Naţional & internaţional - Results from #98

 

 

Naţional & internaţional

Naţional & internaţional (5882)

Până la sfârşitul anului 2023, reţeaua de asistenţă maternală din România va fi extinsă cu mii de noi cadre, care vor beneficia de formare profesională continuă, în urma semnării, de către Ministerul Muncii, a unui contract care prevede o finanţare importantă în domeniu cu fonduri europene.

Iaşul a câştigat, la a doua încercare, titlul de Capitală a Tineretului în România. Lupta din finală a fost strânsă, Iaşul adjudecându-şi titlul în faţa oraşelor Roman şi Braşov. 

Un bărbat de 50 de ani a murit după ce maşina în care era, condusă de un tânăr care băuse, a intrat pe contrasens, în comuna Cuca din judeţul Galaţi, şi s-a izbit de o altă maşină. În urma impactului, şoferul care consumase alcool şi o femeie din maşina lovită au fost răniţi.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a început deja să trimită invitaţiile pentru festivităţile de Crăciun ce vor fi organizate la reşedinţa regală din Sandringham, aflată în comitatul Norfolk. Într-un gest fără precedent în istoria monarhiei britanice, una dintre invitaţii i-a fost adresată mamei lui Meghan Markle, Doria Ragland, relatează ediţia online a cotidianului spaniol ABC citată de Agerpres.

Constantin Toma Coco, fotomodel de culoare care a lucrat pentru Cătălin Botezatu, a fost găsit mort în noaptea de 29 spre 30 octombrie în vila sa dintr-un cartier de lux de lângă Ploieşti.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a venit, luni, la şedinţa CEX, cu două valize: una cu „gogoşi de la Rise Project“ şi una cu ”dosare” despre Klaus Iohannis. Liderul PSD a spus că valiza despre care a scris Rise Project este ”o gogoaşă” care nu are legătură cu el. „E o prostie, e o disperare, probabil ca să acopere şi scandalul în jurul domnului Lazăr“, a insistat liderul PSD.

O persoană a murit şi alte 23 au ajuns la spital după ce un autocar cu 72 de oameni la bord s-a răsturnat luni dimineaţa pe DN 7, în localitatea Tătărăşti, autorităţile declanşând Planul Roşu de Intervenţie, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

Avionul companiei indoneziene low-cost Lion Air s-a prăbuşit în mare la câteva minute după decolarea de pe aeroportul internaţional din Jakarta şi avea 188 de persoane la bord, au anunţat Ministerul Transporturilor şi salvatorii, citaţi de AFP, Reuters şi DPA.

Un cutremur puternic a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în România. Potrivit Institutului Național pentru Fizica a Pământului, cutremurul, care s-a produs la ora 03.38, a avut magnitudinea de 5,8 grade Richter. Seismul a fost resimțit puternic și în Capitală.

Doi poliţişti din Brăila au fost bătuţi de mai mulţi bărbaţi şi au ajuns la spital, noaptea trecută, după ce au fost chemaţi de vecinii agresorilor care dădeau o petrecere.

Arhiva Iasi TV Life

« April 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30