Cadavrul unei tinere, descoperit într-un lac de acumulare din Neamț

Cadavrul unei tinere, descoperit într-un lac de acumulare din Neamț

Written by  Apr 28, 2018

Cadavrul unei tinere a fost descoperit, vineri, într-un lac de acumulare din judeţul Neamţ, de un muncitor care efectua lucrări la Hidrocentrala Dumbrava Deal. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru moarte suspectă.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Adrian Rotaru, a declarat, vineri, că, din primele date, cadavrul pare a fi unei tinere care s-a înecat în urmă cu mai mult timp.

„Persoana a fost descoperită de un muncitor de la Hidrocentrala Dumbrava Deal care se ocupa de curăţarea grătarelor. La locul intervenţiei s-a deplasat o autospecială complexă de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ. Este vorba despre trupul neînsufleţit al unei persoane de sex feminin, destul de tânără, care pare să se fi înecat de mai mult timp“, a spus Rotaru.

Potrivit acestuia, cadavrul a fost descoperit cu ajutorul cupei unui excavator.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Neamţ au întocmit un dosar pentru moarte suspectă. În urma efectuării necropsiei, autorităţile vor stabili care a fost cauza morţii.

(Sursa: Mediafax)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« August 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31