Final de ancheta la Maternitatea "Cuza Voda" din Iasi

Final de ancheta la Maternitatea "Cuza Voda" din Iasi

Written by  Jul 17, 2018

Concluziile preliminare ale anchetei interne desfăşurate la Maternitatea „Cuza Vodă“ în legătură cu cazul femeii care a fost trimisă la Maternitatea „Elena Doamna“,

fiind unitatea medicală de gardă în seara respectivă, sunt că din punct de vedere medical au fost respectaţi toţi paşii necesari într-o astfel de situaţie.

Reprezentanţii unităţii medicale au precizat că ancheta este aproape de finalizare, însă până acum s-a constatat că nu a existat o încălcare a procedurilor, urmând ca rezultatele finale ale anchetei să fie comunicate zilele următoare către Direcţia de Sănătate Publică Iaşi.

„Ancheta internă desfăşurată a arătat că a fost respectat tot ce a fost legat de respectarea procedurilor, colegii noştri au respectat protocoalele, pacienta a fost văzută de un medic. Iniţial pacienta a fost consultată de un rezident, însă sub coordonarea medicului specialist, a fost văzută în maximum şapte-opt minute de la intrarea în spital, acestea fiind aspecte care se pot verifica. În rest, celelalte aspecte legate de diagnostic, de servicii, de termene de internare au fost respectate. Indiferent ce clinică din ţară ar fi urmărit cazul, finalul ar fi fost acelaşi având în vedere diagnosticul doamnei care a fost confirmat şi de medicii de la Elena Doamna. Din păcate rezultatul ar fi fost la fel oriunde s-ar fi întâmplat. Nu s-a pus în niciun moment în pericol viaţa pacientei“, a precizat ec. Robert Dâncă, managerul unităţii medicale. Ana-Maria Ionescu a ajuns în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie la Maternitatea „Cuza Vodă“ după ce în cursul serii s-a simţit rău. Ajunsă în triajul unităţii medicale, aceasta a fost redirecţionată către Maternitatea „Elena Doamna“, fiind unitatea medicală de gardă în ziua respectivă. Femeia a mers pe jos până la maternitate, iar la scurt timp după ce a ajuns, a născut un făt de 350 de grame care nu prezenta semne de viaţă, fiind declarat decesul. 

 

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Last modified on Tuesday, 17 July 2018 10:24

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« January 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31