Patru romani risca inchisoarea dupa ce au taiat porcul in gradina

 

 

Patru romani risca inchisoarea dupa ce au taiat porcul in gradina

Written by  Jan 02, 2019

Păstrarea tradiţiilor de sărbători din ţară ar putea să-i coste scump pe patru români stabiliţi în Italia. Ei au tăiat un porc în propria curte, fără a ţine cont de legislaţia din Peninsulă, care impune respectarea unor norme stricte atunci când e vorba de sacrificarea animalelor. Ştirea, publicată de „Il Messaggero", a declanşat un val de reacţii, cititorii italieni cerând ca cei patru să „fie trataţi aşa cum au tratat ei animalul".


Un porc pe jumătate ars, abandonat pe o masă într-o curte, apoi acoperit cu un sac de plastic negru, sub privirile a doi agenţi de la poliţia locală din oraşul Anzio, lângă Roma. Este una din fotografiile publicate de cotidianul “Il Messaggero”, pentru a ilustra amplul articol despre cei patru români denunţaţi pentru că au ucis “în mod abuziv” un porc, de sărbători, relatează Hotnews.   Faptele au avut loc în zona Lavinio (Anzio), iar poliţiştii au fost alertaţi de vecinii speriaţi de zgomotele făcute de animal.   Poliţia locală a solicitat intervenţia Autorităţii locale sanitare (ASL), care a confirmat nu numai moartea violentă a animalului, ci şi "cruzimea cu care a fost sacrificat", fără a fi asomat, aşa cum prevede legea.   Cei patru români, cu vârsta cuprinsă între 35 şi 40 de ani, împreună cu un cetăţean italian, care a transportat porcul, au fost denunţaţi pentru "cruzime faţă de animale şi tranşare clandestină". Ei riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni până la un an şi o amendă de până la 150.000 de euro.   Reacţii pe reţelele de socializare - "La moarte cu ei"   În mai puţin de o oră, ştirea a fost distribuită de aproape 800 de ori şi are sute de comentarii.   Câţiva cititori le-au urat celor patru români "aceeaşi soartă ca a animalului". "Ar trebui măcelăriţi aceşti zulu", "La moarte cu ei", "blestemaţilor" sunt doar câteva comentarii.   Alţi cititori, la polul opus, fac referire la tradiţii similare din Italia. "Când eram tânăr, aşa erau sacrificate toate animalele la ţară", spune un cititor. "Până acum 20, 30 de ani, era o sărbătoare, acum devine o crimă", constată un alt cititor.

sursa: adevarul.ro

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« June 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30