Ciobanul de pe imaşurile din Bucovina devenit „regele evadărilor” din Germania

Ciobanul de pe imaşurile din Bucovina devenit „regele evadărilor” din Germania

Written by  Apr 09, 2018

Gheoghe Axane este un individ condamnat în Germania la 13 ani de închisoare pentru mai multe jafuri. Acesta a reuşit să evadeze în trei rânduri din închisorile germane, fiind căutat în prezent de mai bine de 15 ani de către poliţiştii nemţi. 

Gheorghe Axane (46 de ani), din municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava, este dat în urmărire internaţională de aproape 15 ani de ziledupă ce a comis mai multe jafuri pe teritoriul Germaniei. Acesta a fost prins în mai multe rânduri, fiind încătuşat şi băgat după gratii, însă de fiecare dată el a reuşit să evadeze. Judecătorii germani l-au condamnat pe Axane la 13 ani de închisoare.

Suceveanul a fost capturat în 2004 şi introdus într-un penitenciar, însă a evadat fiind supranumit de către jurnaliştii nemţi „regele evadărilor” pentru că a reuşit să scape în alte două rânduri după ce a fost încarcerat. Pentru a putea scăpa din închisorile în care era închis, Gheorghe Axane practic spărgea pereţii celulei în care era „cazat”, după care se făcea nevăzut. Conform autorităţilor germane, suceveanul s-ar fi folosit de mai multe acte false pentru a se putea deplasa prin Europa. În 2014, a apărut un zvon cum că Axane s-ar ascunde într-o pădure din Germania, însă poliţiştii nu au reuşit să pună mâna pe el. Martorii care l-ar fi văzut pe „regele evadărilor” susţineau că bărbatul şi-a lăsat barbă pentru a nu mai fi recunoscut.

Ciobanul de pe imaşurile din Bucovina devenit „regele evadărilor” din Germania

Gheorghe Axane este originar din Rădăuţi, unde se ocupa cu păstoritul oilor. De aproape 15 ani de zile, el a devenit unul dintre cei mai căutaţi infractori din Germania. În urmă cu 20 de ani de zile, individul a fost arestat, fiind acuzat că făcea parte dintr-o grupare de bandiţi români, specializată în jafuri. Pentru faptele sale, magistraţii germani l-au condamnat la 13 ani de închisoare şi băgat după gratii. În dimineaţa zilei de 21 august 2004, Axane a reuşit să evadeze din închisoarea din Mannheim în care era încarcerat.

Suceveanul care era singur în celulă şi-a făcut o gaură în perete şi a reuşit să scape. Acesta a fost observat de gardieni în timp ce sărea gardul penitenciarului, asupra lui fiind trase mai multe focuri de armă. Unul dintre gloanţe l-a atins pe Axane deoarece pe zidurile închisorii erau urme de sânge. Suceveanul a reuşit să fugă în pădurea din apropierea penitenciarului şi să scape de poliţiştii porniţi pe urmele sale. Evadul a fost căutat cu ajutorul câinilor de urmă şi a elicopterelor, însă fără succes.

Autortităţile germane au pus la vremea respectivă şi o recompensă de 5.000 de euro pe capul său, însă nu au reuşit să obţină nicio informaţie utilă care să ajute la prinderea fugarului. Gheorghe Axane a reuşit să evadeze pentru a treia oară din închisorile germane. Acesta a evadat pentru prima dată în vara anului 1997, fiind prins după aproape doi ani de zile la graniţa cu Cehia. În toamna anului 1998, el a fost readus în Germania, însă în primăvara anului 2000, suceveanul a scăpat din nou de după gratii. De această dată, Axane a fost capturat tocmai în Statele Unite ale Americii, de unde a fost extrădat şi introdus în închisoarea de maximă securitate de la Mannheim. Deşi gardienii stăteau cu ochii pe el, suceveanul a reuşit să scape din nou de după gratii, fără a mai fi prins până în prezent.

Conform autorităţilor germane, Gheorghe Axane a folosit în tot acest timp cel puţin şapte identităţi false pentru a reuşi să scape de „braţul lung al legii”.


 

(Sursa: adevarul.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« October 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31