Armistiţiu umanitar, cerut pentru 30 de zile în Siria

Armistiţiu umanitar, cerut pentru 30 de zile în Siria

Written by  Feb 24, 2018

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat sâmbătă seară, în unanimitate, o rezoluţie prin care cere instituirea unui armistiţiu umanitar în Siria cu durata de 30 de zile, informează cotidianul The Washington Post.

Armistiţiul general va începe imediat, Rusia accepând să nu folosească dreptul de veto pentru blocarea proiectului de rezoluţie. Statele Unite şi alte ţări criticaseră Rusia pentru protejarea Administraţiei Bashar al-Assad, care bombardează zona Ghouta, o suburbie a Damascului, unde au fost semnalate sute de victime civile. Moscova ar urma să convingă regimul de la Damasc să suspende 30 de zile operaţiunile militare pentru a permite evacuarea civililor.

"Convoaiele umanitare sunt pregătite să intre în zona Ghouta", a declarat ambasadorul Suediei la ONU, Olof Skoog. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« December 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31