Deputatul PSD Iaşi Cîtea Vasile, vicepreşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a prezentat în declaraţia politică de astăzi, 14 noiembrie 2018 investitiile

Deputatul PSD Iaşi Cîtea Vasile, vicepreşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a prezentat în declaraţia politică de astăzi, 14 noiembrie 2018 investitiile Featured

Written by  Nov 14, 2018
Unul dintre proiectele de anvergură pentru infrastructură, în care este inclus şi oraşul Iaşi, îl reprezină Autostrada A8, denumită şi Autostrada Unirii, tocmai pentru că leagă provinciile româneşti. Șoseaua de mare viteză va avea o lungime de peste 300 de kilometri şi va porni de la graniţa cu Republica Moldova, unde va începe cu un pod
peste Prut.Prin intermediul PNDL II, reţeaua de drumuri judeţene reabilitate din judeţul Iaşi a căpătat un alt contur. S-a început reabilitarea a 9,2 kilometri de drum între Târgu Frumos şi Cucuteni. Valoarea acestot lucrări se ridică la 11,7 milioane de lei, iar reabilitarea cuprinde şi 2.900 de metri de trotuare, 12 podeţe, dar şi amplasarea a 1.300 de metri de parapet metalic de protecţie, alături de efectuarea marcajelor rutiere obligatorii.O altă lucrare este reabilitarea Drumului Judeţean 281C, până la intersecţia cu Drumul Naţional 28 B, de la localitatea Blăgeşti, până la localitatea Cotnari. Pentru această porţiune se va da 44 de milioane de lei. Bani care se vor moderniza 25 de kilometri de drum dar şi 7.400 de metri de trotuare. De asemenea, se vor efectua lucrări de modernizarea la şase staţii de autobuz, 29 de podeţe şi 1.600 de metri de parapet metalic de protecţie.Nu în ultimul rând, trebuie să menţionăm şi faptul că a fost reabilitat drumul judeţean 248 A, până la limita cu judeţul limitrof Vaslui. În cadrul proiectului, au fost reabilitate şi 12 podeţe, dar s-au efectuat şi marcaje rutiere. Lucrările au o garanţie de trei ani.În total, pentru judeţul Iaşi, doar pe programul PNDL II, au fost reabilitaţi sau urmează să fie definitivată reabilitarea pentru 93 de kilometri de drum. Suma alocată este de 182 milioane de lei, la care se mai adaugă şi reparaţiile urgente la reţeaua de drumuri judeţene, care s-au decontat din fondul de Intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului României.Concretizarea acestor proiecte de infrastructură ne arată faptul că Guvernul României nu a uitat de judeţul Iaşi, de oamenii care locuiesc aici. Dimporivă, a alocat sume importante de bani pentru reabilitarea străzilor sau pentru construcţia de şosele noi. Iar în acest mod, nu le arătăm decât respect celor care se deplasează prin judeţul Iaşi şi care au parte de un trafic civilizat şi fluent.
 

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« December 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31