă, care nu întotdeauna poate fi efectuată, de aici şi rezultatul care se vede în analize’, a spus Zorescu, adăugând că apa distribuită prin reţele din judeţ este verificată permanent şi este de bună calitate, nefiind înregistrate probleme din acest punct de vedere.

(Sursa: Agerpres)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30