A fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru rezerva de apă a municipiului Bacău

A fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru rezerva de apă a municipiului Bacău

Written by  Aug 11, 2018

Primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, a anunţat că a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru rezerva de apă a oraşului şi, dacă nu vor exista contestaţii, pe data de 22 august va fi semnat contractul.

‘După aproape doi ani de muncă asiduă, în care am plecat de la zero cu proiectul Rezervei de apă a Bacăului, pe care l-am dus pe masa Guvernului obţinând finanţare de 5 milioane euro, obiectivul de investiţii are, astăzi, un constructor. Comisia de licitaţii a hotărât că oferta depusă de asocierea de firme Branpis SRL – Mapamond SRL (subcontractori Marste SRL, Damiena SRL) este cea câştigătoare’, a postat Cosmin Necula pe pagina sa de Facebook.

Durata contractului este de 15 luni, din care 2 luni pentru elaborarea proiectului tehnic al rezervei şi restul pentru execuţia propriu-zisă a lucrării.

‘Poate că mulţi au fost sceptici în privinţa materializării acestui obiectiv, mai ales în contextul repetatelor avarii la aducţiunea de la Valea Uzului, avarii care au privat Bacăul de apă. În ce mă priveşte, am avut tot timpul convingerea că ţine de mine şi de administraţia pe care o conduc să rezolvăm această problemă spinoasă şi veche a oraşului, în pofida tuturor piedicilor sau şicanelor întâlnite pe parcurs şi asta pentru că rezerva nu a fost un proiect uşor’, a mai spus primarul municipiului Bacău, adăugând că ‘era inacceptabil ca în secolul 21, un oraş de dimensiunea Bacăului să depindă de o singură conductă de alimentare cu apă, prost proiectată şi construită, şi să nu dispună de o sursă alternativă, care să-i asigure independenţa în caz de avarii’.

Municipiul Bacău a rămas de mai multe ori fără apă potabilă din cauza unor avarii apărute la conducta magistrală, în ciuda faptului că în perioada 2008 – 2011 au aut loc lucrări de reabilitare cu fonduri europene în valoare de peste 52 milioane de euro.

Ultima avarie s-a produs la mijlocul lunii iulie, atunci când băcăuanii au stat o săptămână fără să aibă apă la robinete.

Atunci, municipalitatea a achiziţionat apă plată pe care a distribuit-o zilnic locuitorilor iar pompierii au pus la dispoziţie, în mai multe zone din oraş, apă menajeră.

(Sursa: Agerpres)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« October 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31