Displaying items by tag: salarii

Vor sa protesteze! Unii dintre soferii Companiei de Transport Public ar putea protesta in zilele urmatoare, desi reprezentantii sindicatului i-au avertizat ca acest lucru nu este legal. Angajatii companiei cer marirea salariilor, in conditiile in care au fost ajunsi din urma, in privinta lefurilor, de cei ale caror retributii brute s-au majorat de la 1 ianuarie la 1.900 de lei. Conducerea companiei le-au explicat ca vor urma cresteri salariale in masura posibilitatilor, astfel incat sa se pastreze diferentele existente si inainte, dar le-au spus ca este nevoie de timp pentru acest lucru.

Salarii mai mici cu aproximativ 30%. Atat vor primi angajatii din invatamant luna aceasta din cauza noului Cod Fiscal, motiv pentru care au anuntat ca vor iesi in strada pe data de 14 februarie. Cei mai afectati de aceste noi modificari legislative vor fi angajatii din invatamant care lucreaza cu norma partiala.

Un flashmob cu avioane din hârtie este anunţat pentru miercuri, în faţa Ministerului Finanţelor Publice, faţă de declaraţia 600. Protestatarii ar urma să facă avioane din hârtie, apoi să le lanseze către instituţie.

În România, locurile unde se mai țin cursuri de tractoriști se pot număra pe degete. La Ștefănești, lângă Capitală, zeci de tineri învață mecanică agricolă visând la salarii de 2.500 de euro pe lună.

Legea salarizării unitare a bugetarilor a prevăzut mai întâi o creștere generalizată de 25%, de la 1 ianuarie.

Aproximativ 700 de angajaţi ai combinatului siderurgic din Galaţi s-au adunat, astăzi, în interiorul unităţii, în faţa sediului administrativ, nemulţumiţi de oferta salarială pe care o face conducerea în cadrul negocierilor Contractului Colectiv de Muncă (CCM).

Criza la echipa de rugby! Sportivii de la CSM Politehnica Iasi sunt in mare impas. Neplatiti de aproape 5 luni, rugby-stii de la Poli nu mai au bani nici de mancare. Acestia se gandesc din ce in ce mai serios sa isi depuna memorii pentru a parasi gruparea ieseana. In aceste conditii CSM Politehnica Iasi risca sa fie dezafiliata din Superliga, dupa ani de munca asidua, pentru a ajunge in cel mai inalt esalon al tarii.

OUG 23 - 1. Split TVA

Au fost publicate joi 28 Decembrie in Monitorul Oficial Legea nr. 275/2017 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA, precum şi Decretul nr. 1309/2017 privind promulgarea Legii.

Liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi, Laviniu Lăcustă, a afirmat că mii de dascăli din judeţ sunt afectaţi, referitor la încasarea unor restanţe salariale, de o decizie a Ministerului Finanţelor Publice privind programul de lucru al trezoreriilor.

George Andrei ALBULESCU - inspector șef ITM Iași

Arhiva Iasi TV Life

« February 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28