Sucevean urmărit internaţional pentru tentativă de jaf într-un magazin de bijuterii din Belgia

Sucevean urmărit internaţional pentru tentativă de jaf într-un magazin de bijuterii din Belgia

Written by  Nov 18, 2017

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Siret, este dat în urmărire, în baza unei semnalări a autorităţilor belgiene, care au emis pe numele său un mandat european de arestare în care îl acuză de tentativă de jaf.

Marius George Ghiţă este acuzat că în luna aprilie a acestui an a încercat să spargă un magazin de bijuterii din Belgia folosindu-se de un „berbec” - un obiect metalic masiv, cu care se sparg uşile sau geamurile. Autorităţile belgiene nu au venit cu detalii suplimentare legate de această faptă, solicitând doar ca Inspectoratul General al Poliţiei Române să încerce să dea de urma tânărului acuzat. 

Din informaţiile poliţiştilor rezultă că tânărul din Siret nu ar fi în România, ci s-ar afla în Marea Britanie. Foarte probabil, acesta urmează a fi dat şi în urmărire internaţională.  Belgienii cer identificarea şi extrădarea sa în Belgia pentru a putea fi audiat şi a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile împotriva sa. Suceveanul se bucură de prezumţia de nevinovăţie până la o condamnare definitivă în acest caz.  În ultima perioadă au fost mai multe cazuri de români, printre ei şi suceveni, acuzaţi de jafuri în bandă organizată la magazine de bijuterii, cele mai multe în Franţa. 

Presa belgiană a avut în prim-plan în acest an cazul unui alt sucevean, Alexandru Caliniuc, în vârstă de 23 de ani, din Salcea, acuzat că a sugrumat o belgiancă pe o plajă dintr-o localitate din Belgia, faptă comisă în luna ianuarie a acestui an. Zeci de materiale de presă şi de televiziune au abordat acest subiect care a fost mediatizat extrem de mult.

Marius George Ghiţă

 

 

(Sursa: monitorulsv.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« January 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31