Comisia specială parlamentară pentru celebrarea Marii Uniri se va reuni la Iaşi

Comisia specială parlamentară pentru celebrarea Marii Uniri se va reuni la Iaşi

Written by  Mar 09, 2018

Comisie specială parlamentară pentru celebrarea Marii Uniri se va reuni, pe 29 martie, la Iaşi, a anunţat, vineri, senatorul PNL Iulia Scântei, membru al acestei comisii.

"Am propus ca această şedinţă să aibă loc la Iaşi pentru a susţine finanţarea proiectelor dedicate Centenarului. Suntem în luna martie şi nu s-a întâmplat nimic până acum. Nu s-au pus în aplicare mai multe proiecte naţionale care erau programate. Luptele interne din PSD, desele schimbări de miniştri şi secretari de stat la Ministerul Culturii, ultimul schimbat fiind chiar coordonatorul Departamentului Centenar al Ministerului, au blocat orice finanţare a proiectelor importante, naţionale sau locale. Niciunul din cele 2048 de proiecte selectate de minister nu a primit finanţarea, deşi a intrat în vigoare Legea nr.57/2018 privind aprobarea măsurilor organizatorice ale administraţiei publice centrale pentru Centenarul Marii Uniri. Nu există nicio viziune naţională guvernamentală, nu există finanţări şi proiecte concrete în derulare", se precizează în comunicatul Iuliei Scântei.

Referindu-se la judeţul Iaşi, senatorul PNL susţine că "acesta a fost păgubit din punct de vedere al alocărilor bugetare". "Nu avem alocări de la Guvern, iar de la Consiliul Judeţean nu am văzut niciun proiect dedicat Centenarului. Consiliul Judeţean a pierdut cele 6.000.000 de lei alocate de guvern în noiembrie 2017 pentru un eveniment care nu făcea cinste oraşului şi nici nu a obţinut o nouă finanţare pentru vreun proiect pe care să-l deruleze anul acesta", a precizat Scântei.

Senatorul PNL a propus, printre altele, organizarea la Iaşi a unei sesiuni solemne a Parlamentului României dedicată Centenarului, dar şi a mai multor expoziţii.

Prin acelaşi comunicat de presă, Iulia Scântei a anunţat că oraşul Iaşi va primi oficial titlul de "Oraş Regal" din partea M.S. Margareta, Custodele Coroanei Române, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Castelul Peleş în luna mai 2018. 

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« December 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31