Adolescenta moartă în cumplitul accident din Suceava va fi înmormântată cu rochia de mireasă alături

Adolescenta moartă în cumplitul accident din Suceava va fi înmormântată cu rochia de mireasă alături

Written by  Nov 07, 2017

Simona Lazarovici, adolescenta în vârstă de 16 ani, încă nu şi-a găsit liniştea veşnică. Chiar dacă au trecut aproape 7 zile de la groaznicul accident de miercurea trecută de la Ilişeşti, tânăra se află încă la morga Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Asta pentru că familia nu a avut puterea financiară de a organiza procesiunea de înmormântare. În aceste condiţii, cu acordul părinţilor, totul a fost preluat de firma de pompe funebre Efemer din Suceava.

Rodica Franciuc, administratorul firmei Efemer, a explicat că slujba religioasă şi înmormântarea se vor oficia astăzi, în localitatea de baştină a Simonei Lazarovici.

„Sicriul cu corpul tinerei va ajunge la Hreaţca marţi, iar aici va avea loc ceremonialul religios urmat de înmormântarea propriu-zisă. Toate detaliile despre înmormântare le-am stabilit sâmbătă cu cei doi părinţi şi am decis, de comun acord, ca în sicriu să fie pusă şi o rochie de mireasă, pentru că mi-e greu să cred că tânăra va putea fi îmbrăcată cu această rochie ca urmare a situaţiei în care şi-a pierdut viaţa”, a precizat Rodica Franciuc.

În ceea ce priveşte recuperarea cheltuielilor legate de înmormântare, acestea se vor realiza în timp, la finalizarea dosarului penal şi după ce firma de asigurări va plăti despăgubirile de rigoare.

În afara firmei de pompe funebre din Suceava, şi alţi oameni cu suflet mare, dar şi autorităţile locale din Gura Humorului şi-au oferit disponibilitatea pentru a da o mână de ajutor, dar cei de la Efemer au precizat că se vor descurca pe cont propriu.

Cum s-a petrecut tragedia

Marţea trecută, cinci tineri, respectiv Ciprian Năsăudeanu, de 26 de ani, fraţii Beniamin Marian Paraliuc, de 15 ani, şi Emanuel Darius Paraliuc, de 19 ani, toţi din Gura Humorului, Andrei Prelucă, de 19 ani, din Capu Câmpului, şi Simona Lazarovici Zaharia, de 16 ani, din Hreaţca – Vultureşti, au urcat în autoturismul marca Audi A6 cumpărat recent din Elveţia. Au venit dinspre Gura Humorului la Suceava, unde au participat la petrecerea de Halloween din clubul Versus, de acolo de unde băieţii au şi postat o fotografie.

În jurul orei 3.00 au plecat spre casele lor, numai că nu au mai ajuns la destinaţie în viaţă. Pe drumul naţional 17, la intrarea în Ilişeşti dinspre Suceava, şoferul care apăsase pedala acceleraţiei până la podea nu a mai putut controla bolidul în curbă.

Maşina a lovit un autocamion, iar mai apoi un VW Tiguan, al cărui şofer observase maşina care venea cu mare viteză şi din precauţie a tras pe dreapta şi staţiona.

Autovehiculul marca Audi A6 a luat foc imediat după primul impact şi apoi flăcările s-au extins cu repeziciune la întreaga maşină. Încercarea şoferului de pe VW Tiguan de a stinge focul cu stingătorul din dotare s-a dovedit imposibilă, iar cei cinci, rămaşi prizonieri între fiarele contorsionate, au ars în întregime.

O parte dintre ei mai erau conştienţi în momentul în care maşina s-a oprit din cursa ei nebună, iar martorul care a încercat să-i salveze spune că a auzit strigăte de ajutor, dar, din păcate, nu a putut face nimic pentru a-i salva.  

 

 

 

(Sursa: monitorulsv.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31