Displaying items by tag: FESTIVAL - Results from #70

Publicul ieșean va putea asculta și dialoga cu mai multe personalități culturale, dar și invitați din străinătate, despre istorie, poezie sau spiritualitate în cadrul Conferințelor Festivalului Internațional al Educației 2017.

            De la perioada monarhiei românești până la amintiri din prizonieratul în Cuba comunistă, de la „cum poezia ne-a făcut să devenim ceea ce eram” până la găsirea propriei identități, Conferințele FIE abordează teme inspiraționale, pentru descoperirea sau înțelegerea unor realități sau trăiri, cu dorința de a acoperi interesele unui public cât mai vast.

 

Seria Conferințelor FIE a debutat pe 10 mai când Theodor Paleologu a vorbit la Iași despre „Monarhia în refugiu”, în cadrul evenimentului Centenarul Sărbătoririi Zilei Naționale la Iași (10 mai 1917 – 10 mai 2017), unul dintre cele două momente importante ale ediției din acest an a Festivalului Internațional al Educației dedicate CENTENARULUI.

 

Următoarele conferințe FIE sunt programate luni, 22 mai. De la ora 12:00, cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu se întâlnește cu ieșenii interesați de experiențele spațiale în Aula Filialei Iași a Academiei Române, unde va susține prelegerea cu titlul „Explorarea spațiului cosmic. Încotro?”. Exact pe 22 mai se împlinesc 36 de ani de când Dumitru-Dorin Prunariu s-a întors din spațiu, în 1981, unde a petrecut 7 zile, 20 de ore și 42 de minute în timpul misiunii Soiuz 40 din cadrul programului spatial „Intercosmos”.

În aceeași zi urmează conferința susținută de poetul și eseistul Radu Vancu cu titlul „Identitatea poeziei române. Despre cum poezia ne-a făcut să devenim ceea ce eram”. Conferința va avea loc de la ora 17:00, în sala Sala „B.P. Hașdeu” a Bibliotecii Centrale Universitare Iași.

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Ioan-Aurel Pop, va susține, de asemenea, o conferință în cadrul Festivalului Internațional al Educației. Ioan-Aurel Pop va vorbi publicului ieșean despre „Locul românilor și al României în Europa”, pe 24 mai, de la ora 17:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Iași.

Pe 25 mai, va avea loc o conferință dedicată spiritualității și identității umane. Prelegerea va fi susținută de părintele Constantin Necula, are titlul „Identitatea ca vocație” și este programată de la ora 17:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare.

Invitatul din străinătate din cadrul Conferințelor FIE este dizidentul cubanez Pedro J. Fuentes-Cid care va susține prelegerea cu titlul „Educația memoriei. Prizonieratul politic în Cuba comunistă”. Întâlnirea  cu ieșenii interesați de acest subiect va avea loc pe 10 iunie, la Palatul Roznovanu.

 

Programul complet al evenimentelor din cadrul Festivalului Internațional al Educației este publicat pe www.fie.eu și www.facebook.com/festivaliasi.

 

 

Theodor Paleologu (n. 15 iulie 1973, București, România) este eseist, profesor, diplomat și om politic. Fost elev al Ecole Normale Supérieure, a studiat filozofia la Universitatea Paris I Sorbonne şi este doctor în filozofie politică al Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales şi al Universităţii din München. A fost fellow la Harvard, Notre Dame şi Wissenschaftskolleg zu Berlin, a predat la Boston College, Deep Springs College, European College of Liberal Arts de la Berlin şi Universitatea din Copenhaga. A fost ambasador al României în Danemarca şi Islanda şi Ministru al Culturii. În prezent este președintele Fundației Paleologu.

 

Dumitru-Dorin Prunariu (n. 1952), pilot și cosmonaut, este primul și singurul român care a fost în spațiu, (împreună cu Leonid Popov, misiunea Soyuz 40 din cadrul programului spatial „Intercosmos”, Saliut 6, 14-22 mai 1981 – a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute). General-locotenent (r),  Dumitru-Dorin Prunariu este Membru de onoare al Academiei Române, Inginer aerospațial, Universitatea POlitehnica București, Doctor în dinamica zborului în spațiu, Președinte al Ageției Spațiale Române (ASR) în perioada 1998 – 2004, Președinte al Subcomitetului Științific și Tehnic al Comitetului Națiunilor Unite pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (2004 – 2005), Președinte al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (2011-2014), Președinte al Asociației Române pentru Tehnologie și Industrie Spațială – ROMSPACE, membru de onoare al Academiei Române.

