În ciuda condiţiilor financiare precare, echipa feminină de fotbal Navobi Iaşi continuă să ţină steagul sus în Superligă. Echipa pregătită de prof. Adrian Ambrosie nu a pierdut niciun meci în primele şapte etape din acest sezon şi ocupă locul 3 în elită, după CFR Timişoara şi Olimpia Cluj. Ieşencele speră să continue parcursul fără greşeală şi să termine sezonul pe podium, la fel cum s-a întâmplat şi în stagiunea precedentă, când au obţinut bronzul atât în Superligă, cât şi în Cupa Balcanică.

Loredana Nica, patru goluri în meciul cu CSS Târgovişte
În ultimul meci, contând pentru etapa a VII-a, Navobi s-a impus fără probleme pe teren propriu în faţa formaţiei CSS Târgovişte, scor 5-0 (2-0). Vedeta partidei a fost ieşeanca Loredana Nica, atacantul lui Navobi marcând patru goluri în minutele 32, 37, 47, 61, primul după o execuţie superbă, direct din corner. Al cincilea gol al echipei ieşene a fost marcat în minutul 58 de Monica Benţoiu. În afara celor cinci goluri, gazdele au mai avut trei bare, dar şi alte ocazii clare.
Trei echipe neînvinse
După şapte etape, CFR Timişoara, Olimpia Cluj şi Navobi Iaşi ocupă primele trei locuri în ierarhia Superligii, aceste trei formaţii fiind şi singurele fără înfrângere până acum în campionat. Managerul echipei ieşene, Adrian Ambrosie, s-a declarat mulţumit de jocul fetelor sale şi speră să încheie prima parte a sezonului pe podium.

“Tratăm fiecare meci cu seriozitate şi concentrare, respectând adversarii şi încercând să ne facem jocul atât în atac, cât şi în apărare. Noi, Timişoara şi Cluj suntem singurele echipe neînvinse până acum şi avem, după Olimpia Cluj, cele mai puţine goluri primite în campionat, ceea ce spune multe despre aceste fete minunate cu care lucrez. Sperăm ca această formă sportivă să o menţinem şi în ultimele trei meciuri din tur, la Craiova, la Tg. Mureş şi acasă cu Olimpia Cluj şi să terminăm pe podium prima parte a campuionatului”, a declarat prof. Adrian Ambrosie.
Navobi Iaşi – CSS Târgovişte 5-0 (2-0)
Au marcat: Loredana Nica (32, 37, 47, 61), Monica Benţoiu (58).
Formaţii:
Navobi Iaşi: Mirela Abălaşei - Iulia Zamfir, Iulia Mera (căpitan), Anca Nina, Vasilica Nadejda - Ilaş Georgiana, Claudia Dollorenzo, Colesnicenco Nadejda, Monica Benţoiu - Teodora Plăcintă, Loredana Nica. Au mai jucat: Ana Foia, Andreea Grigoraş, Ana Proca, Ştefana Ciobanu. Antrenor: Adrian Ambrosie.
CSS Târgovişte: Moraru - Cercelaru, Preda, Ilieş, Lipioasca - Coman, Sumedrea, Dorobanţu, Hamlaser - Ghergu, Târzioru. Rezerve: Negulescu, Tomescu, Dobre, Palanta, Ionescu, Gurău. Antrenor: Mihai Tătăranu.
Clasamentul Superligii de fotbal feminin după etapa a VII-a: 1. CFR Timişoara 19 puncte (7 jocuri); 2. Olimpia Cluj 18 puncte (6j); 3. Navobi Iaşi 14p (6j); 4. ASA Tg. Mureş 12p (6j); 5. CS Real Craiova 9p (7j); 6. CSS Târgovişte 7p (7j); 7. Asociaţia “Fotbal Club Fair-Play” 6p (7j); 8. Vasas Femina Odorhei 4p (7j); 9. Independenţa Baia Mare 4p (7j); 10. Heniu Prundu Bârgăului 3p (7j)
Sursa: prosport.ro