Alexandru a fost operat. El a ajuns in Belgia cu doua infectii

Alexandru a fost operat. El a ajuns in Belgia cu doua infectii

Written by  Nov 05, 2018

Tânărul din Piatra Neamţ care a suferit arsuri pe 70% din suprafaţa corpului în urma unui incendiu în locuinţa sa a fost operat la clinica din Belgia unde a fost transferat şi a trecut cu bine de interevenţie. Medicii de acolo spun că tânărul a ajuns în Belgia cu două infecţii.

Medicul român care-l tratează pe tânărul ars din Piatra Neamț spune că viața acestuia nu mai este în pericol. Bărbatul a suferit astăzi prima intervenție chirurgicală și, până la sfârșitul săptămânii va mai fi operat de două ori.  

Cele mai grave arsuri se află la nivelul capului, acesta fiind și motivul pentru care, în momentul când a ajuns a ajuns în Belgia, medicii nu știau dacă pacientul va putea fi salvat. Bărbatul prezintă arsuri pe mai mult de 70% din corp. 

Pacientul este tratat și pentru doua infecții pe care le-a luat din spitalele din România, fiind prima dată la Târgu Neamț, apoi a fost transferat la spitalul din Iași. Bacteriile sunt Acinetobacter și Klebsiella. 

Medicul care îl are în grijă spune că peste două luni, bărbatul se va putea întoarce în țară.

"E mult mai bine! Este infectat, dar sunt doi germeni care, normal, nu ar pune probleme. Primul este faimosul Acinetobacter şi al doilea este Klebsiella. Astăzi am început chirurgia şi m-am ocupat mai ales de cap, de faţă şi de partea superioară a toracelui. Am curăţat şi spatele. Mâine o să îi fac mâinile, pentru că e important pentru integrarea socială a unui pacient," a declarat medicul Ciprian Isacu.

Este al treilea român tratat în Belgia de medicul Ciprian Isacu în ultimele luni.

 

sursa: digi24.ro

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30