75 de ani de la triumful de la Stalingrad

 

75 de ani de la triumful de la Stalingrad

Written by  Feb 02, 2018

Rusia a sărbătorit vineri 75 de ani de la ”triumful” sovietic în bătălia de la Stalingrad, un punct major de cotitură în al Doilea Război Mondial şi un simbil al mândriei regăsite şi patriotismului pe care vrea să-l încarneze Vladimir Putin, aflat în campanie în vederea celui de-al patrulea mandat, relatează AFP.

Preşedintele rus, care s-a dus vineri după-amiază la Volgograd – actualul nume al Stalingradului -, a salutat, în faţa veteranilor, ”cea mai mare bătălie din al Doilea Război Mondial, care s-a soldat cu un triumf al armatei noastre, a poporului nostru”.

”Aici a ştiut poporul nostru să-şi demonstreze caracterul de nezdruncinat (…), aici s-a deschis calea care a condus la înfrângerea definitivă a inamicului”, a subliniat el.

”Apărătorii Stalingradului ne-au lăsat o mare moştenire: iubirea de Patrie, voinţa de a-i apăra interesele şi independenţa şi capacitatea de a fi puternici în faţa tuturor încercărilor”, a adăugat preşedintele rus, în contextul în care tensiunile dintre Rusia şi Occident se află la cel mai înalt nivel după al Doilea Război Mondial.

Sosirea preşedintelui rus la Volgograd a fost precedată, vineri dimineaţa de o defilare militară.

Înfofoliţi împotriva frigului, mii de locuitori, inclusiv mulţi copii, au asistat la marşul celor aproximativ 1.500 de militari în uniformă de epocă şi contemporane, unor tancuri – inclusiv legendarul T-34, unul dintre simbolurile sovietice a victoriei împoriva Germaniei naziste – şi survolării a zeci de avioane militare.

Comemorarea acestei victorii ”este pentru fiecare dintre noi motiv să ne exprimăm recunoştinţa faţă de faptul că suntem în viaţă astăzi şi că avem un viitor”, a declarat pentru AFP Viktoria Rîbakova, în vârstă de 31 de ani, care participa vineri la concertul susţinut pentru foştii combatanţi, la Volgograd.

Considerată una dintre cele mai sângeroase din Istorie – cu aproximativ două milioane de morţi, în total, în ambele tabere -, această bătălie (1942-1943) a schimbat cursul războiului în Uniunea Sovietică, demoralizată până atunci de mai multe înfrângeri usturătoare.

Ea este glorificată în continuare de ruşi ca evenimentul care a salvat Europa de nazism.

”Patriotismul în Rusia a devenit, practic, o ideologie de stat”, comentează analistul politic Konstantin Kalaşcev.

În contextul în care relaţiile dintre Rusia şi Occident se află la cel mai scăzut nivel, autorităţile ruse ”au nevoie de simboluri” precum Bătălia de la Stalingrad ”pentru a promova imaginea unei ţări care este capabilă de lucruri măreţe şi să-şi învingă, mai devreme sau mai târziu, inamicul”, a declarat el pentru AFP.

200 DE ZILE

A 75-a aniversare a acestui eveniment major din al Doilea Război Mondial are loc, anul acesta, în plină campanie electorală în vederea alegerilor prezidenţiale de la 18 martie.

Vladimir Putin îşi multiplică deplasările, pentru a se afişa aproape zilnic împreună cu muncitori sau studenţi.

El a participat, pe 18 ianuarie, la ceremoniile de comemorare a celei de-a 75-a aniversări a ridicării asediului Leningradului, organizate la Sankt Petersburg – odinioară Leningrad, în nord-vest – şi în regiune.

Blocada de la Leningrad, care a durat aproape 900 de zile, din 1941 în 1943, s-a soldat cu 600.000 până şa 1,5 milioane de morţi, potrivit diverselor estimări.

La Volgograd, un oraş cu un milion de locuitori, situat pe malul Volgăi, preşedintele rus a depus flori pe Mamaïev Kurgan, dealul strategic şi teatrul teribilei bătălii între trupe sovietice şi naziste, pe care se află un memorial şi o statuie de 85 de metri înălţime.

Bătălia de la Stalingrad, declanşată în iulie 1942, a durat 200 de zile şi nopţi. Oraşul, transformat în câmp de ruine, a fost teatrul unor feroce bombardamente aeriene germane şi unor confruntări de stradă de o violenţă nemaipomenită.

Pe 2 februarie 1943, trupele mareşalului german Friedrich Paulus au capitulat, încercuite de Armata Roşie, iar această predare a fost prima a armatei naziste de la începutul războiului.

Integral reconstruit din ordinul autorităţilor sovietice, Stalingradul a fost rebotezat Volgograd în 1961, la opt ani după moartea lui Iosif Stalin.

Începând din 2013, în baza unei decizii a aleşilor locali, oraşul ”se redenumeşte” Stalingrad de şase ori pe an, inclusiv pe 2 februarie, cu ocazia marcării victoriei de la Stalingrad şi pe 9 mai, data la care Rusia sărbătoreşte victoria asupra Germaniei naziste.

 

 

(Sursa: independent.md)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« April 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30