Primarul Mihai Chirica - Liviu Dragnea, ai pierdut pariul cu raţiunea

Primarul Mihai Chirica - Liviu Dragnea, ai pierdut pariul cu raţiunea

Written by  Jun 28, 2018

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, salută reacţia ambasadelor ''statelor civilizate ale lumii care au avertizat autorităţile din România că democraţia din ţara noastră este în mare pericol''.

Chirica a scris joi într-o postare pe pagina sa de Facebook că liderul PSD, Liviu Dragnea, a "pierdut pariul cu raţiunea" şi laudă iniţiativa statelor care critică "lupta lui Dragnea cu propriul popor".

"Asistăm la o iniţiativă unică şi lăudabilă a celor mai importante state de pe mapamond de condamnare cu fermitate a luptei lui Dragnea împotriva propriului popor, a statului de drept şi a principiilor democraţiei promovate de partenerii europeni şi NATO. Este de necrezut faptul că parlamentari plătiţi regeşte din munca românilor fac tot ce le stă în putinţă pentru a îngropa idealurile noastre de a trăi într-o ţară demnă, civilizată şi prosperă", este de părere primarul Iaşiului.

El susţine că parlamentarii PSD "nu mai reprezintă naţiunea română", pentru că nu mai elaborează legi pentru "românul cinstit" şi transformă România în "raiul infractorilor".

"Domnilor parlamentari (deşi nu mai meritaţi să fiţi apelaţi în acest fel!) din PSDragnea, nu mai reprezentaţi naţiunea română, ci pegra acestei societăţi: criminalii, violatorii, hoţii, tâlharii şi corupţii ei. Pentru aceştia aţi ajuns să elaboraţi legi, şi nu pentru românul cinstit, care doreşte o Românie europeană! Voi vreţi să transformaţi România în pământul făgăduinţei pentru toţi cei care încalcă legile, într-un rai al infractorilor. Dar inconştienţa cu care împingeţi Ţara pe calea pierzaniei a atras deja atenţia întregii lumi, care vă condamnă fără ezitare; la fel cum vă condamnă şi toţi românii de bună-credinţă, care nu vor mai accepta multă vreme să fie conduşi de nişte nechemaţi", a mai scris Mihai Chirica în postare.

 

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« September 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30