Displaying items by tag: prieten
 

Cearta dintre doi baieti cu varsta de 12 si respectiv 17 ani, era sa aiba un final tragic. In urma unor discutii pe care le au avut cei doi, baiatul cel mare a luat o arma de airsoft si l-a impuscat pe prietenul sau in zona gambei. Imediat, parintii au fost instiintati cu privire la cele intamplate si au sunat de urgenta la 112.

Relatii economice si culturale cat mai stranse cu statul Israel. Asta isi doreste primarul Mihai Chirica, abia intors dintr-o vizita in Israel. Alaturi de lideri importanti ai statului, au stabilit cateva directii de intarire a relatiilor intre cele doua state.

Un bărbat de 40 de ani a ajuns la urgenţă fără dinţi în gură, după ce s-a culcat cu soţia unui prieten. Aflând de felul în care s-au distrat cei doi, soţul şi-a apărat onoarea cu pumnul. 

Bărbatul a ieşit sâmbătă seară în oraş cu soţia, dar şi cu M.C., un prieten în vârstă de 40 de ani. După ce au petrecut într-un local din municipiu, s-au decis să plece la locuinţa celor doi soţi, pentru a continua distracţia. Doborât de alcool, soţul a ales să plece la culcare la un moment, dar lăsându-şi soţia să stea de vorbă cu amicul său.

Acesta din urmă, însă, a profitat de lipsa bărbatului pentru a-i propune femeii să facă sex. Îmbătată de alcoolul consumat în neştire, aceasta a acceptat.

Dimineaţa, când şi-a găsit prietenul în pat cu soţia sa, gazda l-a luat la pumni pe M.C. lăsându-l fără dinţi în gură, scrie monitorulbt.ro.

Sursa: realitatea.net

Oricât de bine ți-ai cunoaște prietenii și rudele și oricât de toleranți ar fi, există niște limite! Ține cont de zodia persoanelor apropiate din viața ta și ai grijă să nu faci niciodată ceea ce îi enervează cel mai mult!

Zodia Berbec

Să nu împiedici niciodată un Berbec să își atingă scopurile. Nativii acestei zodii sunt atât de încăpățânați și ambițioși, încât sunt în stare să îi dea pe toți la o parte din drumul lor pentru a obține ceea ce doresc.

Zodia Taur

Ține minte să nu grăbești niciodată un Taur să ia o decizie majoră. Lasă-l să se gândească bine, să cântărească beneficiile și riscurile și să își calculeze profitul. Dacă este grăbit, un Taur nu poate lua decât decizii dezastruoase.

Zodia Gemeni

Nu te plânge într-una de problemele tale unui nativ din Gemeni și nu îi strica distracția! Cu prima ocazie, îți va întoarce spatele și va fugi de tine! Gemenilor le plac oamenii puternici, care știu să facă haz de necaz și să treacă peste toate.

Zodia Rac

Nu subestima niciodată un nativ din Rac! Oricât de fragili și slabi ar părea la prima vedere, nativii Raci sunt descurcăreți și ambițioși. Au o forță interioară incredibilă, care îi ajută să ajungă mai sus decât crezi.

Zodia Leu

Nu bârfi niciodată un Leu pe la spate! Se știe că nativii Lei sunt prieteni loiali și așteaptă ca oamenii din jurul lor să fie la fel de sinceri. Nu îi ascunde nimic unui prieten Leu, încearcă să fii mereu deschis cu el.

Zodia Fecioară

Ai grijă să nu fii niciodată arogant cu nativii din Fecioară. Persoanele din această zodie nu suportă oamenii care își dau aere și care se laudă fără să realizeze nimic.

Zodia Balanță

Nu profita de prietenia unei Balanțe! Nativii zodiei sunt răbdători și generoși, dar nu le cere niciodată să facă ceva pentru tine, doar din capriciu. Poate că vor face ce dorești, dar nu te vor mai ajuta pe viitor.

Zodia Scorpion

Ferește-te să minți vreodată un Scorpion! Nativul acestei zodii are un al șaptelea simț bine ascuțit cu care depistează minciuna de la o poștă. Dacă el este sincer cu tine, și Scorpionii sunt în general oameni foarte sinceri, trebuie să respecți acest lucru.

Zodia Săgetător

Nu îi îngrădi niciodată libertatea unui Săgetător. Nu îl vei face decât să fugă mai departe de tine. Săgetătorii urăsc oamenii care le impun restricții și încearcă să le îngrădească viața.

Zodia Capricorn

Fii mereu optimistă în jurul Capricornilor și nu încerca niciodată să descurajezi nativul acestei zodii. Capricornii sunt puternici, muncesc mult și au ambiții mari, de aceea nu suportă negativiștii, fricoșii sau persoanele care încearcă să îi descurajeze.

Zodia Vărsător

Ai grijă să nu fii niciodată prea insistentă cu un Vărsător. Nativii zodiei sunt prea independenți și încăpățânați și cu greu suportă persoanele care îi sufocă și încearcă să le îngrădească libertatea.

Zodia Pești

Poartă-te firesc pe lângă nativii Pești și nu încerca niciodată să fii falsă cu ei. Peștii au o intuiție de invidiat, care îi ajută să depisteze ușor persoanele care se prefac și care nu apreciază adevărul.

Sursa: libertateapentrufemei.ro

Seat va îmbunătăţi aplicaţia de smartphone pentru a permite unui proprietar să-i împrumute maşina unui prieten fără să-i dea cheile.

I CAN SEE a introdus gama de camere de supraveghere I CAN SEE KIDS, o linie de camere performante, special gândite pentru a surprinde întâmplări unice de acasă.

Consumul de alcool a dus, vineri seară, la producerea unei tragedii, într-o casă din satul Bâznoasa, comuna Lunca. Acolo, un bărbat şi-a omorât un consătean cu un topor, chiar în faţa a şapte dintre cei nouă copii ai săi.

Un tânăr și prietenii lui au scăpat cu răni ușoare și o sperietură pe cinste după ce au intrat cu mașina într-un copac și apoi într-un stâlp  pe strada Palat.

Si-a strivit in bataie prietenul pe care-l suspecta de ani de zile de disparitia unui telefon.

Page 1 of 3