„Programul de transplant renal din cadrul Spitalului Clinic «Dr. C.I. Parhon» a debutat în anul 2000 în România, până în prezent, fiind efectuate peste 200 de intervenţii de transplant renal. Anul acesta au fost efectuate 26 de astfel de intervenţii chirurgicale, o cifră pe care ne-am dori să o putem depăşi în anii următori şi, mai important, aceste intervenţii s-au desfăşurat în condiţii moderne şi sigure“, au precizat reprezentanţii Spitalului „Dr. C.I. Parhon“.
La eveniment va participa inclusiv directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, dr. Anca Baculea, cât şi reputaţi specialişti din domeniu de la mai multe centre medicale şi societăţi ştiinţifice specializate în transplantul de organe sau în nefrologie.
O altă serie de invitaţi importanţi sunt reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu“ din Chişinău, Republica Moldova, dar şi Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant din Republica Moldova, dr. Igor Codreanu, urmând a fi discutate mai multe colaborări trecute şi viitoare pe linia Iaşi-Chişinău pe subiectul transplantului renal.
„Prezenţa medicilor şi a altor profesionişti din domeniul sănătăţii dintr-o gamă largă de ţări şi medii de practică va aduce o valoare ştiinţifică importantă evenimentului şi va crea noi oportunităţi pentru viitoare proiecte de colaborare. Suntem convinşi că acest eveniment va reprezenta o uriaşă oportunitate de a împărtăşi experienţe profesionale şi de a spori colaborarea în domeniul transplantului renal în România, şi nu numai“, au completat organizatorii.
sursa: ziaruldeiasi.ro