Displaying items by tag: BODEA - Results from #20

Candidatul din partea PNL, Marius Bodea, a iesit la vot inca de la primele ore ale diminetii.

"Am votat cu speranţa că Iaşiul şi Moldova va ieşi din izolare, am votat cu speranţa că Iaşiul şi Moldova vor avea autostradă pentru că autostrada aduce bunăstare economică oriunde în lume. Acum 22 de ani, la vârsta majoratului, mi-am câştigat dreptul de a vota. În toţi aceşti 22 de ani am votat de fiecare dată când au fost alegeri electorale. Chiar dacă de cele mai multe ori nu au câştigat cei în care am crezut, asta nu m-a dezarmart. Dimpotrivă. Mergând la vot te poţi afla în două ipostaze. Prima, poţi fi mulţumit pentru că cei în care crezi câştigă, şi atunci ştii că e şi meritul tău. A doua, poţi fi onorat pentru că chiar dacă cei în care crezi nu câştigă simţi că ai făcut parte dintr-o armată care a luptat până la ultimul vot pentru a-şi apăra credinţa în valorile sale. Să mergi la vot cu siguranţă nu face rău ţării tale, dar să nu mergi la vot cu siguranţă face acest rău."

 

 

De săptămâna viitoare, Aeroportul va avea un nou director. Plenul Consiliului Judeţean a fost convocat pentru vineri într-o nouă şedinţă extraordinară. Ordinea de zi va cuprinde doar două puncte, respectiv împărţirea fondurilor alocate Iaşului la ultima rectificare bugetară şi desemnarea unui nou director al Aeroportului, în locul demisionarului Marius Bodea.Voi propune plenului desemnarea ca director interimar, până la organizarea unui concurs, a actualului director adjunct, Alexandru Anghel. Am discutat deja cu dumnealui, pentru că voiam să ştiu exact ce a făcut până acum şi care îi sunt calităţile. După mine, directorul executiv al unei unităţi trebuie să fie cineva din domeniu. Într-o şcoală, un profesor, într-un spital un medic, în cazul unui aeroport, cineva care a mai lucrat în aviaţie. Aceasta cu atât mai mult cu cât aeronautica este un domeniu foarte complex, a declarat preşedintele CJ, Maricel Popa.

La ultima rectificare bugetară, de la sfârşitul lunii trecute, Iaşului i-au revenit 65,3 milioane lei. Din aceştia, 10,6 mili­oane de lei vor reveni CJ, pentru susţinerea financiară a activităţilor proprii. Pentru cheltuielile descentralizate la nivelul comunelor şi oraşelor, respectiv finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a căminelor pentru persoanele vârstnice, Iaşul a primit 18,94 milioane de lei. Pentru echilibrarea bugetelor locale, judeţului i s-au repartizat 35,66 milioane de lei. 

Este cât se poate de evident că la alegerile din 11 decembrie avem de ales între două forțe, între PNL, un partid reformat, cu oameni noi, profesioniști și un partid al trecutului, PSD, cu numeroși candidați penali, corupți care doresc ca România să se întoarcă înapoi. Se pare că adevărul doare, doar astfel putem explica reacția furibundă a filialei PSD din Iași la un material electoral distribuit de către filiala PNL Iași.

În materialul electoral invocat se prezintă opțiunile pe care le au ieșenii pentru votul din 11 decembrie, o comparație între ceea ce propune PNL și ceea ce propune PSD. Tot ceea ce este prezentat sunt doar fapte publice incontestabile:

 

