Displaying items by tag: ministerul justitiei

Ministerul Justiţiei (MJ) a răspuns unei interpelări a deputatului Varujan Vosganian privind relocarea Penitenciarului Iaşi, în urma informaţiilor primite de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), în care se susţine că acest lucru "nu se impune", având în vedere investiţiile deja efectuate sau în curs de derulare, dar că în eventualitatea construirii unui penitenciar într-o zonă limitrofă oraşului, "îşi exprimă disponibilitatea susţinerii acestui demers".

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat duminică seară că propunerea ministerului pe care-l conduce ca prag pentru abuzul în serviciu este echivalentul unui salariu minim brut pe economie.

Ministerul Justiţiei ar urma să anunţe, luni, rezultatul selecţiei pentru postul de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Şi-au depus candidaturile şi au susţinut interviul, Daniel Horodniceanu, actualul şef al instituţiei, şi Felix Bănilă, procuror la Parchetul Tribunalului Bacău. Mandatul lui Daniel Horodniceanu expiră în 19 mai.

Cererile de înscriere în cadrul procedurii de selecţie pentru funcţia de procuror - şef al DIICOT pot fi depuse până luni, inclusiv, iar rezultatul va fi anunţat în 14 mai pe site-ul Ministerului Justiţiei, în condiţiile în care mandatul acualului şef al instituţiei expiră în 19 mai.

Ministerul Justiţiei a lansat procedura de selecţie pentru funcţia de procuror - şef al DIICOT, cererile de înscriere putând fi depuse până în 7 mai inclusiv, iar rezultatul urmând să fie anunţat în 14 mai pe site-ul ministerului, în condiţiile în care mandatul acualului şef al instituţiei expiră în 19 mai.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, este nemulțumită că în țară s-au dat CET-urile către primării cu titlu gratuit, în timp ce, susţine ea, doar în cazul Bucureştiului s-a impus preluarea ELCEN ținând cont de o valoare de evaluare. Decizia în acest sens a fost luată de Guvernul Tudose și la ea ar fi contribuit și Ministerul Justiției. „Nu prea avem de ce să-i mulțumim (Ministerului Justiției - n.r.). Din acest punct de vedere. Din alte puncte de vedere, avem aprecieri”, a declarat joi Gabriela Firea. Ea a amenințat că Primăria s-ar putea răzgândi în privința preluării ELCEN.

Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică un proiect de lege prin care se dorește ca penitenciarele, centrele educative și centrele de detenție să poată realiza venituri proprii din prestări servicii cu deținuții și din valorificarea produselor obținute din activitatea proprie.

Ministerul Justiţiei a anunţat că va introduce un prag valoric pentru abuzul în serviciu.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că pasul doi în ceea ce priveşte arhiva SIPA este acela al promovării unei hotărâri de guvern pentru desecretizarea informaţiilor, următoarea mişcare fiind cea a începerii activităţii de către o comisie, cu respectarea dispoziţiilor legale.

După ce Ministerul Justiţiei a făcut publice numele celor care au "vizitat" arhiva SIPA, Tudorel Toader a precizat, sâmbătă seară pe pagina sa de Facebook, că pasul următor îl va reprezenta promovarea unei hotărâri de guvern pentru desecretizarea informaţiilor.

"Arhiva SIPA - o pată pe obrazul justiţiei române !
pasul 2 - promovăm o Hotărâre de Guvern pentru desecretizarea informaţiilor,

pasul 3 - comisia îşi începe activitatea, respectând dispoziţiile legale,distincţiile dintre viaţa privată, secretele de serviciu, respectiv secretele de stat !", a scris, pe pagina sa de Facebook, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Joi, ministrul Justiţiei a declarat că va desecretiza şi două Rapoarte despre arhiva SIPA, din care se vor afla mai multe informaţii despre aceasta, dar şi faptul că au existat mai multe vizite.

„Sunt şi două rapoarte pe care nu le-am desecretizat, dar le vom desecretiza, din care veţi afla mai multe informaţii şi sigur, mai multe vizite”, a spus Toader.

Tot joi, Ministerul Justiţiei a publicat lista celor care au avut acces în arhiva SIPA după desfiinţarea acesteia, fiind consemnate 22 de vizite.

"Cele 22 procese verbale consemnează data vizitei, Ordinul ministrului justiţiei prin care a fost permis accesul în arhivă, componenţa comisiei, semnătura membrilor comisiei, precum şi menţiunea „După verificarea şi inspectarea stării documentelor în vederea desfăşurării pe viitor a lucrărilor comisiei s-a procedat la sigilarea ferestrelor, resigilarea uşilor celor două camere precum şi a uşii de acces la acestea”, indicându-se şi numărul sigiliului folosit", a transmis Ministerul Justiţiei.

(Sursa: Mediafax.ro)

 

 

Ministerul Justiției a publicat, în această dimineață, lista persoanelor care au vizitat arhiva SIPA. Informațiile se referă la perioada de după desființarea serviciului.

Page 1 of 2
Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« July 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31