Displaying items by tag: fonduri

Studiul de fezabilitate pentru reabilitarea, modernizarea si extinderea retelei de iluminat public din municipiul Iasi este pe masa consilierilor locali. Valoarea investitiei este estimata la circa 4,8 milioane de euro. Proiectul urmeaza a fi pus in dezbatere in sedinta de consiliu local din aceasta luna.

Veste buna pentru managerii de spitale.Spitalele din judetul Iasi vor putea recupera aproape 11 milioane de Euro, sume investite  in echipamente, aparatura medicala, in ambulatorii si unitati de primire a urgentelor, in lucrari de reabilitare, extindere si modernizare, derulate in perioada 2014-2017, sau aflate in desfasurare.

Autoritățile locale și județene din județ au semnat, până acum, 201 de contracte de finanțare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Programul vizează investiții în special în infrastructură, sisteme de alimentare cu apă, construirea sau reabilitarea de unități școlare, dotarea de dispensare, înființarea de rețele de canalizare etc.

Consilidarea Palatul Braunstein cu fonduri europene. Asta vor cei din conducerea orasului dar si consilierii locali. Reuniti in sedinta extraordinara, alesii au votat pentru demararea procedurilor de atragere de fonduri europene pentru consolidarea cladirii simbol din Piata Unirii.

Bani de la norvegieni pentru idei de afaceri romanesti.Innovation Norway si camera de Comert si Industrie Iasi au organizat o prima sesiune de informare pentru intreprinderile mici si mijlocii cu idei de afaceri menite sa contribuie la dezvoltarea economica a Iasului. Programul "Dezvoltarea IMM-urilor din Romania" pune la dispozitia firmelor peste 45 de milioane de euro, iar pentru primul apel de propuneri de proiecte, bugetul este de 21 de milioane de euro.

Într-o întrebare adresată Ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, deputatul PNL Dumitru Oprea solicită explicaţii și măsuri privind situația în care se află România, de „campioană la fonduri europene pierdute“.
 


„În perioada 2014-2023, România are la dispoziție o alocare financiară de 42,3 miliarde euro din fonduri europene. Dintre acestea 23 de miliarde euro sunt alocate programelor operaționale finanțate din fonduri structurale și de investiții, 8,1 miliarde euro revin Programului Național de Dezvoltare Rurală, iar 11,2 miliarde euro sunt alocate plăților directe în agricultură.

În vederea creșterii competitivității României, coaliția PSD-ALDE, prin programul de guvernare, și-a propus accelerarea ritmului de utilizare a fondurilor europene astfel încât să se ajungă la o rată de absorbție de 72,5% până la 31 decembrie 2020, respectiv de 100% până la 31 decembrie 2023.

În realitate, România este campioana la fonduri europene pierdute. Inclusiv Comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, a susținut că țara noastră nu a fost suficient de pregătită pentru a atrage banii europeni prin proiecte de calitate. Principalele impedimente pentru întârzierile acumulate fiind birocraţia, legislaţia românească suplimentară în domeniu, dar şi contestaţiile în instanţă la licitaţii, cu termene lungi de soluţionare. Grav este că România nu se află nici pe lista țărilor care fac parte din proiectul pilot al UE de creștere a absorbției fondurilor europene, care vizează consolidarea guvernanței și a capacității administrative de a gestiona proiectele europene“, arată parlamentarul ieșean.

În aceste condiții, deputatul PNL solicită Ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, să prezinte strategia executivului pentru creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene. Totodată, parlamentarul Dumitru Oprea consideră că este important să se cunoască motivele pentru care toate propunerile transmise de România pentru proiectul pilot al UE de creștere a absorbției fondurilor europene au fost declarate neeligibile.

Șase unități administrativ- teritoriale din județ au primit noi fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Programul Național de Dezvoltare Locală II (PNDL). Sunt finanțate astfel, 8 proiecte a căror valoare totală este de 11 894 731 de lei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a anunţat că Ministerul Finanţelor a avizat proiectul de hotărâre de Guvern care prevede alocarea a 10 milioane de euro Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi şi a aproape două milioane de euro pentru Spitalul Parhon, pentru înlăturarea efectelor incendiului din 11 aprilie.

Veste buna pentru cei care folosesc mijloacele de transport in comun. Primaria Iasi ar putea cumpara 30 de autobuze si 15 tranvaie noi. Totul cu fonduri nerambursabile. La nivel national vor fi facute achizitii in valoare de 600 milioane euro, fiind implicate 22 de municipii resedinta de judet. Iasului ii vor reveni astfel 40 milioane euro.

Deputatul Silviu Macovei demarează o campanie de strângere de fonduri pentru dotarea Institutului Inimii din Iași și pentru înlocuirea echipamentelor distruse de incendiu săptămâna trecută.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« August 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31