A parcat maşina în faţa casei şi a găsit-o dimineaţă în şanţ (FOTO)

A parcat maşina în faţa casei şi a găsit-o dimineaţă în şanţ (FOTO)

Written by  Apr 15, 2018

Un autoturism furat în timpul nopţii din apropierea locuinţei proprietarului a fost localizat avariat, a doua zi dimineaţă, după ce necunoscutul care sustrăsese maşina s-a răsturnat cu ea la marginea unui drum din oraş, scrie Monitorul de Suceava. Incidentul a avut loc în timpul nopţii de miercuri spre joi, în municipiul Rădăuţi.

Proprietarul maşinii, un tânăr de 29 de ani a reclamat că în timpul nopţii persoane necunoscute i-au sustras autoturismul marca Volkswagen, care fusese parcat în stradă, în apropierea locuinţei. El le-a povestit poliţiştilor că în acea seară plecase de acasă şi a revenit în jurul orei 03.00, fără a observa lipsa autoturismului, deoarece parcat într-un loc neiluminat. În jurul orei 08.00, un vecin i-a semnalat dispariţia autovehiculului din parcare, spunându-i că acesta se afla abandonat avariat în zona străzii 1 Mai, în apropierea Staţiei Radio din municipiu.

Cercetările întreprinse de poliţişti au arătat faptul că miercuri seara, în jurul orei 23.00, o persoană necunoscută a condus autoturismul, iar în intersecţie a pierdut controlul volanului, pătrunzând pe contrasens, acroşând gardul Staţiei Radio. Angajaţii staţiei au ajuns la locului impactului, însă nu au observat nici o persoană în zonă, autoturismul fiind abandonat răsturnat pe o parte.

Legat de modul în care ar fi putut fi sustrasă maşina, proprietarul le-a declarat poliţiştilor că aceasta nu avea portierele încuiate, iar cheia de contact era păstrată în parasolarul din stânga. Autoturismul fusese cumpărat de proprietar în luna iulie a anului trecut, însă actele de vânzare cumpărare nu fuseseră perfectate. Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea autorului furtului şi al avarierii maşinii, în cadrul unui dosar penal privind comiterea infracţiunii de furt.

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« October 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31