Displaying items by tag: INAUGURARE

 

Abia inaugurat, în luna noiembrie a anului trecut, noul stadion "Ion Oblemenco" de la Craiova are deja probleme de infrastructură.

Conducerea oraşului Târgu Frumos este pe cale să finalizeze o investiţie extrem de importantă pentru comunitate. Este vorba despre construcţia sălii polivalente pe terenul de sport  a Liceului Ion Neculce. Vorbim despre o sală modernă cu 180 de locuri, destinată activităţilor şcolare în primul rând.  

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat sâmbătă la „Serbările Zăpezii”, în Munţii Şureanu.

Moda inaugurărilor cu panglică a ajuns să fie adoptată în România până şi într-o unitate de învăţământ, unde s-au dat în folosinţă nişte toalete. 

Cel mai mare hidroavion din lume a efectuat duminică primul său zbor, decolând de pe aeroportul din Zhuhai, în sudul Chinei.

Transformarea fostului magazin Billa din zona Gării în punct de lucru Carrefour se apropie cu paşi repezi de final. Joi, 10 august, va avea loc inaugurarea oficială, „în haine noi“, a supermarketului de pe strada Arcu. 

Un pod de aproape jumătate de kilometru destinat excursioniștilor, considerat ca fiind cel mai lung pod de pietonal suspendat din lume, a fost inaugurat în apropierea orașului elvețian Zermatt, informează sâmbătă BBC.

 Hidrocentrala de pe râul Olt, de la Racoviţa, judeţul Sibiu, inaugurată în 2013, nu va putea funcţiona până când nu se va construi un nou pod de cale ferată, care să la înlocuiască pe cele două existente, investiţie pentru care nu există bani în prezent, a declarat, vineri, deputatul Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) Ovidiu Ganţ. 

Începând cu data de 7 iunie vor fi noi curse pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava. 

Autorităţile chineze au inaugurat, joi, cel mai înalt pod din lume, după lucrări care au durat trei ani, relatează postul chinez CCTV.

Podul a fost construit în provincia Guizhou, în sud-vestul Chinei, un proiect demarat în anul 2013 care a costat circa un miliard de yuani (143 de milioane de dolari). Situat între mai multe defileuri din zona Baipanjiang, podul are lungimea de 1.341 de metri şi are, în punctul cel mai ridicat, înălţimea faţă de sol de 565 de metri, fiind practic cel mai înalt din lume.

În provincia Guizhou erau deja şapte din cele mai înalte zece poduri din China.

Podul Beipanjiang este parte a autostrăzii care face legătura între oraşele Hangzhou (provincia Zhejiang) şi Ruili (Yunnan).

Sursa: mediafax.ro

Page 1 of 4
Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« May 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31