Primăria Suceava alocă peste 3,2 milioane lei pentru funcţionarea cabinetelor medicale şcolare

Primăria Suceava alocă peste 3,2 milioane lei pentru funcţionarea cabinetelor medicale şcolare

Written by  Apr 24, 2018

Municipalitatea Suceava va aloca peste 3,2 milioane de lei pentru funcţionarea cabinetelor şcolare şi dentare din oraş, iar un proiect de hotărâre iniţiat în acest sens de primarul Ion Lungu va fi supus aprobării în proxima şedinţă a Consiliului Local.

În expunerea de motive, primarul arată că, din 2009, în Primăria Suceava funcţionează Compartimentul de Medicină Şcolară ce cuprinde 11 cabinete de medicină generală, respectiv zece şcolare şi unul studenţesc, precum şi opt cabinete şcolare de medicină dentară, cu 61 de posturi, dintre care unul de mediator sanitar.

Totodată, în cadrul compartimentului funcţionează Biroul de medicină şcolară generală format din cabinetele medicale şcolare, grădiniţe şi cabinetul studenţesc, cu 11 posturi de medici, dintre care unul vacant, precum şi 35 de posturi de asistent medical, dintre care unul este vacant şi patru temporar vacante în condiţiile în care titularii sunt în concediu de creştere copil.

Biroul de medicină dentară include cabinetele medicale şcolare şi liceale cu 13 posturi de medici, dintre care două vacante, precum şi un post de asistent medical.

Valoarea totală a contractului pentru anul 2018 este de 3.256.970 lei, incluzând cheltuielile cu salariile, medicamente şi materiale sanitare şi dentare.

În document se mai arată că, potrivit legislaţiei în vigoare, ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.

(Sursa: Agerpres)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30