 

Radu Vancu (n. 13 iulie 1978, Sibiu) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu. Este conferenţiar la aceeaşi facultate şi redactor la revistele Transilvania şi Poesis internaţional. Coordonează secţiunea literară a revistei Timpul. A tradus în română din poezia lui Ezra Pound, William Butler Yeats (Editura Humanitas Fiction) şi John Berryman (Casa de editură Max Blecher). A publicat mai multe antologii literare pe diverse teme, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin ori Marius Chivu. A îngrijit ediţii din poezia lui Alexandru Macedonski şi Alexandru Muşina. Selecţii din poemele lui au fost traduse în engleză, germană, franceză, suedeză, spaniolă, italiană, flamandă, bulgară, sârbă, maghiară, turcă, greacă, rusă.

 

Ioan-Aurel Pop (n. 1 ianuarie 1955, Sântioana, Cluj) este istoric, academician, profesor universitar, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj și directorul Centrului de Studii Transilvane din Cluj. Între 1994-1995 a fost director al Centrului Cultural Român din New York. Este membru titular al Academiei Române, iar domeniile sale de competență țin de istoria medievală, instituții medievale, paleografie latină, având publicate  numeroase lucrări de specialitate.

 

Constantin-Valer Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu și este doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. Este autor de volume de predici, de studii și articole de omiletică și catehetică dar și de cărți pentru copii și tineret. A tradus mai multe cărți și a scris articole în publicații din țară și străinătate. A semnat zeci de studii în limba română și în limbi străine - franceză, italiană, germană - si numeroase recenzii. A susținut 150 conferințe în țară și în străinătate și a participat la o serie de emisiuni de radio și de televiziune atât la posturi naționale cât și internaționale.

 

Pedro J. Fuentes-Cid este dizident cubanez, care a făcut 16 ani de închisoare politică sub Fidel Castro. Pedro J. Fuentes și-a făcut studiile (științe sociale și politice și drept) la Paris, Havana și Miami, este avocat și locuiește în Statele Unite ale Americii. I-a cunoscut pe Che Guevara și Fidel Castro și a avut o încercare eșuată de a înlătura regimul politic instaurat de Fidel Castro în Cuba, fiind capturat și condamnat la închisoare. Este considerat unul dintre specialiștii și cunoscătorii cei mai buni ai regimului politic cubanez

Evolutie de succes al Ansamblului de cantece si dansuri „Mugurelul-Mărgineanca” prin participarea la Festivalul-Concurs Internațional de folclor pentru copii „Am fost ș-om fi” organizat de Clubul Copiilor Sighetu Marmatiei in perioada 7-10 mai 2017 și la Festivalul-Concurs Internațional de folclor „Așa-i jocul pe la noi” organizat de Palatul Copiilor Arad  in perioada 11-14 mai 2017.

Cristian Mungiu a ajuns in orasul natal, unde a fost primit asa cum se cuvine, pe covorul rosu. Regizorul a fost invitatul special al galei Festivalului Serile Filmului Romanesc, editie ce si-a deschis portile cu un eveniment dedicat lui Cristian Mungiu. Gala a avut loc la Ateneul din Iasi, acolo unde si-au facut aparitia si marii actori ai Romaniei Adrian Titieni, Ion Sapdaru, Vlad Ivanov, Anamaria Marinca si Laura Vasiliu.Regizorul iesean a primit si o distinctie importanta din partea ICR, la 10 ani de cand a castigat marele premiu Palm D'or la Cannes.

Un producător danez de bere folosește cei 50.000 de litri de urină colectați de la cel mai mare festival de muzică din nordul Europei pentru a produce o nouă marcă de bere, destinată băutorilor care nu se feresc să încerce ceva inedit, informează duminică Reuters.

Fii curios. Fii diferit. Fii pentru alții!

