Concurs pentru postul de manager la Maternitatea „Elena Doamna“, în septembrie

 

 

×

Warning

JUser: :_load: Unable to load user with ID: 75

Concurs pentru postul de manager la Maternitatea „Elena Doamna“, în septembrie

Written by  Aug 07, 2019

Concursul va avea loc la începutul lunii septembrie, până la finalul lunii august fiind data limită pentru înscrierea candidaţilor, dosarele urmând să fie verificate până pe 2 septembrie, iar pe 12 septembrie va avea loc susţinerea publică a proiectului de management. Pe data de 17, în aceeaşi lună, vor fi publicate rezultatele finale ale concursului.

Pentru proiectul de management candidaţii trebuie să aleagă una dintre temele cadru şi anume: planificarea şi organizarea serviciilor de sănătate la nivelul spitalului, siguranţa şi satisfacţia pacientului, managementul calităţii serviciilor medicale, managementul resurselor umane sau performanţa clinică şi financiară a activităţii spitalului.

La concurs se pot înscrie persoane care sunt absolvente ale unei instituţii de învăţământ superior medical, economic-financiar sau juridic, care au absolvit cursuri de perfecţionare în management sau în managementul sanitar, care au cel puţin doi ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, care nu au fost condamnate pentru infracţiuni, apte din punct de vedere medical fizic şi neuropsihic şi care nu au împlinit vârsta standard de pensionare.

Actualul manager, dr. Gabriel Martinescu este medic oftalmolog, absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“şi fost manager al Spitalului Orăşenesc „Ioan Lascăr“din Comăneşti, fiind considerat la momentul numirii, în ianuarie 2018, „cel mai tânăr manager din ţară“.

(Sursa: Ziaruldeiasi.ro)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« August 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31