Displaying items by tag: senat

A fost scriitor, avocat si om politic. A fost membru al Junimii si a facut parte din loja masonica "Steaua Romaniei". In cadrul proiectului "365 pentru Iasi", astazi vorbim despre Ioan Ianov.

Senatorii au adoptat luni propunerea legislativă privind extinderea învăţământului general obligatoriu de la 11 la 15 clase, cuprinzând ultimii doi ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi învăţământul liceal până în anul 2020.

Vești bune pentru studenți: indiferent de vârstă, ei vor putea călători în mod gratuit și nelimitat cu trenul, în România. Decizia a fost luată astăzi de Senat.

Cine s-ar fi putut gândi că și șoferii care nu încalcă regulile de circulație vor avea de câștigat? Ei bine, aleșii neamulului vor ca șoferii care nu acumulează niciun punct de penalizare în decursul unui an calendaristic să primească puncte bonus.

Plenul Senatului a adoptat marţi propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I – IV din învăţământul de stat şi confesional.

A fost Ministru de Finante. A fost si Presedintele al Senatului. A fost unul din cei care au pus bazele societatii culturale "Junimea". In cadrul proietului "365 pentru Iasi", astazi vorbim despre Theodor Rosetti.

Senatul a adoptat miercuri o propunere legislativă de modificare a Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Radarele poliţiei ascunse după tufe, în maşini neinscripţionate ar putea deveni în curând istorie.

Senatorii au validat un proiect de lege care măreşte amenzile pentru tulburarea ordinii publice. Societatea civilă atrage însă atenţia că majorarea amenzilor ar putea duce la descurajarea protestelor.

Preşedintele Klaus Iohannis „patronează“ un „sistem strâmb“ şi „este comunist în fibra lui cea mai puternică“, spune şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, într-un interviu acordat Gandul.info şi Mediafax. 

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« June 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30