Displaying items by tag: eveniment

 

Urmând tradiția de peste două decenii, în perioada 25 – 28 Aprilie 2018, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Universitatea de Stat din Moldova (Chişinău) se va derula cea de-a V-a ediţie a Conferinţei Internaţionale de Educaţie a Adulţilor – Educaţia pentru valori – continuitate şi context.

» Preşedintele Congresului este Prof. Univ. Dr. Norina Forna, preşedintele ales al Societăţii Balcanice de Stomatologie

» La eveniment s-au înscris deja peste 700 de participanţi din peste 10 ţări

» Peste 500 de lucrări ştiinţifice au fost înscrise în competiţia Congresului

» România găzduieşte Congresul BaSS pentru a patra oară, însă este pentru prima dată când acesta se va desfăşura la Iaşi
 
 

În perioada 10-12 mai, la Iaşi, la Palas Congres Hall şi Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“, se va desfăşura cea de-a 23-a ediţie a Congresului Societăţii Balcanice de Stomatologie (BaSS), unul dintre principalele evenimente ale anului în Europa, abordând tematica „medicinei dentare a tânărului în raport cu cea a pacientului vârstnic”. 

Astfel, în anul Centenarului, Congresul Societăţii Balcanice de Stomatologie (BaSS 2018) poziţionează decisiv Iaşul pe harta evenimentelor de interes naţional şi internaţional. BaSS este una dintre cele mai importante organizaţii profesionale în domeniul stomatologiei din ţările balcanice şi este afiliată la Federaţia Dentară Internaţională (FDI). FDI este cea mai mare organizaţie mondială în domeniul stomatologiei pe bază de membership. Este forumul reprezentativ pentru mai mult de 1 milion de medici stomatologi din lumea întreagă şi cuprinde circa  200 de asociaţii internaționale ale medicilor dentişti din peste 130 de ţări. 

În contextul Congresului BaSS, FDI va fi reprezentată la Iaşi la cel mai înalt nivel prin participarea unor lideri mondiali de opinie în domeniul stomatologiei. Cu acest prilej, vor fi dezbătute şi enunţate politici de sănătate privind internaţionalizarea practicii medicale stomatologice. 
În plan naţional, Congresul BaSS este organizat de Asociaţia Dentară Română pentru Educaţie, Asociaţia Societatea Română de Reabilitare Orală, sub egida Societăţii Balcanice de Stomatologie. Evenimentul beneficiază de parteneriatul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi, Primăriei Municipiului Iaşi, Academiei Române, Academiei de Ştiinţe Medicale din România, Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, în colaborare cu Federaţia Dentară Internaţională, Organizaţia Regională Europeană a FDI (ERO), Organizaţia Regională Africană a FDI (ARO), Congresul Internaţional de Implantologie Orală (ICOI), Centrul German pentru Implantologie Orală (DZOI), Asociaţia Europeană a Studenţilor Dentişti (EDSA), Young Dentists Worldwide (YDW), Societatea Medicilor şi Naturaliştilor (SMN), Forum Odontologicum, Asociaţia Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România (AMSPPR), Uniunea Naţională a Asociaţiilor Stomatologice (UNAS), Colegiul Medicilor Dentişti Iaşi.

Organizatorii îşi propun ca acest eveniment ştiinţific să rămână un reper în istoria BaSS şi a evenimentelor ştiinţifice din România, oferind practicienilor din întreaga lume o ocazie ideală de a continua procesul formativ de performanţă, racordându-se astfel la ultimele noutăţi din practica medicală şi medicală dentară. Manifestările Congresului vor avea un caracter interdisciplinar, adresându-se atât practicienilor, medicilor stomatologi, cât şi specialiştilor din domeniul medical şi tinerilor medici rezidenţi şi studenţi. 