  • Președintele PSD, Liviu Dragnea, este condamnat penal definitiv pentru fraudă electorală.
  • În material se arată că Nicolae Bănicioiu, candidatul propus de PSD la Iași, nu a făcut nimic pentru Spitalul Regional Iași atât timp cât a fost ministru, nici măcar nu a reușit să stabilească locația pentru acest spital împreună cu colegii săi de partid, primarii Nichita și Chirica. Același candidat și-a dat demisia din fruntea Ministerului Sănătății după ce a refuzat ajutorul altor țări în urma tragediei de la Colectiv, ceea ce a dus la creșterea numărului de victime. 
  • Din aceste motive a fost trimis la Iași în speranța că nu se va afla de candidatura sa și a fost ținut ascuns de ochii ieșenilor pe tot parcursul campaniei. Alături de acesta pe lista PSD se află o „armată” de traseiști. 
  • În materialul menționat, alternativa la candidații și oferta PSD-ului este reprezentată de propunerea PNL de premier – Dacian Cioloș, un exemplu de bun simț și competență, iar pentru Camera Deputaților, este prezentat Marius Bodea, cel care a dus la bun sfârșit cea mai mare investiție făcută în Iași după revoluție, Aeroportul Internațional Iași.

Noi, PNL, dorim să informăm alegătorii despre opțiunile pe care le au la aceste alegeri,  alegătorii prin votul lor sunt cei care vor decide în cele din urmă dacă vor ține cont de faptele prezentate. Ca ieșeni, considerăm că această candidatură a domnului Bănicioiu este o insultă la adresa Iașului, pentru că nu dorim ca iașul să fie arătat cu degetul pentru trimiterea în Parlamentul României a unuia dintre cei mai contestați politicieni din țară.

Biroul de presa al organizatiei locale a Partidului Social Democrat (PSD), a remis un comunicat de presa prin care ii acuza pe membrii Partidului National Liberal (PNL) de ignoranta si nepasare cand vine vorba de nevoile iesenilor:

Îmbătați de sosirea la Iași a premierului Dacian Cioloș, candidat apolitic și tehnocrat la conducerea Guvernului României, politicienii din Podu Roș au emis un așa-zis comunicat de presă plin de erori și insulte care denotă atât lipsa de înțelegere a mecanismelor administrației publice, cât și un dispreț evident față de aleșii locali și față de nevoile comunităților pe care aceștia le reprezintă.

PNL-iștii susțin, cu aroganță, că primarii social-democrați „au dus discuția în derizoriu” ridicând „întrebări deplasate”, ca și cum rolul primarilor prezenți la întâlnirea cu Dacian Ciloș ar fi fost acela de a-i măguli acestuia orgoliul și nu de a discuta despre probleme reale și soluții concrete. Primarii social-democrați au ridicat probleme acute, fundamentale pentru comunitățile ale căror nevoi le cunosc mai bine decât liberalii, și nu au venit la discuții cu reprezentanții Guvernului doar pentru a face figurație, așa cum au făcut membrii PNL.

Mai spun PNL-iștii că primarii social-democrați nu ar fi pregătiți „să susțină proiectele de anvergură ale Iașului”. De fapt, nici Dacian Cioloș, nici ceilalți membri ai Guvernului nu a venit să discute despre „proiectele de anvergură ale Iașului”, ci despre programul de combatere a sărăciei în anumite zone punctuale. Desigur, acest program, care deocamdată este doar la nivel de intenție, este important, dar nici problemele ridicate de primari nu sunt mai puțin importante pentru comunitățile pe care le reprezintă.

PNL-iștii se mai plâng, ipocrit, de „neseriozitatea și neprofesionalismul cu care a fost primit premierul Dacian Cioloș de către primarii PSD la Iași”. Primarii social-democrați l-au primit pe premier exact în maniera în care trebuie să se desfășoare întâlnirile dintre aleși locali și reprezentanții Executivului: prezentând probleme concrete și solicitând soluții la obiect. Ne pare rău dacă premierul s-a simțit ofensat de faptul că nu a fost primit cu covorul roșu sau cu afișe în care diverse partide își declară susținerea neabătută față de persoana sa.

