Maternitatile ar putea asigura instruirea post-natala

Maternitatile ar putea asigura instruirea post-natala

Written by  Jul 22, 2018

Deputatul PNL, Ovidiu Raeţchi, a depus la Parlament un proiect care introduce obligativitatea pentru maternităţi de a asigura instruirea post-natală părinţilor sau a tutorelui legal cu privire la Sindromul Copilului Scuturat, transportul auto pentru sugari sau schema de vaccinare a acestora.

"Prezenta lege impune obligativitatea unei instruiri în maternităţi a părinţilor sau tutorilor privind îngrijorea post-natală a copilului, având ca obiect reducerea riscului mortalităţii infantile şi a riscurilor de sănătate asociate cu o îngrijire post-natală deficitară", se arată în primul articol al Legii privind obligativitatea instructajului post-natal, depusă pe 11 iulie la Camera Deputaţilor de Ovidiu Raeţchi.

La un alt articol iniţiatorul detaliază şi în ce va consta instructajul părinţilor care va fi făcut de "un medic sau asistent medical, desemnat de conducerea spitalului, individual sau unui grup de maximum 20 de persoane". Totodată, atât părinţii, cât şi medicii vor fi obligaţi să semneze, înaintea externării din spital, că instructajul a fost realizat, se arată în proiect.

"Instructajul pentru părinţi va conţine, în mod obligatoriu: a) o explicare a riscurilor grave pe care le implică sindromul copilului scuturat (SBS); b) o prezentare a manevrei Heimlich anti-sufocare la sugari şi a măsurilor elementare pentru evitarea sufocării; c) o explicare a riscurilor privind transportul auto inadecvat al sugarilor şi a soluţiilor de prevenire prin utilizarea scaunului special; d) o explicare a situaţiilor în care nou-născutul prezintă febră şi areacţiilor corecte în funcţie de caz; e) o prezentare a schemei de vaccinare pentru primul an de viaţă", potrivit sursei citate.

(Sursa: mediafax.ro)

Last modified on Monday, 23 July 2018 08:08

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« August 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31