Femeie, obligată de judecătorii ieşeni să meargă la şcoală!

 

 

Femeie, obligată de judecătorii ieşeni să meargă la şcoală!

Written by  May 27, 2019

O femeie s-a ales cu o pedeapsă din partea judecătorilor ieşeni, după ce a fost acuzată de încălcarea prevederilor Codului Vamal.

Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus condamnarea Elenei P. la un an şi zece luni de închisoare, cu suspendare, pentru contrabandă în formă continuată (două acte materiale).

“Instanţa îi impune inculpatei obligaţia să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. De asemenea, impune inculpatei obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 60 de zile, la Consiliul Local al municipiului Iaşi – Direcţia de Asistenţă Comunitară sau la Direcţia Exploatare Patrimoniu. Admite în parte acţiunea exercitată de partea civilă ANAF – Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi – Direcţia Regională Vamală Iaşi şi obligă inculpata la plata către partea civilă a sumei totale de 5.695 de lei”, au menţionat judecătorii ieşeni.

De remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Procesul femeii a început pe data de 19 februarie 2018. Conform anchetatorilor, aceasta ar fi fost prinsă de oamenii legii pe 16 decembrie 2016, respectiv pe 20 iunie 2017 având asupra ei mai multe pachete cu ţigări de contrabandă, de iferite mărci.

(Sursa: Realitateadeiasi.net)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« June 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30