Reprezentanții PNL Iași se declară revoltați și de faptul că primarul Mihai Chirica „a oferit sindicaliștilor autorizația de organizare a unui protest în fața Prefecturii în ziua și la ora sosirii primului ministru, ceea ce arată clar intenția de sfidare a primarului PSD față de memorandumul Guvernului de eradicare a pungilor de sărăcie din Zona Moldovei”. Spre știința politrucilor din Podu Roș, sindicaliștii reprezintă români care muncesc și care au dreptul să protesteze atunci când nevoile lor legitime trebuie să fie ascultate și mai ales atunci când drepturile le sunt încălcate. Chiar prim-ministrul a recunoscut la Iași că Guvernul pe care îl conduce a făcut greșeli în aplicarea unor acte legislative, ceea ce a generat scăderi de salarii, neaplicări ale legii și alte inechități în sistemul de educație. Ne pare rău că PNL-iștii consideră că sistemul de învățământ este mai puțin important decât faptul că idolul lor s-ar fi putut simți „sfidat”.

În legătură cu ultimele două paragrafe ale textului emis din Podu Roș, acestea sunt doar fragmente din materialele jurnalistice redactate pe tema incursiunii lui Dacian Cioloș la Iași. Mulțumim, am citit și noi presa, dar exact cu atât am rămas în urma acestei vizite... Apropo de presă, „pungi de sărăcie” este o licență jurnalistică, nu un termen administrativ utilizabil în abordarea fenomenelor socio-politice.

Cel mai grav este că politicienii din Podu Roș manifestă același dispreț față de valorile fundamentale ale democrației ca și guvernul „tehnocrat”. Ei nu înțeleg că, spre deosebire de premierul „tehnocrat”, primarii, social-democrați, liberali sau altfel, au fost aleși de oameni. Ei sunt validați de comunitate, pe care o reprezintă în virtutea votului direct, nu ca urmare a unor accidente socio-politice. De aceea, primarii trebuie respectați, indiferent dacă vorbesc pe placul celor aterizați în funcții la București sau nu.

În concluzie, înțelegem că PNL-iștii nu au cu cine altcineva, dar, pentru noi, Guvernul Cioloș înseamnă zero investiții, zero rezultate, zero proiecte pentru locuitorii județului Iași. Pentru noi, nevoile și interesele ieșenilor sunt mai importante decât succesul exercițiilor de imagine ale Guvernului susținut de PNL. Îi mulțumim premierului Dacian Cioloș pentru vizită și îi dorim succesul pe care îl merită în aceste alegeri la care, nu-i așa, nu participă...

Biroul de Presă al Organizației Județene Iași a PSD

Reprezentanții tuturor partidelor politice din Iași, mai puțin cei ai PSD care au refuzat participarea, au dezbătut aseară, la Camera de Comerț, situația proiectului Autostrăzii Iași- Târgu Mureș și modul în care politicienii ieșeni îl pot susține.

PNL a  fost reprezentat de Marius Bodea și Dumitru Oprea în calitate de candidați eligibili pe listele pentru Parlament, împreună cu o serie de alți membri importanți ai partidului.

”Voi activa în cadrul Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, dar am capacitatea de a prelua și Ministerul Transportului, evident, acest lucru va depinde și de decizia viitorului prim-ministru. Prioritatea mea absolută va fi, din oricare dintre aceste două poziții, promovarea proiectului Autostrăzii Unirii. Este inadmisibil ca la 100 de ani de la Marea Unire, România să nu fie încă unită între regiunile sale” a declarat Marius Bodea. Acesta a îndemnat toți politicienii care reprezintă Iașul să facă front comun pentru promovarea acestui proiect.

Marius Bodea a prezentat și motivele pentru care Autostrada ce ar urma să lege Moldova de Ardeal este vitală pentru Iași și pentru cei cinci milioane de locuitorii ai regiunii de nord-est. Investițiile străine directe în Moldova reprezintă doar 3% din totalul pe țară, regiunea Nord-Est are cel mai mic număr de ”unități de afaceri” raportat la numărul de locuitori și cea mai mare rată de ”deprivare materială severă”, 38% din populație, ceea ce face din Molodva cea mai săracă regiune din UE.

