Displaying items by tag: 100 de ani

Consilierii locali au aprobat ieri, două proiecte de hotărâre care fac referire la completarea calendarului proiectelor, manifestărilor și acțiunilor incluse în Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iași 2017-2020.

Caravana producţiilor cinematografice româneşti România – Republica Moldova – Cernăuţi, desfăşurată sub numele "Centenarul Filmului Românesc – 100 de ani, 100 de filme, 100 de oraşe", a fost lansată sâmbătă la Iaşi. Proiectul a fost iniţiat de Asociaţia ARTIS din Iaşi şi Asociaţia Obştească MIA din Chişinău şi este organizat de Primăria municipiului Iaşi şi Ateneul Iaşi în cadrul programului Centenar 2017 – 2020.

prof.dr. Daniel ȘANDRU - coordonator program ”Centenar” - Primăria municipiului Iași

Arhitectul braşovean Bogdan Mureşan a proiectat mai multe locuinţe din baloţi de paie, al căror preţ este de doar 1000 de euro. Specialistul aduce în România un concept folosit deja la scară largă în America.

Cu peste 190 de brevete de invenţii înregistrate de-a lungul vieţii sale, Gogu Constantinescu este unul dintre cei mai prolifici inventatori români din toate timpurile. Printre ideile sale cele mai cunoscute se numără un dispozitiv de perforare a rocilor, un sistem de sincronizare a mitralierelor cu elicele avioanelor de vânătoare folosite de britanici în Primul Război Mondial şi un strămoş al transmisiei automate cu variaţie continuă de astăzi.

Fostul bancher David Rockefeller, cel mai vârstnic miliardar din lume, potrivit Forbes Magazine, și nepot al celebrului magnat John D. Rockefeller (1839 - 1937), împlinește vineri 100 de ani, informează agenția DPA.

O nouă expoziţie amenajată la Londra oferă o retrospectivă a modului în care au evoluat costumele de baie în ultimii 100 de ani.

”Din ziua nunţii, tânăra matroană ar trebui să-şi modeleze viaţa către dorinţa de concepţie şi maternitate. Altfel nu are niciun drept la titlul de soţie”, se arată într-o carte din 1902, scrisă de Emma Frances Angell Drake.

Mieko Nagaoka, o japoneză în vârstă de 100 de ani, a reușit să câștige o cursă de 1.500 de metri într-o competiție de înot liber în bazin, un succes neobținut de nicio centenară înaintea sa, relatează luni AFP.

O adolescentă în vârstă de 17 ani suferind de o boală genetică rară care determină îmbătrânirea organismului cu o rapiditate de opt ori mai mare decât cea normală a murit la vârsta de 17 ani având o înfățișare de persoană extrem de vârstnică, informează BBC.com.

Page 1 of 2

Arhiva Iasi TV Life

« December 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31