Super User

 

Super User

Super User

Într-o întrebare adresată Ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, deputatul PNL Dumitru Oprea solicită clarificări privind măsurile pentru eliminarea situațiilor în care sănătatea populaţiei poate fi afectată de lipsa unor condiții minime de igiență și control din unele unităţi de alimentaţie publică.


„În ultima perioadă, a crescut numărul cazurilor de îmbolnăvire a oamenilor prin consumul de produse alimentare neconforme. Astfel, în urmă cu o săptămână, la Iași, Direcția de Sănătate Publică (DSP) a confirmat că 134 de cetățeni au fost diagnosticați cu toxiinfecție alimentară de la un produs infestat cu bacteria Salmonella şi consumat la un fast food local. Un alt caz, mai grav, a fost înregistrat la București, unde un copil de trei ani a decedat după ce a mâncat shaorma, tot într-un fast food. Din păcate, riscurile privind sănătatea publică generate de astfel de situații par să se înscrie în aria unor fenomene care nu mai sunt izolate. Iar acesta este un semn că autoritățile române nu au capacitatea să asigure, în totalitate, siguranța comercializării şi consumului de produse alimentare“, arată parlamentarul ieșean Dumitru Oprea.

În aceste condiții, deputatul PNL solicită Ministrului Sănătății informații despre acțiunile desfășurate, în ultima perioadă,  de Direcțiile de Sănătate Publică pentru verificarea respectării de către unitățile de alimentație publică a standardelor de igienă și conformitate. De asemenea, Ministerul Sănătății trebuie să prezinte măsurile pe care le va lua, în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, în vederea eliminării cauzelor ce pun în pericol sănătatea populației.

București, 24 mai 2018–  De-a lungul celor 6 ani în care s-a desfășurat programul Bursele de Excelență DONA, în perioada2012 – 2018, 426 studenți au trecut pragul Farmaciilor DONA în calitate de practicanți.Cei mai buni dintre aceștia, au devenit ulterior angajați ai Farmaciilor DONA, beneficiind de un plan de dezvoltare al carierei, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Grupul DONA a investit peste 3.5 milioane lei în programul de pregătire Bursele de Excelență DONA, în perioada 2012 – 2018. Programul continuă!

Programul Bursele de Excelență DONA se adresează studenților din anul V, ce urmează cursurile Universităților de Medicină și Farmacie din 10 centre universitare din țară, respectiv: Arad, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Târgu Mureșși Timișoara. 

Studenții care se înscriu în program beneficiază de practică plătită și de un program de instruire, atât teoretică cât și practică, sub îndrumarea personalului farmaceutic experimentat din Farmaciile DONA. 

„În calitatea noastră de profesioniști în domeniul sănătății simțim o responsabilitate pedagogică de a transfera generațiilor mai tinere cunoștințele noastre. Mulți dintre noi am avut șansa de a întâlni profesori cu har, care au contribuit decisiv la formarea noastră. A venit vremea să dăm și noi unor tineri din generația viitoare șansa de a învăța din experiența noastră. Mai ales în această meserie, transferăm cu bucurie din experiența noastră cu satisfacția că ne vom reîntâlni cu acești tineri în calitate de colegi.Încă de la lansarea lui, în 2012, proiectul Bursele de Excelență DONA a fost conceput pe termen lung, ca o investiție în educația tinerilor farmaciști. Iată, astăzi, ne bucurăm să culegem roadele acestui proiect, având printre noi, colegi care au început ca practicanți șiîn prezent unii dintre ei, fac parte chiar din top managementul companiei”, a declaratdr. Eugen Banciu, Președinte al Grupului DONA.

 

Grupul DONA încurajează și răsplătește performanța, de aceea studenților care s-au făcut remarcați prin rezultate deosebite li s-au oferit noi provocări profesionale, fiind avansați.O astfel de poveste de succes este povesteaTeodorei Andreea Lucan, care s-a alăturat echipei DONA în primul an al programului Bursele de Excelență DONA. Teodora Andreea Lucan a beneficiat de un plan de carieră, în linie cu competențele ei profesionale, astfel încât a fost promovată intern și din 2016, Teodora este Farmacist Șef DONA.

Înscrierea în programul Bursele de Excelență DONA se poate face pe tot parcursul anului, prin trimiterea unui e-mail pe adresaThis email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..Studenții înscriși în program beneficiază de oportunitatea de a face parte din echipa Farmaciilor DONA, o echipă cu peste 2.500 profesioniști în domeniul sănătății, dedicați misiunii de a asigura servicii farmaceutice la cel mai înalt nivel calitativ.

 

Despre Farmacia DONA


Grupul DONA este format din firmele: SIEPCOFAR SA, DONA. Logistică, Dona Marketing Grup® și companii în franciza DONA. Farmacia DONA® este unul dintre cele mai apreciate nume în comerțul farmaceutic din România, cu o reputație solidă construită în cei 25 de ani de activitate. Grupul DONA, cu o cifră de afaceri de peste 230 milioane euro, reunește 327 de farmacii deținute de 12 companii antreprenoriale cu capital privat românesc și peste 2.500 de profesioniști în domeniul sănătății devotați unui scop comun, acela de a asigura servicii farmaceutice la cel mai înalt nivel calitativ și astfel brandul Farmacia DONA să devină cel mai cunoscut, iubit și respectat nume de farmacie din România.Peste 2 milioane de oameni trec lunar pragul farmaciilor DONA, răspândite în toate județele ţării. Lista integrală a unităților poate fi consultată aici.

 

Pentru informații de presă suplimentare:

Livia Fericean, Director Comunicare, +40731 799 530, This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

 

BALUL DE LA CASTEL

Invitat: Georgiana VIERU, coordonator Balul de la Castel

Blestemul continue sa bantuie Institutul de Boli Cardiovasculare. Activitatea medicala sufera in continuare din cauza tragicului incendiu si este mult mai restransa. De curand, doua asistente care lucrau aici au cerut transferul catre alte spitale din Iasi iar vestea ca vor primi bani pentru reabilitare si dotare, se lasa asteptata. Nici pana in prezent, conducerea unitatii nu a primit un raspuns clar din partea Guvernului insa, profesorul Grigore Tinica a anuntat ca vor primi doar 10 milioane de lei noi insa daunele se ridica la 10 milioane de euro.

Incepe reabilitarea energetica a unuia dintre cele mai mari spitale din judet. In 2021 Spitalul de Recuperare va arata cu totul si cu totul altfel. Fatada unitatii sa nitare va fi schimbata, iar toate instalatiile electrice si sanitare vor fi inlocuite.

Pensionarii se inghesuie la ghiseele Casei de Pensii.Biletele de tratament la statiunile balneoclimaterice din tara se dau ca paine calda. Zeci de bilete au fost vandute pentru luna mai iar in perioada urmatoare, acestea vor fi suplimentate din cauza numarului mare de solicitari.

A fost prima lucrare romaneasca de gandire religioasa. A fost tiparita la Iasi si este una dintre lucrarile fundamentale ale lui Dimitrie Cantemir. In cadrul proiectului "365 pentru Iasi", astazi vorbim despre capodopera "Divanul sau galceava inteleptului cu lumea".

Sfintii zilei! In calendarul ortodox, pe 25 mai se vorbeste despre Odovania praznicului Inaltarii Domnului. Romano-catolicii il veneraza pe 25 mai pe Sfantul Beda Venerabilul.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« May 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31