PSD Iași îi răspunde primarului Mihai Chirica: „Să-i lăsăm pe ieșeni să cântărească singuri”

PSD Iași îi răspunde primarului Mihai Chirica: „Să-i lăsăm pe ieșeni să cântărească singuri”

Written by  May 07, 2018

„PSD Iaşi apreciază intenţia domnului primar Mihai Chirica de a face dovada unui timid moment de sinceritate şi de a „spune lucrurilor pe nume”. Îi mulţumim că se mândreşte cu „programul nostru” de guvernare locală, un program exclusiv al PSD Iaşi prin care s-au câştigat alegerile locale, atât în municipiul, cât şi în întreg judeţul Iaşi. Noi ne ţinem de cuvânt. Până acum, numai la Consiliul Judeţean Iaşi au fost atraşi de 50 de ori mai mulţi bani europeni decât la Primăria Iaşi”, spun social democrații pe pagina de Facebook.

„Ne-am fi aşteptat să regăsim printre rândurile transpuse câteva asigurări în legătură cu solicitările consilierilor locali ai PSD Iaşi. Câteva asigurări care să vizeze punerea în practică a unor proiecte foarte importante pentru comunitatea ieşeană: realizarea drumului secundar de acces spre Aeroportul Internaţional Iaşi, rezolvarea accesului rutier unic pentru viitorul Spital Regional de Urgenţă, transparentizarea cheltuirii banului public pentru Festivalul Internaţional al Educaţiei (FIE), precum şi urgentarea demersurilor de transmitere a expertizei tehnice de la Spitalul Clinic „Dr.C.I. Parhon” la Ministerul Dezvoltării pentru a primi fonduri guvernamentale.

În acelaşi timp îi asigurăm pe ieşeni că nimeni din PSD Iaşi nu a fost constrâns niciodată să facă nimic din ceea ce nu a dorit. Nici chiar domnul primar Mihai Chirica. Doar că, la un moment dat, a cules roadele la ceea ce a semănat! PSD Iaşi transmite un mesaj foarte clar de colaborare pentru realizarea proiectelor în beneficiul comunităţii ieşene. Suntem deschişi pentru un parteneriat cu adevărat democratic, în care primarul Iaşului să ţină cont şi să respecte majoritatea stabilită şi impusă de ieşeni în Consiliul Local.

Iar în ceea ce priveşte jurămintele în faţa lui Dumnezeu: să ne ierte domnul primar! Dar suntem circumspecţi. A mai făcut câteva şi a cam uitat de ele! Şi încă ceva! Să-i lăsăm pe ieşeni să cântărească singuri. Să nu îi mai încărcăm cu pălăvrăgeli inutile, cu scrisori lacrimogene sau cu idei năstruşnice în genul celei de „continuator al luptei anticomuniste”. Să vorbim cu adevărat despre proiecte! Să ne batem în sume aduse pentru dezvoltarea comunităţii, iar la fiecare sfârşit de an să tragem linie, să vedem cui îi pasă mai mult de ieşeni. Vă prindeţi la aşa un rămăşag, domnule primar? Sau iar vă supăraţi, vă luaţi jucăriile şi plecaţi acasă?”

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« June 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30