„Autostrada va aduce o creștere economică a zonei de 10-15 % și investiții de 6-8 miliarde de euro.Pe de altă parte, riscul nerealizării acestui proiect este imens. Moldova, nord-estul Ardealului și Republica Molodva vor fi condamnate la izolare și sărăcie pentru cel puțin încă 20 de ani. 90% din investițiile în infrastructură se vor realiza în sud-vestul Transilvaniei și în Muntenia, în timp ce în Moldova vor fi doar 10%.” a declarat Marius Bodea. 

Directorul Aeroportului International Iasi a instiintat conducerea Consiliului Judetean ca renunta la functia din fruntea aeroportului. Gestul lui Marius Bodea vine la cateva zile inainte de inceperea campaniei electorale. Marius Bodea deschide lista la Iasi pentru Camera Deputatilor din partea Partidului National Liberal. Fiind sigur de locul in parlament, Marius Bodea a anuntat deja ca vrea sa renunte la functia de sef al aeroportului international Iasi. Acesta a devenit director in 2012 iar in ultimii patru ani s-a laudat cu infiintarea mai multor curse aeriene catre diferite destinatii din lume.

Contactat telefonic, Marius Bodea a confirmat aceasta informatie.

PNL Iași a organizat astăzi, 04 noiembrie 2016, o conferință de presă susținută de candidații din fruntea listelor pentru viitorul Parlament, Marius Bodea și Laura Scântei. Conferința a fost moderată de către Președintele PNL Iași, Emil-Teofil Bălteanu, care a nuanțat faptul că avem nevoie de specialiști în Parlamentul României, prezentând-i pe cei doi din capul listelor de candidați pentru Senat și Camera Deputaților.

Participanții au pus în discuție teme legate de readucerea Iașului pe linia prioritară guvernamentală, precum și de apropierea Iașului de București și de Europa. Investițiile au reprezentat o idee de forță, discutată într-o altă manieră, una a concretului, a legiferării celor propuse și promovate în campania electorală.

Marius Bodea despre nevoile fundamentale ale Iașului: autostrada și investițiile în IT&C

Marius Bodea (Candidatul PNL Iași pentru Camera Deputaților): „Eu am repetat în nenumărate rânduri nevoia de a susține un proiect vital pentru Iași, proiectul Autostrăzii. Merg în Parlament cu mandat propriu, pentru a rezolva acest proiect vital. De aceea voi activa în Comisia de Transporturi, în Camera Deputaților, unde se adună și elementele tehnice, care, într-un fel sau altul, au pus în plan secundar această investiție fundamental importantă pentru Iași, pentru regiunea Moldovei. (...) Trebuie să avem și inițiative legislative, pentru a ajuta locul din care plecăm”.

Marius Bodea a vorbit despre o inițiativă legată de investițiile în IT, pe care o va susține și o va dezvolta, pe modelul altor țări și orașe, cu tendință de dezvoltare: „Este o inițiativă pe care am gândit-o, legată de susținerea prin lege a domeniului cercetării și al dezvoltării IT&C, pentru că aceasta este tendința în Europa, dar din păcate în România încă nu”.

Marius Bodea a prezentat și contextul acestei propuneri, mai ales despre cum statul descurajează investițiile  IT&C: „România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește alocările sumelor raportate la  PIB, pentru cercetare și dezvoltare. Vorbim de 0,38 % din PIB, în condițiile în care media în UE este de peste 2 %. Ultimul loc nu ne face cinste, iar studiile au arătat că acest domeniu este cel mai mare multiplicator de plus-valoare adăugată și trebuie să facem posibil acest lucru”.

Iulia Scântei aduce investitori străini la Iași

Iulia Scântei (Candidatul PNL Iași pentru Senat) a vorbit despre cum poate aduce Iașul mai aproape de dezvoltare, mai aproape de București, mai aproape de Europa: „Vin cu pregătirea și profesia mea, pentru că un parlamentar aflat ca reprezentant al ieșenilor în forul legislativ trebuie să cunoască nu doar proiectul, ci și forma pe care o capătă acesta, adică să știe să redacteze o lege. De prea multe ori, după Revoluție, au fost cazuri în care parlamentarii abia reușeau să citească și să înțeleagă o lege, iar aici a fost dovada că au votat legi pe care nu le-au înțeles. E timpul să se producă o schimbare, iar proiectele și ideile care se susțin în timpul campaniei electorale de către un partid, trebuie să ia forma concretă a unui text de lege, iar pentru acest lucru avem nevoie de specialiști.”