Iași, 08 mai 2017 — A doua ediție a festivalului Rocanotherworld din Iași invită artiști de pretutindeni pentru a-și promova creațiile și proiectele artistice în cadrul evenimentului. Festivalul de muzică, artă contemporană, design și gastronomie dedică zilele de 10 și 11 iunie 2017 desfășurării acestor activități.

Evenimentul este organizat anual în amintirea lui Ioan Dan Niculescu, zis și „Roca" – coordonatorul campaniei online a lui Klaus Iohannis în cursa pentru prezidențiale din 2014, designer premiat, călător, gurmand, antreprenor și deschizător de suflete. Festivalul este conturat în jurul conceptului de sharing și promovează principiile pe care Roca le-a îmbrățișat de-a lungul vieții: Fii curios. Fii diferit. Fii pentru alții.

Peste 40 de trupe rock, DJ și artiști vor fi prezenți pe scenele festivalului: Baba Dochia, Cred ca sunt Extraterestru, Domino, Fine It's Pink, FiRMA, Harlequin_Jack, Implant pentru refuz, Jinxy Von D'Ers, Lucia, Luna Amară, Next Ex, Nivelul 4, Nopame, Pinholes, Quantum Drive, Roadkillsoda, Robin & the Backstabbers, Runna, Second Wave, Soundopamine, Subcarpați, Sun Boulevard, The Kryptonite Sparks, The Mono Jacks, BACk on WAX (Bug, Adyusro, Mirco Anek), Dante, Dotz, Duzzy DAS, Emann, Groovesh, Iulian Toma, Mihai Vladu, Mike T, Paicu, Puxumos, Spiratos, Stefano D, Steve și alții surpriză.

„Timp de două zile, vom crea un loc în care să putem descoperi împreună idei noi, să ne exprimăm liber și să fim cu toții mai buni pentru cei din jur", susțin organizatorii. În acest context, artiști din toată țara sunt invitați să își spună poveștile și să-și împărtășească viziunea în cadrul festivalului prin:

  • teatru convențional și neconvențional;
  • concerte și improvizații;
  • street performance;
  • dans și coregrafie;
  • instalații audio/video interactive sau sculpturale;
  • graffiti, desen, ilustrație, design;
  • intervenții artistice;
  • artă decorativă și arte textile;
  • orice alte lucruri sau activități creative. 

Spațiile de desfășurare pentru proiectele înscrise sunt pârtia Sărărie, zona Ciric, Bvd. Ștefan cel Mare, Str. Al. Lăpușneanu, Piața Unirii și Casa Pogor. Artiștii se pot înscrie atât cu proiecte individuale, cât și cu proiecte de grup. În funcție de specificul și de necesitățile fiecărui proiect în parte vor fi stabilite și spațiile de desfășurare.

Ultima zi de înscriere a proiectelor este 21 mai 2017 (ora 23:59), iar rezultatele selecției vor fi publicate în data de 26 mai 2017.

Link-uri utile
Kit presă: https://goo.gl/rRJNLo
Formular de înscriere: http://goo.gl/4yVFSX
Informații suplimentare: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


Contact
Alina Ioana Petrea, Responsabil media, 0755 409 730
Patricia Butucel, Director festival, 0740 374 318
This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
www.rocanotherworld.com
www.facebook.com/rocanotherworld 

sursa: comunicat de presă remis de către organizatorii Rocanotherworld
 

Festivalul METALHEAD Meeting va avea loc pe 24 și 25 iunie la Arenele Romane din Bucuresti, iar lineup-ul evenimentului se îmbogățeste cu încă un mare nume pe afiș: ROSS THE BOSS aduce Manowar full classic set pe scena de la București !

        Va fi un show special, mai ales că vom avea pe scenă doi membri Manowar: Ross The Boss și Kenny Rhino Earl. Aceștia vor cânta alături de basistul Symphony X și solistul din Let Us Prey!

        Ross "The Boss" Friedman, cofondator al legendarei trupe Manowar, demarează turneul mondial “The Discipline of Steel”, turneu care ajunge la București în cadrul festivalului METALHEAD Meeting !

Alături de toboșarul Kenny "Rhino" Earl și el membru Manowar, basistul Mike LePond (Symphony X) și solistul Mark Lopes (Let Us Prey), legendarul chitarist Ross "The Boss" Friedman pregătește pentru fanii din România un setlist clasic Manowar!