Ceremonia de deschidere a Congresului va avea loc joi, 10 mai 2018, de la ora 17:00, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iaşi.
Această întâlnire marchează un moment important în evoluţia Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie  şi a Facultăţii de Medicină Dentară, sub egida interdisciplinarităţii şi avangardei.  Alegerea temei Congresului nu este întâmplătoare: practica medicinei dentare ridică probleme praticulare în tratamentul pacienţilor tineri sau vârstnici, ce reprezintă polii prioritari ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, enunţaţi în 2017, la Tokio, deschizând o arie largă de tematici pentru dezbaterile din domeniu. Reuniunea BaSS va aduce oraşul Iaşi în centrul comunităţii ştiinţifice dedicate studiului progreselor în medicina dentară. Distinşi vorbitori din întreaga lume vor oferi cele mai recente actualităţi în domeniile clinice şi fundamentale de interdisciplinaritate, care acoperă o gamă largă de subiecte”, subliniază Prof. Univ. Dr. Norina Forna, Preşedinte al Congresului, Preşedinte ales al Societăţii Balcanice de Stomatologie şi Decan al Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi.
În premieră faţă de ediţiile anterioare, în cadrul Congresului se vor reuni reprezentanţii organizaţiilor profesionale şi a celor regionale, aflate sub egida FDI – ERO – ARO şi BaSS, cuprinzând asociațiile profesionale din Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Macedonia, Grecia, Muntenegru, România, Serbia şi Turcia şi board-urile Organizațiilor Regionale.

Congresul BaSS va găzdui în premieră pentru acest eveniment lideri ai asociațiilor studenților și tinerilor medici dentiști reprezentative la nivel internațional:  Asociaţia Europeană a Studenţilor Dentişti (EDSA) și Young Dentists Worldwide (YDW).

Am deosebita plăcere de a invita comunitatea medicală să participe la cea de-a 23-a ediţie a Congresului BaSS, care în acest an este organizat la Iași, în România, de către doamna Profesor Doctor Norina Forna, Președinte ales BaSS“, declară Profesor Doctor Argirios Pissiotis, Preşedintele Societăţii Balcanice de Stomatologie.
 
Cea de-a 23-a ediţie a Congresului BaSS numără deja peste 700 de participanţi înscrişi şi se va derula simultan în cele 5 săli de conferinţe ale Palas Congress Hall.

Pe parcursul celor trei zile vor putea fi urmărite prezentările unor personalităţi de renume mondial în domeniul stomatologiei (lideri ai Federaţiei Mondiale a Stomatologiei şi ai altor asociaţii prestigioase de profil, decani ai facultăţilor de stomatologie din ţările balcanice, dar şi din Europa de Vest, Africa etc.).

De asemenea, vor avea loc comunicări ale specialiştilor înscrişi în competiţia cu premii a  Congresului, conferinţe, workshop-uri, hands-on-uri, seminarii, mese rotunde. Tot în cadrul evenimentului va fi organizat și un salonul expoziţional cu cele mai noi echipamente medicale și produse din sfera medicinei şi a medicinei dentare.

Board-ul și Consiliul BaSS, precum și Consorțiul Decanilor Facultăților de Medicină Dentară din România și restul țărilor balcanice (care se va constitui cu prilejul acestui Congres) își vor stabili direcțiile viitoare de activitate. 
 
Prof. Univ. Dr. Norina FORNA

Preşedintele celei de-a 23-a ediţii a Congresului Societăţii Balcanice de Stomatologie

Preşedinte ales al Societăţii Balcanice de Stomatologie 
 
Decan al Facultăţii de Medicină Dentară
din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi.

Persoană de contact:
Dr. Ramona Feier
e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
telefon:+40 753 024 241

 

Mare eveniment economic la Iasi. Peste 350 de oameni de afaceri din intreaga Moldova vor participa la Business Focus, manifestare in cadrul careia vor gasi raspunsuri la diferite provocari, solutii la probleme, oportunitati de dezvoltare personala, profesionala si a afacerilor. Totodata, antreprenorilor li se vor prezenta rezultatele unui studiu privind nevoile cu care se confrunta operatorii economici si managerii din zona Moldovei

Eveniment dedicat ofertei studiilor de master la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza". Evenimentul „Descopera masteratele UAIC" consta intr-un targ al ofertelor de masterat, care va avea loc in Sala Pasilor Pierduti, unde cei interesati de astfel de studii pot obtine mai multe informatii direct de la reprezentantii facultatilor.