Iulia Scântei a mai precizat faptul că este timpul ca și Iașul să fie inclus pe lista investitorilor străini și că Iașul va fi curând gazda unui proiect important: „Voi aduce Iașul mai aproape de București, dar mai mult decât atât, mă simt în stare să-l deschid către Europa. Iașul are nevoie, mai mult decât oricând, de investiții străine. Lucrul acesta l-am simțit la București. Iașul are nevoie de diplomație economică și poate că este momentul ca Iașul să aibă un Ministru de Externe al Iașului. Este lucrul pe care mă simt în stare să-l fac. Sunt membră în trei Camere de Comerț Bilaterale în relații comerciale cu Marea Britanie, Spania și Olanda la București. Particip, în cadrul activității mele de relaționare și de afaceri la București, la misiunile economice aduse de mai bine de 12 ambasade străine la București și vreau să le aduc și la Iași. Le cunosc și știu că pot investi și în Iași, în proiectele pe care le inițiem noi aici. Vreau o deschidere către atragerea investitorilor la Iași. Chiar ieri, în cursul unui eveniment local la care am participat am anunțat faptul că într-un timp foarte scurt, Asociația Companiilor Spaniole din România, o cameră largă care reunește atât profesioniști din profesii liberale, dar și firme, își va deschide o filială la Iași. Ieri s-a deschis la Cluj, urmează Iașul. Este modul în care pot să arăt concret că fac ceva pentru Iași, dincolo de teorie”.

Primarul Mihai Chirica a anunțat că a pregătit trei plângeri penale pe care le va depune cât de curând la Parchet. Una dintre acestea are legătură cu acțiunea a trei demnitari din partea PNL.

Primarul a spus că plângerea va fi făcută in rem și că "făptașii" se vor descoperi ulterior. Conform lui Chirica, cei trei parlamentari liberali au încercat să-l oblige pe ministrul Sănătății să refuze amplasamentul de pe Moara de Vânt pentru Spitalul Regional de Urgențe.

Primarul este furios și pe directorul Aeroportului, Marius Bodea, care ar fi transmis într-o adresă că Autoritatea Aeronautică nu va da aviz pentru acel amplasament din mai multe motive - motive găsite chiar de el și transmise Ministerului Sănătății.

"După ce a mâncat pâine de pe masa ieșenilor, îndrăznește să distrugă, să facă terci viața oamenilor", a spus Mihai Chirica.

"Vorbim de calitatea oamenilor. M-a deranjat modul nedemn, ipocrit, iresponsabil și aproape ticălos în care a acționat", a adăugat primarul.

INREGISTRAREA CONFERINTEI:

.be

 

 

 

Se pare că totul a pornit de la şedinţa de vineri în care a fost pus Anton Doboş în fruntea organizaţiei municipale. „Trebuie, astăzi, să recunosc că îmi lipseşte pare-se acel ingredient ce mai toţi liderii politici îl au şi anume puterea de a accepta compromisuri“, a arătat Marius Bodea 

Filiala ieşeană a PNL a rămas fără şef. Liderul filialei judeţene a partidului, Marius Bodea, şi-a anunţat ieri seară demisia din funcţie. Faptul a fost anunţat prin­tr-un simplu comunicat de presă, Bodea nerăspunzând la telefoanele date de reporterii Ziarului de Iaşi. „Trebuie, astăzi, să recunosc că îmi lipseşte pa­re-se acel ingredient ce mai toţi liderii politici îl au şi anume pu­terea de a accepta compromi­suri. Consider că peste tot în lume, managerul căruia i se stabilesc obiective, răspunderi şi asumări, trebuie să aibă libertatea deplină să îşi construiască echipa aşa cum consideră că poate performa mai bine, dar în acelaşi timp aş putea admite că un partid nu se conduce corporatist, aşa cum probabil am procedat eu. Din raţiuni legate de dorinţa mea de a nu afecta în niciun fel imaginea partidului din care fac parte de peste 18 ani, rog respectuos să se accepte că ceea ce am scris mai sus, deşi nu am nominalizat persoane şi situaţii concrete, sunt singurele mele declaraţii“, se precizează în comunicatul semnat de Bodea.

