Stiri locale iasi

În cea de-a doua zi de doliu național, Ateneul dn Iași, instuție de cultură aflată sub Înaltul Patronaj al Casei Regale, a programat două proiecții in memoriam, ce îl au în prim plan pe Majestatea Sa Regele Mihai I al României:
Proiecția „Războiul Regelui“ va fi difuzat vineri, 15 decembrie, la ora 17.00, la Cinema Ateneu. Detaliile loviturii de stat care a înlăturat guvernarea dictatorială, reacţia lui Hitler, decizia acestuia de a bombarda Palatul Regelui în speranţa de a-l omorî pe tânărul monarh, coşmarul domniei ruseşti şi exilul inevitabil al Regelui sunt doar câteva dintre subiectele despre care puteţi afla noi informaţii, povestite chiar de către Regele Mihai I. „Am luat trenul spre Berlin să vedem ce ar fi rezervat cealaltă cale şi am avut un prânz cu Hitler. Nu a fost deloc o întâlnire plăcută“, povesteşte Regele Mihai I în documentarul „Războiul Regelui“.
„Cred că «Războiul Regelui» reprezintă mai mult decât restituirea unei pagini foarte importante din istoria noastră. Este probabil una dintre cele mai emoţionante ocazii de a înţelege mai bine cine suntem, unde ne aflăm, ce se întâmplă cu noi şi de ce“, a declarat Andi Moisescu.
Tânărul monarh a schimbat deznodământul războiului şi chiar cursul istoriei prin deciziile sale. Mihai I, dar şi istorici şi experţi militari vorbesc în documentarul „Războiul Regelui“ despre momentele cheie ale anilor '40.
Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 12 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro și de la casa de bilete a Ateneului din Iași.
Proiecția „Războiul Regelui” va putea fi urmărită la Cinema Ateneu vineri, 15 decembrie 2017, începând cu ora 17.00.
Documentarul istoric „Via Regis” (Calea Regală) va fi proiectat la Cinema Ateneu vineri, 15 decembrie, la ora 19.00.
Regele Mihai relatează, în acest film din 1995, istoria propriei abdicări de pe tronul României din decembrie 1947, dar și urmările acestui moment pentru viața sa personală.
Alexandru Solomon inserează în documentar scurte filmări de epocă, care dau viață acestui interviu: secvențe de la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria din 1917, un scurt cadru cu Regele Carol I și Regina Elisabeta, scene cu oameni importanți ai regimului comunist din acea vreme (Petru Groza, Ana Pauker și alții).
Interviul cu Regele Mihai și Regina Ana este inedit și din perspectiva complicațiilor pe care le-a generat căsătoria lor din 1948, nu doar pentru regimul politic din România, ci și pentru celelalte case regale din Europa.
În final, se desprinde o poveste de viață tumultoasă, marcată de greutăți și de nenumărate încercări de a relua totul de la zero.
Regia: Alexandru Solomon, Radu Igaszag
Documentar
Durata: 62 minute
Premii: Marele Premiu pentru film documentar al Uniunii Cineaştilor / 1994-1995
Nominalizat MediaFest '96/ România
Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 12 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro și de la casa de bilete a Ateneului din Iași.
Documentarul „Via Regis” va putea fi urmărit la Cinema Ateneu vineri, 15 decembrie 2017, începând cu ora 19.00.

Programul Cinema ateneu în săptămâna 4 – 10 decembrie 2017
04.12.2017
Luni, 4  decembrie și vineri, 8 decembrie 2017, ora 17.00 – PREMIERĂ „Marița", regia Cristi Iftime, la Cinema Ateneu, Sala Mare „Radu Beligan”, preț bilet 12 lei
„Mariţa”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va rula la Cinema Ateneu de luni, 4 decembrie 2017. Filmul, care spune povestea reîntregirii unei familii în jurul mesei, la ceas de sărbătoare, este simplu, plin de umor şi, după cum a mărturisit regizorul, străbătut de improvizaţii, insesizabile însă.
„Mariţa” este un film simplu în care poveştile unui tată (Adrian Titieni) domină întâlnirile cu toate celelalte personaje. Alături de fiul lui, Costi (Alexandru Potocean), porneşte în dacia sa veche, botezată Mariţa, pentru a se întâlni cu restul familiei.
„Mariţa” nu este de povestit pentru că filmul lui Iftime excelează în ceea ce priveşte jocul actorilor şi atmosfera de familiaritate pe care o degajă. Spectatorul află gradual încotro se îndreaptă Costi: mai întâi îi apare iubita, apoi doi prieteni apropiaţi, apoi tatăl şi soţia actuală a acestuia, iar în cele din urmă, întreaga familie adunată într-o seară, în jurul mesei.
