A fost prins în timp ce incendia ţigări de contrabandă

A fost prins în timp ce incendia ţigări de contrabandă

Written by  Apr 22, 2018

Un botoşănean din localitatea Santa Mare a fost prins de poliţiştii de frontieră în timp ce incendia ţigări de contrabandă, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

Potrivit sursei citate, poliţiştii botoşăneni au descoperit, în curtea şi în interiorul imobilului bărbatului, patru colete cu ţigări de contrabandă. La apariţia poliţiştilor de frontieră, proprietarul imobilului a încercat să incendieze coletele cu ţigări.

"În data de 20 aprilie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei Frontieră Româneşti - I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice în zona de responsabilitate, au observat în localitatea Santa Mare, la locuinţa cetăţeanului român H.P., în vârstă de 37 de ani, un început de incendiu. Pentru că exista pericolul extinderii incendiului şi în locuinţă, în care se aflau şi trei minori, poliţiştii de frontieră au intrat în curte şi au lichidat focul care era extins şi la uşa imobilului. Cu această ocazie, lucrătorii noştri au observat că au fost incendiate două colete cu ţigări, marca Ashima, de provenienţă Duty Free. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că în imobil şi în curte mai erau 89.180 ţigarete (4.459 pachete), iar o parte dintre ele au fost distruse în urma incendiului", precizează IGPF.

Totodată, mai arată sursa citată, bărbatul a declarat că a găsit cele patru colete cu ţigări într-o grădină şi le-a depozitat lângă uşa imobilului şi în casă, iar la vederea poliţiştilor în zonă s-a speriat şi a dat foc ţigărilor cu scopul de a scăpa de acestea.

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« September 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30