Geo

Geo

Geo

 

Compania italiană Ernest Airlines a lansat cea de-a doua rută directă de pe Aeroportul Iași, IAȘI-VERONA-IAȘI, care a devenit operabilă începând cu data de 23 iunie 2018. Deschiderea rutei Iași-Verona a avut loc la doar două zile de la inaugurarea Iași-Cuneo. Zborurile spre noua destinație sunt programate de trei ori pe săptămână – lunea, miercurea și sâmbăta.

Aproape 127.000 de candidaţi vor susţine luni prima probă din cadrul Bacalaureatului 2018, la Limba şi Literatura Română. Prima probă a examenului de BAC 2018 va începe la ora 09:00 şi va dura trei ore. Accesul candidaţilor în centrele de examen în cadrul cărora se va desfaşura proba la Limba şi Literatura română se va face până la ora 8:30.

Agenția de Dezvoltare Nord-Est a deblocat fondurile pentru proiectele de mobilitate urbană care, în cazul Iașului, vor ajunge la peste 58 de milioane de Euro.

Peste 200 de persoane au protestat duminică seară, în Piaţa Unirii din Iaşi. Oamenii au venit cu vuvuzele şi au fluturat steagurile României şi Uniunii Europene.

În data de 22 iunie, orele 14, lucrătorii DRDP Iași au fost sesizați că a apărut o surpare în partea carosabilă pe DN 28, km 79+800, pe sensul de mers dinspre municipiul Iași de Tomești.

Muzeul Mihai Eminescu din Parcul Copou din Iași găzduiește o expoziție temporară, care a fost adăpostită de Muzeul Casa Pogor.

Muzeul de Artă Piatra-Neamţ va găzdui expoziţia Ia Neam(ţ)ului ce va cuprinde reproduceri a 20 de cămăşi populare de acum 100 de ani.

Incendiul izbucnit, duminica dimineață, la Mănăstirea ‘Sfântul Mina’ din localitatea Roşiori, județul Suceava, a fost stins, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU, Alin Găleată.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« June 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30