Displaying items by tag: life

 

 

Bianca Drăgușanu a postat o serie de mesaje de susținere din partea celor care s-au declarat dezamăgiți de plecarea ei.

Reprezentantul României la Eurovision 2019 a fost ales de un juriu format din Tali Eshkoli - Head of Event & Content Eurovision Song Contest 2019, Emmelie de Forest - laureată a ediţiei din 2013, Deban Aderemi şi William Lee Adams - jurnalişti şi influenceri consacraţi în fenomenul Eurovision Song Contest, Şerban Cazan - Head of Production HaHaHa Production şi artistul moldovean Alex Calancea. Publicul a fost al 7-lea jurat al finalei naţionale. În ultimul act al Selecţiei Naţionale, punctajele obţinute prin televot au avut ponderea punctajului acordat de către un membru al juriului. REALITATEA.NET 

Un bărbat din Galaţi s-a căsătorit pentru prima dată, vineri, la vârsta de 80 de ani, la Oficiul Stării Civile din oraş. Dacă mirele a avut emoţii, fiind pentru prima dată în această ipostază, mireasa, în vârstă de 69 de ani, a spus „da” pentru a doua oară în viaţă.

Numit și „Luna Plină a Zăpezii", fenomenul rar este posibil datorită suprapunerii fazei de Lună nouă la perigeul traiectoriei sale. Potrivit specialiștilor, Superluna va produce schimbări/perturbări ale plăcilor tectonice ce ne pot aduce insomnii, agitație și stare pronunțată de apatie. VEZI ȘI Simona Halep, imaginea postată pe Instagram Un pastor pe nume Paul Begley din Statele Unite ale Americii a susținut că Superluna este de fapt un semn biblic, o profeție ce anunță sfârșitul lumii. De fapt, acestea sunt doar idei lansate de oameni, specialiștii spunând că este un fenomen obișnuit.

”Sunt mutilată pe viaţă”

Hainute, carucior, patut, scaun de masina, premergator, carti colorate, jucarii de plus, jucarii muzicale, sunt doar cateva dintre obiectele pe care le poti intalni in camera unui bebelus, fie achizitionate de parinti, fie primite de la rude sau prieteni. Cate dintre acestea sunt, insa, necesare in primele luni de viata si care sunt cele care nu fac altceva decat sa ocupe spatiu inutil?

100 de ani de Ateneu! Pe 30 septembrie Ateneul din Iasi ii invita pe iubitorii de cultura la poate cea mai spectaculoasa deschidere de stagiune din istorie. Intr-un cadru inedit, in inima orasului, pe Pietonalul Stefan cel Mare si Sfant, de la ora 19:30, se va da startul unui spectacol cu si despre suflet, sustinut de Corul Marii Uniri si Fanfara Brigazii 15 Mecanizate "Podu Inalt". Intregul eveniment va putea fi urmarit si live, pe Iasi TV Life.

Postul de televiziune Iasi TV Life a sarbatorit Ziua Internationala a Copiilor cu multe zambete si veselie. Elevii clasei a III-a de la Scoala Gimnaziala "Elena Cuza" au venit in vizita la sediul nostru, au descoperit lumea televiziunii, au luat interviuri iar la final, in semn de multumire, micutii ne-au cantat si dansat.

Veselie mare inca de la primele ore ale diminetii la redactia noastra! Un grup de copii de la Gradinita Varlaam Mitropolitul au venit in vizita la postul de televiziune Iasi TV Life pentru a vedea cum arata platourile si ce implica munca de jurnalist. Cei mici au fos de-a dreptul incantati de cele vazute iar la final, au fost premiati cu diplome si prajituri.

Va multumim!  Iasi TV Life si Gradinita cu Program Prelungit 16 continua campania de ajutorare a micutei Elena Maria. Este fetita de doar 6 ani din comuna Prisacani care in luna decembrie s-a imprietenit cu cei mici de la Gradinita numarul 16. Sufera de sindrom down iar cei mici si-au propus sa o ajute pana la sfarsitul acestui an. Alaturi de noi, in aceasta campanie, ca si in luna decembrie, au fost si oameni politici.

Arhiva Iasi TV Life

« February 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28