Oraşele care oferă bani, locuri de muncă şi teren gratuit: Ce trebuie să faci pentru a le obţine

Oraşele care oferă bani, locuri de muncă şi teren gratuit: Ce trebuie să faci pentru a le obţine

Written by  Dec 04, 2017

Atunci când împrejurările economice sau politice te îndeamnă la o schimbare (iar anul acesta a dat numeroase motive, precum Brexit sau recenta alegere a lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite), trebuie ştiut că există diverse localităţi sau regiuni care oferă avantaje – majoritatea de ordin material – celor dispuşi să devină rezidenţi.

O localitate mică din Noua Zeelandă, spre exemplu, are o problemă mai puţin întâlnită: are prea multe locuri de muncă, prea multe case vacante, dar nu are destul de mulţi oameni, scrie The Guardian.

Aşadar, mica localitate numită Kaitangata, din South Island, a lansat o campanie pentru a atrage noi rezidenţi. Cum încearcă să convingă ca oamenii să vină acolo? Simplu. Oamenii care se hotărăsc să se mute în Kaitangata vor primii o casă şi pământ la un preţ foarte atractiv, 122.000 de lire sterline, scrie The Guardian. Bryan Cadogan, primarul al districtului Clutha din care face parte şi Kaitangata, estimează că sunt cam 1000 de locuri de muncă vacante. Marele angajator din zonă este o fabrică de procesare a laptelului, scrie businessmagazin.ro.

Un fermier pe nume Evan Dick susţine iniţiativa autorităţilor şi le oferă ajutor oamenilor care vor să se relocheze în Kaitangata. „Sunt o comunitate de modă veche. Nu ne încuiem casele, ne lăsăm copii să se joace liberi. Avem slujbe, avem case, dar nu avem oameni. Vrem ca acest oraş să devină unul viu din nou, îşi aşteptăm pe oameni cu braţele deschise”, a spus el.

Mai sunt însă şi alte locuri care oferă avantaje celor dispuşi să se relocheze; printre exemple se numără Detroit. Cunoscut şi sub numele de „Parisul din Vest”, deţine un program numit Challenge Detroit prin care se oferă suma de 2.500 de dolari pentru a locui şi lucra în acest oraş.

Alaska, SUA. Dacă iubeşti iarna, peisajele pline de zăpadă şi liniştea care te vor putea înconjura atunci este locul ideal care te va face să te simţi ca acasă, chiar şi la temperature scăzute. Singura condiţie pentru a primi o sumă specială de la guvern este de a locui în Alaska minim un an.

Cascada Niagara, New York, SUA. Iată încă o oportunitate de a trăi într-una dintre cele mai frumoase locuri care-ţi taie respiraţia şi, totodată să fii plătit pentru asta. Guvernul oferă 7.000 de dolari pentru o perioadă de doi ani de zile.

Ponga, Asturias, Spania. Acest orăşel este localizat în nord estul Spaniei şi este unul dintre cele mai vechi oraşe. Pentru a atrage tinerii şi pentru a întări economia locală, guvernul oferă fiecărui cuplu care se mută aici 3.000 de euro. Pe lângă asta, alţi 3.000 de euro sunt plătiţi pentru fiecare copil pe care-l au în timp ce locuiesc aici.

Curtis, Nebraska, SUA. În micul oraş din Curtis, Nebraska, există o soluţie: poţi locui gratuit dacă oferi în schimb autorităţilor o idee bună de a îmbunătăţi infrastructura locală sau cultura.

 

 

(Sursa:  businessmagazin.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« December 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31