Ministerul Mediului a emis avizul pentru uciderea ursului care a rănit grav un localnic

Ministerul Mediului a emis avizul pentru uciderea ursului care a rănit grav un localnic

Written by  Oct 21, 2017

Ursul care a atacat şi rănit grav, duminica trecută, un localnic din satul Neagra, comuna Taşca, poate fi omorât, potrivit avizului emis, vineri, de Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice.

Ministrul Graţiela Gavrilescu a declarat la Piatra-Neamţ că interesul nu este de a ucide urşii, dar atunci când viaţa omului este pusă în pericol, oamenii vor fi cei protejaţi.

‘Relaţia om-animal a fost o relaţie bună din toate timpurile, dar omul a avut grijă şi a protejat animalul şi omul trebuie pus în siguranţă. Am primit luni la minister tot raportul comisiei judeţene, are viza Gărzii de Mediu şi a fost trimis la comisia de biodiveristate. Astăzi s-a semnat ordinul de intervenţie şi a fost transmis Fondului Cinegetic, urmând să ajungă şi la Direcţia Silvică. La noi dosarele nu stau, sunt analizate în timp real şi nu avem interes să omorâm urşii, vrem să protejăm şi animalele şi oamenii, dar când viaţa omului este pusă în pericol, apelăm la această cotă de intervenţie’, a declarat ministrul Gabriela Gavrilescu.

Duminica trecută, un bărbat în vârstă de 78 ani a fost atacat de un urs pe păşunea din localitatea Neagra, comuna Taşca. Bărbatul a reuşit să ajungă acasă şi a sunat la 112 fiind preluat de o ambulanţă şi transportat în stare gravă la spital.

În aceeaşi zi, un localnic din comuna Alexandru cel Bun, situată la circa 30 de kilometri de Taşca, a anunţat la 112 că a văzut un urs în gospodărie. La faţa locului au venit jandarmii, dar între timp ursul a fugit.

Ministrul Graţiela Gavrilescu a fost prezentă vineri la Piatra-Neamţ, unde a discutat cu autorităţile locale pe teme legate de mediu, în special de închidere a gropilor de deşeuri neautorizate.

 

 

(Sursa: radioiasi.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« July 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31