        Ross "The Boss" Friedman are o carieră impresionantă ce debutează la începutul anilor '80 când Ronnie James Dio i-a făcut cunoștință cu Joey DeMaio, ambii făcând parte din crew-ul legendarului solist. Colaborarea Friedman-DeMaio dă naștere legendarului proiect heavy metal Manowar, coagulat în jurul ideii de "True Metal".

www.ross-the-boss.com

www.facebook.com/rossthebossofficial/ 

ROSS THE BOSS se alătura  headlinerilor deja anuntați până acum la ediția a șasea a festivalului: Cradle Of Filth, Sepultura, Behemoth, Uli Jon Roth (Scorpions Set) Agnostic Front, Myrkur și Bucovina. Alte câteva zeci de trupe vor fi anunțate în curând ! Până pe 1 iunie abonamentele au prețuri speciale de doar 170 de lei pentru două zile.  Alte trupe confirmate: Nox Vorago - Atmospheric Death & Black Metal | Suedia, Pokerface - Thrash Metal | Rusia, MartYrium - Black Metal | Malta, Arkana Code - Death Metal | Italia, Cretura - Symphonic Extreme Metal | Norvegia, Diying Gorgeus Lies - Thrash Metal | Germania

Multe alte trupe vor fi confirmate în curând.

Abonamentele pentru Metalhead Meeting se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele  IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și pe terminalele self-service ZebraPay din toata țara la următoarele prețuri:

- PRESALE 1: până pe 1 iunie: 170 de lei Acces General și 220 de lei Golden Circle

- PRESALE 2: până pe 24 iunie: 185 de lei Acces General și 235 de lei Golden Circle

- LA INTRARE: 200 de lei Acces General și 250 de lei Golden Circle

Sunt disponibile și pachete prin care puteți vedea și concertul Gojira de pe 4 iulie (tot de la Arenele Romane) la pachet cu festivalul Metalhead Meeting dar și pachete pentru showul Evanescence de pe 29 iunie (Arenele Romane), concertul Gojira de pe 4 iulie și Metalhead Meeting. De asemenea, găsiți in vanzare și pachetul Wolf Pack prin care puteți cumpăra 5 bilete la preț de 4 și veniți în gașcă la concert ! Pachetele, dar și abonamentele la festival pot fi cumpărate de pe iabilet.ro de aici www.iabilet.ro/bilete-metalhead-meeting-festival-2017-25955/

După ce în edițiile trecute ați văzut live trupe precum: Kreator, Dragonforce, Rotting Christ, Delain, Sepultura, Moonspell, Satyricon, Dark Funeral, The Sirens, Amorphis, Paradise Lost, Finntroll, Turisas, Heidevolk, Primordial, Arkona sau Bloodbath, este momentul ca în 2017 să sărbătorim 6 ediții de METALHEAD Meeting cu un lineup care dorește să ducă festivalul la un alt nivel, categoria grea, asta însemnând headlineri pe care îi vedeți pe capetele de afiș ale marilor festivaluri de gen.

Cu un focus setat pe concerte de calitate pentru un public premium, festivalul dorește să ofere o experiență celor prezenți la eveniment și nu doar niște simple concerte. 

 

Metalhead Meeting, our passion, they wouldn't understand.

www.metalheadmeeting.com

 

sursa: comunicat al organizatorilor 

            Asociația Culturală Moldavia în colaborare cu Casa de Cultură a Studenților Iași, vă solicită sprijinul, în calitate de SUSȚINĂTOR, pentru realizarea proiectului ROCK’N’IAȘI OPEN AIR 2017.

            Apărut în 2007, la inițiativa tinerilor pasionați de muzică rock din Iași și a directorului Casei de Cultură a Studenților Iași, Adrian Căliman, festivalul a promovat în rândul publicului ieșean numeroase trupe locale, naționale, dar și internaționale.

            De 10 ani, promovăm „muzica buna” la ROCK’N’IAȘI, atât la edițiile indoor, cât și la cele open air. Am adus în atenția publicului ieșean artiști din Republica Moldova, Norvegia, Finlanda, Germania, Israel, Rusia, Ungaria, Brazilia, Costa Rica, Ucraina, mai cunoscuți, dar și mai puțin cunoscuți.
Pentru ediția OPEN AIR 2017, ce se va desfășura în perioada 19 – 21 mai 2017, la baza Pârtiei de Ski din Iași, dorim să organizăm o campanie de crowdfunding, prin care sa acoperim costurile legate de aducerea trupelor ALTERNOSFERA și BUCOVINA, unde mai avem nevoie de 6000 euro.