A doua zi, membrii familiei o apucă fiecare pe drumul său. O scenă de o simplitate dureroasă, paradigmatică pentru situaţia în care se află mai ales femeile ale căror căsnicii sfârşesc în divorţ, este cea în care tatăl se duce spre dacia „Mariţa”, iar mama copiilor lui, femeia de care a divorţat de ani de zile, îl urmează cu naturaleţe, spre maşină. Strigată de copii, îşi conştientizează gestul şi aleargă spre maşina unuia dintre fii cu un zâmbet sfios.
„Mariţa“a câştigat marele premiu al juriului FEDEORA,, în secţiunea „East of West“ a Festivalului de Film de la Karlovy Vary. Această secţiune este dedicată regizorilor aflaţi la primul sau al doilea film, iar în cadrul programului competiţional sunt incluse producţii din Europa Centrală şi de Est, Balcani, Grecia, Turcia, dar şi din ţări ale fostului bloc sovietic. Filmul îi are în distribuţie pe actorii Alexandru Potocean, Adrian Titieni, Lucian Iftime, Victoria Cociaş, Andrei Huţuleac, Bogdan Dumitrache, Ana Ciontea. Scenariul a fost scris de Anca Buja şi Cristi Iftime, director de imagine a fost Luchian Ciobanu, montajul a fost realizat de Dragoş Apetri, designer de costume — Alexandra Alma Ungureanu, machiaj — Maria Andreescu, scenografia — Mălina Ionescu, iar sunetul a fost semnat de Dan-Ştefan Rucăreanu, Alexandru Dumitru şi Florin Tăbăcaru. Producători sunt Ada Solomon şi Radu Stancu.
Lungmetrajul „Marița” este programat la Cinema Ateneu luni, 4 decembrie și vineri, 8 decembrie de la ora 17.00.
Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 12 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro și de la casa de bilete a Ateneului din Iași
Luni, 4 decembrie, ora 19.00 – PREMIERĂ „Austerlitz”, regia Sergei Loznitsa, la Cinema Ateneu, Sala Mare „Radu Beligan”, preț bilet 12 lei
Contemplativ și tulburător, filmul lui Loznitsa nu este doar o reflecție asupra mediatizării Holocaustului, ci și una asupra dezacordului dintre trecut și prezent – tensiunea dintre încercările noastre de a învăța din istorie și neputința de a le reda cu exactitate. Un film provocator, o meditație asupra banalității, dar
și a profunzimii răului, asupra limitelor memoriei umane și a posibilității de a arăta empatie într-o lume tulbure. Austerlitz investighează ce înseamnă să te comporți uman în fața ororilor. Toronto IFF
Există locuri în Europa care reprezintă amintiri dureroase ale trecutului – fabrici în care oamenii au fost transformați în cenușă. Sunt situri memoriale deschise publicului și care primesc mii de turiști în fiecare an. Titlul filmului face referire la romanul omonim scris de W.G. Sebald, dedicat memoriei Holocaustului. Filmul caută răspunsul la întrebarea: ce îi face pe turiști să viziteze un fost lagăr de concentrare?
Festivaluri:
2017: Cartagena FF
2016: Indiewire Critics' Poll, Toronto IFF
Regia și scenariul: Sergei Loznitsa
Imaginea: Sergei Loznitsa, Jesse Mazuch
Montajul: Danielius Kokanauskis
Distribuit de: Transilvania Film
Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 12 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro și de la casa de bilete a Ateneului din Iași.
Miercuri, 6 decembrie 2017, ora 17.00 – Premieră „Schimb de Moși/ Santa Swap” dublat în română, regia ,Terje Rangnes, la Cinema Ateneu, Sala Mare „Radu Beligan”, preț bilet 12 lei
Moș Nicolae aduce la Cinema Ateneu un film pentru toată familia: „Schimb de Moși – Santa swap” în regia lui Terje Rangnes va avea premiera în România pe 6 decembrie, la ora 17.00.
Comedia ce îi are în distribuție pe Thor Michael Aamodt, Anders Baasmo Christiansen și Ann Carnarius Elseth vine din Norvegia special pentru întreaga familie, fiind dublată în limba română și durează 70 de minute.
