Displaying items by tag: Hadambu

Este un loc vizitat de mii si mii de credinciosi. Sunt atrasi de Icoana Maicii Domnului, Facatoare de Minuni. In cadrul proiectului "365 pentru Iasi", astazi vorbim despre Manastirea Hadambu.

Peste 230 de persoane venite duminică seara să participe la slujba oficiată la mănăstirea Hadâmbu de episcopul vicar al Ahiepiscopiei Iaşilor, Calinic Botoşăneanu, au rămas blocate din cauza poleiului în localitatea cu acelaşi nume, informează un comunicat al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP).

In sfarsit! Au inceput lucrarile de modernizare a drumului judetean care duce la Manastirea Hadambu. In urma cu exact un an, sefii judetului promiteau ca vor aloca banii necesari pentru modernizarea drumului. Lucrarile au inceput, iar constructorul sustine ca acestea vor fi gata in mai putin de jumatate de an.

Au fost semnate contractele pentru proiectarea și execuția a două tronsoane de drum județean care fac parte din Masterplanul drumurilor județene și comunale.

Vor fi modernizați  7.4 km de drum județean.Valoarea totală a lucrărilor este de 13.1 milioane lei (cu TVA).

Licitația a fost câștigată de asocierea SC Viarom Construct SRL și SC Dacia SRL.

DJ 248B va fi modernizat pe o porțiune de 2 km între localitățile Budești și Hadâmbu. Valoarea acestei lucrări este de 2.848.768 lei (cu TVA). Termenul pentru realizarea proiectului tehnic este de 4 săptămâni de la data emiterii ordinului de începere a lucrării, condiționat de prezentarea scrisorii de garanție de bună execuție (5 zile de la data semnării contractului).Termenul de execuție a lucrării este de6 luni de zile de la data obținerii autorizației de execuție.

DJ 247A va fi modernizat pe un tronson de 5.4 km începând de la ieșirea din DN 24 spre Bârnova. Valoarea acestei lucrări este de 10.329.580 lei (cu TVA). Termenul pentru realizarea proiectului tehnic este de 8 săptămâni de la data emiterii ordinului de începere a lucrării, condiționat de prezentarea scrisorii de garanție de bună execuție (5 zile de la data semnării contractului).Termenul de execuție a lucrării este de 9 luni de zile de la data obținerii autorizației de execuție.

„Îmi doresc ca proiectul să fie adaptat la situația existentă în teren și sunt convins că investiția își va dovedi utilitatea pentru toți locuitorii din aceaste zone. Contractele au fost semnate după alocarea creditelor de angajament prin hotărârea plenului Consiliului Județean Iași din luna ianuarie” a declarat Daniel Achiței, directorul Directiei Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași.

„Mă bucur că am reușit să semnăm aceste contracte. Așa cum am afirmat și în vara anului trecut, la preluarea mandatului trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne promova eficient obiectivele turistice importante, iar cele două mănăstiri Budești și Hadâmbu se numără printre acestea. Sunt două drumuri foarte tranzitate și avem nevoie de o infrastructură rutieră bine pusă la punct pentru a putea atrage turiștii să viziteze județul” a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.

Ziua Înălţării Sfintei Cruci a fost serbată în mod deosebit miercuri, 14 septembrie 2016, la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi. Pelerinii veniţi din toate colţurile ţării au ajuns spre aşezarea monahală încă din seara zilei de 13 septembrie, pentru a participa la sfintele slujbe prilejuite de această sărbătoare. Oamenii au privegheat în preajma icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi s-au rugat pentru sănătate, pace şi pentru mântuirea sufletelor lor. În dimineaţa zilei de 14 septembrie, s-a oficiat Sfânta Liturghie de către IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi de către PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Cei doi ierarhi au fost înconjuraţi de un sobor numeros de preoţi şi de oamenii credincioşi şi evalvioşi, care au urcat Dealul Hadâmbului, locul unde se află una din cele mai cunoscute mănăstiri din ţara noastră. La finalul slujbei, PS Calinic Botoşăneanul a citit rugăciuni de dezlegare şi pentru sănătatea celor prezenţi. A urmat Procesiunea „Drumul Crucii” prin dreptul celor 14 troiţe aşezate de la baza dealului mănăstirii până în vârful acestei „Golgote” a Moldovei, organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Slujba a cuprins atât citirea de texte din Sfânta Evanghelie, cât şi ectenii pentru „poporul dreptcredincios de pretutindeni”. Pe tot parcusul procesiunii, s-au intonat cântări precum „Mântuieşte Doamne poporul tău”, „Crucii Tale”, s.a. Cuvântul de folos duhovnices a fost ţinut în dreptul celei de-a 14-a troiţe de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. „Hristos ne-a arătat calea Crucii. Dacă purtăm crucea cu demnitate, ne asemănăm lui Simon din Cirene care ne va ajuta să mergem mai departe. Crucea înseamnă dragoste, jertfă totală şi dăruire pentru Hristos”, a spus IPS Părinte Ioachim. La rândul său, arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul pentru binecuvântarea adusă obştii pe care o păstoreşte, dar mai ales pelerinilor. În continuare, s-a mers spre incinta Mănăstirii Hadâmbu, părintele stareţ şi pelerinii cântând câteva pricesne închinate Maicii Domnului.

Arhiva Iasi TV Life

« February 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28