Decizia acestuia i-a luat prin surprindere pe colegii săi de partid. Unii dintre ei au aflat de la reporteri că Bodea şi-a prezentat demisia de la conducerea partidului. Alţii au precizat că nimic din evenimentele din ultima vreme nu o prevesteau. „Am participat la şedinţa de vineri a Bi­roului Politic Judeţean, în urma căreia a fost numit preşedinte al filialei municipale domnul An­ton Doboş. Nu au fost discuţii deosebite, să spunem că ar fi apărut un conflict. Am avut un schimb de SMS-uri cu Marius Bodea azi, dar nu mi-a precizat mai multe decât s-a anunţat“, a spus deputatul Costel Alexe. O reacţie similară a avut şi senatorul Dumitru Oprea, acesta precizând că nu îşi explică gestul lui Bodea.

COntinuare articolului pe ziaruldeiasi.ro

Astăzi, 11 iulie a.c., Biroul Național al PNL a votat numirea domnului Marius BODEA în funcția de președinte unic al PNL Iași.

”Decizia Biroului Național mă onorează. Este o responsabilitate imensă, pe care mi-o asum cu încredere și curaj. PNL Iași este principala forță de Opoziție la guvernarea locală PSD și avem o datorie uriașă față de ieșeni. În următorii ani PNL Iași își va asuma, în principal, două roluri: (1) vom aduce la cunoștința ieșenilor mizele importante de la nivelul Primăriei și Consiliului Județean și le vom explica temeinic tuturor pentru ca majoritatea PSD - ALDE să nu poată arunca nestingherită banii publici pe proiecte absurde și costisitoare, și (2) vom promova activ proiecte utile orașului și județului nostru, bine fundamentate și justificate economic, pentru a îmbunătăți calitatea vieții ieșenilor. Parlamentarii liberali ieșeni, cei ce reprezintă năzuințele ieșenilor în instituțiile central ale statului roman, vor fi parte integrantă în procesul de consolidare și amplificare a electoratului de dreapta din Iași, astfel încât să scoatem un rezultat bun la alegerile parlamentare. Primarii liberali, cei care sunt cu adevărat pilonii pe care se sprijină această filială, vor fi cei cu care mă voi consulta în permanență cu privire la destinul filialei. Consilerii noștri comunali, orășenești, municipali si județeni vor face o politică constructivă, unitară, armonizată cu valorile noastre liberale, vor deveni cu adevărat reprezentativi în comunitățile lor și vor duce mesajul schimbării adevărate către fiecare locuitor al județului nostru. Birourile de conducere de la toate nivelurile filialei trebuie revigorate, astfel încât să coagulăm energiile creatoare în perspectiva bătăliei electorale ce urmează. Membrii și simpatizanții PNL, forța tăcută a acestui mare partid, vor fi implicați în tot acest proces de pregătire a proiectelor următoare.
Respect părerile divergente ale colegilor din PNL cu privire la viitorul filialei și o voi face tot timpul până la limita în care acestea servesc binelui PNL și al comunității.
Decizia Biroului Național al PNL validează munca mea și a tuturor celor care s-au implicat în precampania si  campania ce tocmai s-au incheiat. Vocea celor care trudesc pentru ca idealurile politice ale filialei să fie transpuse în politici publice va fi mereu auzită atât timp cât voi avea putere de decizie. Meritocrația, corectitudinea în relația cu fiecare membru, precum și promovarea pe criterii transparente vor fi principiile pe care mi-am clădit și îmi voi clădi leadershipul”.

Marius BODEA

Președintele PNL Iași

Page 3 of 5
Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« October 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31