Lapte praf contaminat cu bacteria salmonella, exportate de Lactalis în România

Lapte praf contaminat cu bacteria salmonella, exportate de Lactalis în România

Written by  Dec 11, 2017

Autorităţile franceze au interzis vânzarea şi au cerut retragerea unor formule de lapte praf şi produse alimentare pentru copii fabricate de gigantul francez Lactalis, după descoperirea bacteriei salmonella, a anunţat duminică Direcţia Generală pentru Concurenţă, Consum şi Combaterea Fraudelor (DGCCRF).

Rechemarea vizează produsele exportate în Europa, Africa şi Asia, inclusiv către România, China, Taiwan, Pakistan, Afganistan, Irak, Maroc, Liban, Sudan, Serbia, Georgia, Grecia, Haiti, Columbia şi Peru. 

Compania franceză Lactalis nu a gestionat corespunzător riscul contaminării şi i s-a ordonat să efectueze rechemarea produselor şi să oprească vânzările şi exporturile unor produse alimentare pentru copii fabricate la unitatea sa din Craon, în vestul Franţei, din 15 februarie, a informat DGCCRF.

Anunţul vine după ce în 3 decembrie autorităţile franceze au retras trei formule de lapte praf pentru copii, după ce 20 de sugari, toţi cu vârsta sub şase luni, au fost infectaţi cu bacteria salmonella.

Săptămâna aceasta au fost raportate cinci noi cazuri de infecţie cu bacteria salmonella.

Purtătorul de cuvânt al Lactalis, Michel Nalet, a afirmat că produsele pot fi schimbate în farmacii sau supermarketuri şi a dat asigurări că orice bacteria salmonella este distrusă dacă se fierbe laptele două minute.

Oficialii francezi au precizat că intoxicaţia cu salmonella are loc la trei zile după consumul de produse infectate. Simptomele sunt gastroenterită, însoţită de vărsături, diaree şi - în majoritatea cazurilor - febră. Părinţii ai căror copii au suferit astfel de simptome ar trebui să consulte un medic, a spus ministerul.

 

 

(Sursa: capital.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« October 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31