Geo

 

Geo

Geo

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit 9.600 ţigarete de provenienţă R. Moldova, pe care un cetățean român încerca să le introducă în ţară, ascunse în bordul autoturismului pe care îl conducea.

Un proiect de aproximativ 1,4 milioane de euro va fi derulat de Spitalul Clinic de Recuperare. ,,ROBOMOVE – ROBOts dedicated to neuroMOtric Valuable Efficiency” implică înființarea unui Centru de Robotică și Neuroreabilitare, pe lângă unitatea medicală, asociați în cadrul proiectului urmând a fi Municipiul Iași și IMSP Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău.

Primăria Municipiului Iasi se alătură și în acest an evenimentului internațional „Noaptea Muzeelor” prin organizarea unor expoziții dedicate aniversării „Centenarului României”. Așadar, sâmbătă, 19 mai, ieșenii sunt așteptați atât la Palatul Roznovanu, cât și la instituții aflate în subordinea municipalității: Ateneul Iași, Muzeul Municipal, Direcția Locală de Evidență a Persoanelor.

Începând din această săptămână Primăria Municipiului Iași va deschide bazele de agrement pe care le administrează.

Procurorii ieşeni au finalizat un caz cu acuzaţii şocante. Un bărbat din Podu Iloaiei a fost trimis în judecată pentru omor calificat, profanare de cadavre şi distrugere, după ce şi-a ucis iubita, i-a dat foc, după care, în tentativa de a ascunde urmele, a dat foc şi la casă. Gîndurel Mihai Mătrescu a comis faptele în noaptea de 16 spre 17 februarie 2018, după ce s-a cinstit serios cu băuturi alcoolice.

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, urmărit internaţional, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Austria.

Câteva zeci de persoane, majoritatea copii şi tineri, au ajuns, în ultimele două zile, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la un fast food din oraş.

Societatea Ornitologică Română (SOR) va organiza, în perioada 20 - 25 mai, patru evenimente la Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Sibiu, în cadrul celei de-a şasea ediţii a "Nopţii Privighetorilor".

Arhiva Iasi TV Life

« May 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31