Proiectul a fost inventat de cercetatorii japonezi. ChameleonMask, numit si Uberul Uman, presupune trimiterea unei alte persoane la un eveniment, aceasta urmand sa poarte pe fata un ecran cu chipul utilizatorului.

Asociaţia Studenţilor Jurnalişti din Iaşi (ASJ) va aniversa vineri, 19 ianuarie, un deceniu de activitate prin organizarea Galei "Zece ani de 10", care se va desfăşura în Sala Mare ''Radu Beligan'' a Ateneului din Iaşi.

Marți, 28 noiembrie, începând cu ora 18.00, Direcția de Asistență Comunitară (DAC) Iași va organiza evenimentul „Seniorii anului 2017” – un concurs de tradiții, abilitate și maturitate.

Cum îti poti extinde afacerea în afara granitelor tarii? Cum îti poti dezvolta afacerea online?Cum poti obtine cele mai bune tarife de curierat pentru afacerea ta? La aceste intrebari si multe altele au raspuns antreprenori de succes, prezenti la evenimentul gazduit de Camera de Comert, pentru a impartasi din experienta lor celor care sunt la inceput de drum in ceea ce priveste comertul online.

 

Credem că tradiția portului românesc popular ne reprezintă țara, valorile și spiritul de comunitate. În timp, această tradiție s-a pierdut aproape complet în mediul urban odată cu modernizarea României. Festivalurile de muzică și dansuri populare sunt cele care ne mai amintesc că “haina îl face pe om”. În cazul nostru, portul popular este unul dintre elementele care ne reprezintăi. Să ne întoarcem privirile spre micile comunități din Bucovina sau Banat unde nu există sărbătoare fără ca tot satul să îmbrace portul popular și totul să devină o poveste feerică. Hai să ne mândrim cu originile noastre!

 

Anul acesta, daMes și-a propus să contribuie la păstrarea și răspândirea tradiției populare în rândul doamnelor și domnișoarelor. Am cercetat fiecare zonă etnografică a României și am găsit cele mai frumoase motive tradiționale specifice fiecărei zone. Ce am făcut noi a fost să lucrăm și cu tradiția, dar să ne și adaptăm la cerințele lumii moderne. Am luat motivele tradiționale și am folosit tehnica imprimării digitale pentru a crea bluze și fuste inspirate de portul popular. În acest fel vrem să le oferim clientelor noastre o bucățică de tradiție îmbrăcată într-o formă casual, ce poate fi purtată în orice moment al zilei.

 

Pe dames.ro am creat o categorie specială de 1 decembrie în care doamnele și domnișoarele găsesc bluze inspirate de ia românească și fuste cu motive tradiționale. Pentru bluză am ales țesătura voal crep, cu o textură plăcută și confortabilă. Bluza este disponibilă la comandă, de la mărimea 36 la mărimea 58. Pentru fuste, puteți alege orice lungime doriți. Am realizat fusta dintr-un material grosuț, gofrat, ideal pentru vremea răcoroasă.

 

Nicio regiune nu a fost uitată! Intră pe dames.ro și poartă-ți cu mândrie motivele tradiționale specifice regiunii tale! De 1 decembrie, Moldova, Bucovina, Banat, Crișana, Dobrogea, Muntenia, Transilvania, toate s-au unit în magazinul nostru on-line.

 

Toate articolele sunt disponibile la comandă. Puteți plasa comanda până pe 26 noiembrie, și livrarea se va face cel târziu în perioada 28-30 noiembrie.

 

Produsele daMes sunt disponibile atât online, pe dames.ro, în magazinul din Iași, str. Bucium nr.34, înainte de Carrefour Felicia și în marile lanțuri de magazine Carrefour și Cora. Programul magazinului din Iași: Luni- Vineri: 10:00 - 18:00 și Sâmbăta de la 10:00 la 14:00.

Arhiva Iasi TV Life

« April 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30