Problema finanțării a apărut în momentul în care bugetul CCS Iași este cu 60% mai mic decât cel din 2016. Din acest motiv avem nevoie și de alte surse de finanțare pentru a putea menține festivalul în 2017.

Asociaţia Culturală Moldavia este o entitate legală română care are drept scop promovarea tinerilor artiști din Iași, România și nu numai. De la înfiinţare, asociaţia s-a implicat în organizarea a nenumărate evenimente culturale: ROCK’N’IAȘI, UMOR’N’IAȘI, FOLK’N’IAȘI, TRIBUT NIRVANA, HIP-HOP’N’IAȘI, concerte de promovare a trupelor locale, expoziții pentru tinerii artiști, videoclipuri de promovare ale artiștilor, tabere de creație, workshop-uri, evenimente caritabile.

Datorită experienţei îndelungate în organizarea de evenimente, dar și a parteneriatului îndelungat de colaborare cu Casa de Cultură a Studenților Iași, Asociaţia Culturală Moldavia a ridicat constant nivelul de profesionalism al evenimentelor în ale căror organizare s-a implicat.

Totuși, cel mai important și ambitios proiect al asociaţiei rămâne festivalul ROCK’N’IAȘI, care se desfăşoară anual în Iaşi, încă din 2007, având câteodată şi câte două ediţii pe an (INDOOR, OPEN AIR).

Scopul proiectului ROCK’N’IAȘI OPEN AIR 2017 este de a atrage finanţări care să acopere în totalitate costurile de organizare a festivalului, încercând în acest fel să facilităm accesul tuturor categoriilor de public la evenimente, accesul fiind liber, fără bilet.

Cum devin SUSȚINĂTOR?

Condiții de participare:
1. SUSȚINĂTOR STANDARD:
Donația minimă 10 lei

Toți SUSȚINĂTORII STANDARD vor primi câte o pană de chitară ROCK’N’IAȘI
Prin tragere la sorți:
5 persoane x 1 card nominal cu acces backstage nelimitat
10 persoane x 1 tricou ROCK’N’IAȘI
15 persoane x 1 breloc ROCK’N’IAȘI

2. SUSȚINĂTOR PREMIUM:
Donații de peste 100 lei.

Toți SUSȚINĂTORII PREMIUM vor primi Pachetul ROCK’N’IAȘI:
1 pană de chitară, 1 card nominal cu acces backstage nelimitat, 1 tricou, 1 breloc, 1 pix, 1 cană ROCK’N’IAȘI

Donațiile se depun în contul:

ASOCIAȚIA CULTURALĂ MOLDAVIA
cu sediul în IAȘI, C.I.F: 27586506
având contul IBAN: RO 07 BTRL 0240 1205 2988 21XX, deschis la Banca Transilvania Iași.

După ce aveți confirmarea depunerii donației, vă rugăm sa luați legătura pe fb cu Adrian Căliman.

Informatii suplimentare:
Adrian Căliman
Coordonator principal
ROCK’N’IASI OPEN AIR 2017
https://www.facebook.com/caliman.adrianconstantin
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Tel: 0740 / 504499

(Sursa: Facebook ROCKNIASI)

Ștefania DOLINSCHI - PR Fabrik Noise;

Daniel ROȘU - manager Fabrik Noise;

Alexandru PETRESCU - director Festival

În luna mai, în apropiere de Iaşi, va avea loc un eveniment unic: un festival al baloanelor. Cea de-a doua ediție a festivalului „Magia baloanelor – festival al baloanelor cu aer cald” va avea loc la Războieni, în comuna Ion Neculce (Iași), în perioada 19-21 mai 2017 și va fi organizat în parteneriat cu primăria comunei Ion Neculce și Aeroclubul României.

Organizatorii „Afterhills“ au anunţat ieri al doilea set de artişti care vor fi prezenţi în perioada 23-25 iunie la festivalul de la Iaşi.

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30