Displaying items by tag: iran

Unsprezece persoane au fost ucise duminică în urma prăbuşirii în sud-vestul Iranului a unui avion privat turcesc care zbura de la Sharjah, Emiratele Arabe Unite, la Istanbul, a anunţat un purtător de cuvânt al aviaţiei civile iraniene, citat de ISNA, relatează Reuters.

Un avion cu 66 de oameni la bord s-a prăbuşit, dimineață, în Iran. Autoriătățile au anunțat că nu există niciun supraviețuitor.

Peste 400 de oameni au murit, iar altii 7.000 au fost raniti in urma cutremurului cu magnitudinea de 7,3 grade care a afectat regiunea muntoasa de la granita dintre Iran si Irak.

Agentii economici din Iasi isi promoveaza produsele peste tot in lume. In aceasta toamna, sunt programate vizite in trei mari tari consumatoare: China, Iran si Rusia. Reprezentantii Camerei de Comert spun ca oamenii de afaceri sunt interesati si de o colaborare cu reprezentantii Grupurilor de Actiune Locala.

Turcia a inceput sa construiasca un zid la frontiera cu Iranul, la fel ca bariera de la frontiera cu Siria.

În cadrul unei acţiuni pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat două grupuri de persoane, formate din 22 de cetăţeni din Irak, Iran, Siria, India si Pakistan, care intenţionau să iasă ilegal din ţară, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

Cel puțin 25 persoane au murit și alte 16 au fost date dispărute în urma unor inundații provocate de vineri după-amiaza de ploi diluviene în nord-vestul Iranului, potrivit presei locale, informează sâmbătă AFP.

Iranul testează sisteme de rachete şi radar ca reacţie la noile sancţiuni americane.

Iranul efectuează, sâmbătă, exerciţii militare pentru a-şi testa sistemele de rachete şi radar, la o zi după ce Administraţia Trump a dispus sancţionarea a 13 persoane şi a 12 companii din această ţară ca reacţie la recentul test balistic efectuat de Teheran, relatează Reuters online.

Potrivit Gardienilor Revoluţiei, armata de elită iraniană, obiectivul acestor manevre este de a arăta "pregătirea ţării de a se confrunta cu ameninţările" şi "sancţiunille umulitoare" împotriva sa.

Administraţia Donald Trump a dispus, vineri, sancţionarea a 13 persoane şi a 12 companii din Iran ca reacţie la recentul test balistic efectuat de Teheran. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a transmis un nou avertisment Iranului, acuzând regimul islamist de la Teheran că "nu va fi atât de amabil" cum a fost predecesorul său, Barack Obama. "Iranul practică jocul cu focul, nu apreciază cât de amabil a fost preşedintele Barack Obama cu ei. Dar eu nu voi fi aşa!", a transmis vineri Donald Trump prin Twitter.

În pofida acestei tensiuni în creştere, şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, a dat asigurări că ţara sa nu este "impresionată de ameninţări" şi că nu va "declanşa niciodată un război".

Fostul preşedinte al Iranului, Akbar Hashemi Rafsanjani, o figură dominantă a scenei politice internaţionale după 1980, a murit la vârsta de 82 de ani, potrivit BBC.

Potrivit presei locale, acesta ar fi suferit un atac de cord.

Akbar Hashemi Rafsanjani a fost preşedintele Iranului între anii 1989 şi 1997, însă a pierdut în faţa lui Mahmoud Ahmadinejad atunci când a candidat din nou în 2005.

După înfrângerea sa din 2005, Rafsanjani a criticat în mod deschis reformele preşedintelui Ahmadinejad.

În 2009, el s-a aflat de partea reformatorilor care au contestat alegerile din acel an, deşi Mahmoud Ahmadinejad a câştigat un al doilea mandat.

Akbar Hashemi Rafsanjani a fost printre cei care au solicitat eliberarea prizonierilor politici şi extinderea libertăţilor politice pentru partidele pregătite să lucreze în cadrul constituţiei. Fostul preşedinte Rafsanjani a fost un politician de centru care a promovat pragmatismul şi moderaţia în Iran, dar a fost aspru criticat de către reprezentanţii aripii dure a regimului, îngrijoraţi de faptul că ar putea să caute să-şi exercite influenţa în viitoarele alegeri. Susţinerea pe care a exprimat-o public este considerată unul dintre motivele alegerii moderatului Hassan Rouhani în funcţia de preşedinte în alegerile din 2014.

Agenţia de stat Irinn a anunţat duminică că Rafsanjani a "murit după o viaţă de luptă şi eforturi constante în conformitate cu îndeplinirea obiectivelor Islamului şi a revoluţiei".

 

Sursa: mediafax.ro

Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, este de părere că Arabia Saudită şi Iranul stârnesc războaie prin intermediari în Orientul Mijlociu, iar unii politicieni din regiune se folosesc de islam pentru a-şi atinge propriile obiective politice, scrie Reuters, citând cotidianul The Guardian.

"Avem saudiţii, Iranul, toţi, se află în mişcare, instalează marionete şi se joacă de-a războiul prin intermediari. Şi este o tragedie să privim aşa ceva", a declarat Johnson, potrivit The Guardian.

"Sunt politicieni care deformează şi abuzează de religie, de diferite variante ale unei religii pentru a-şi atinge propriile obiective politice. Aceasta este una dintre cele mai mari probleme politice în întreaga regiune", a adăugat ministrul, agenţia Reuters explicând că din materialul publicat de cotidianul The Guardian nu este clar dacă Johnson a acuzat în mod specific Arabia Saudită şi Iranul că s-ar folosi de religie.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Londra a declarat că Marea Britanie este aliată cu Arabia Saudită, iar orice sugestie contrară este eronată.

Sursa: mediafax.ro

Page 1 of 4
Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« September 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30