Nimeni nu iubeşte Crăciunul mai mult decât Andersen, şi-n fiecare an el se străduieşte să-i ofere familiei sărbători de iarnă ideale. Cea mai importantă parte a sărbătorilor este vizita lui Moş Crăciun, dar de data aceasta nimic nu pare să se desfăşoare conform planului. Într-un costum de Moş nou-nouţ, Andersen alunecă pe gheaţă cu tot cu sania plină de cadouri, şi dă nas în nas cu Moş Crăciun cel adevărat. Cei doi se hotărăsc să facă schimb de roluri. În familia lui Moş Crăciun n-a mai existat niciodată un tâmplar, iar familia lui Andersen va avea nevoie de magia Moşului, pentru că toate cadourile au fost distruse. Andersen va redescoperi motivul pentru care iubeşte atât de mult Crăciunul, iar copiii săi se străduiesc din răsputeri să demonstreze că adevăratul Moş este fals!
Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 12 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro și de la casa de bilete a Ateneului din Iași.
Vineri, 8 decembrie 2017, ora 19.00, Eveniment extraordinar cu participarea lui Mihai Șora, la Cinema Ateneu, preț bilet 15 lei
Cinematograful Ateneului va găzdui, pe 8 decembrie 2017, la ora 19, un eveniment inedit, pe care filosoful Mihai ȘORA îl dedică în exclusivitate publicului ieșean. Pentru Mihai Șora, acest eveniment este unul căruia îi acordă o deosebită atenție și, cu ocazia căruia, dorește să intre în dialog cu ieșenii.
Cunoscutul eseist și filozof Mihai Șora va aduce la Cinema Ateneu un film pe care el însuși l-a realizat. Despre ce este vorba, vă invităm să aflați vineri, 8 decembrie.
Având loc în preajma aniversării celor 101 ani ai celebrului scriitor, evenimentul îi provoacă pe toți cei care îi admiră personalitatea tânără și plină de umor să vină să afle chiar de la Mihai Șora secretul tinereții.
Bilete pe www.ateneuiasi.ro
Sâmbătă, 9 decembrie 2017, ora 13.30 – “Hai să cântăm”/ SING 3D, regia Garth Jennings, la Cinema Ateneu, Sala Mare „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei
Plasată într-o lume similară cu a noastră, dar populată de animale, producţia studiourior Illuminations Entertainment (Despicable Me, Minions), Sing, îl are în centru pe Buster Moon (Matthew McConaughey), un koala stilat, aflat la cârma unui teatru ale cărui zile glorioase au cam trecut. Optimist incorigibil - dar şi un mic afurisit - îşi iubeşte teatrul mai mult decât orice şi este gata să facă tot ce îi stă în puteri ca să îl readucă la succesul de odinioară.
Confruntat cu distrugerea ambiţiei sale de-o viaţă, realizează că mai are o singură şansă de a face să strălucească din nou preţioasa lui comoară – punerea în scenă a celei mai grozave competiţii muzicale din câte au fost vreodată.
În finală merg cinci concurenţi: un şoarece iubitor de jazz (Seth MacFarlane), al cărui discurs este la fel de isteţ precum trucurile sale, o adolescentă elefant timidă, cu o voce minunată, dar cu trac (Tori Kelly), mama epuizată a 25 de purceluşi (Reese Witherspoon), care visa în adolescenţă la o carieră muzicală, o gorilă, fiu de gangster (Taron Egerton), dornic să se lase în urmă moştenirea necinstită a familiei şi un porc spinos, fan punk rock (Scarlett Johansson), care visează la o carieră solo după ce a fost dată afară de colegii de trupă şi părăsită de arogantul său partener.
Toţi răspund anunţului făcut de Buster cu speranţa că vor avea şansa de a-şi schimba viaţa.
Proiecția 3D „Sing/ Hai să cântăm 3D” va avea loc sâmbătă, 9 decembrie, la Cinema Ateneu. Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 15 lei (include ochelarii) și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro și de la casa de bilete a Ateneului din Iași.
Duminică, 10 decembrie 2017, ora 10.00 – “Marea bulgăreală”/Snowtime! 3D, regia Jean-Francois Pouliot, Francois Brisson, la Cinema Ateneu, Sala Mare „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei
SNOWTIME! este o comedie captivantă care vorbește despre speranţă şi prietenie, explorând relaţiile dintre prieteni în timpul copilăriei, si anume – concurența, entuziasmul, jocul de solidaritate și rolul acestora în viața copiilor. Distractiv, imaginativ și punctat de o fericire pură, această animație oferă tinerilor telespectatori mult de gândit. Pentru a se distra, copiii dintr-un mic orășel pun la cale o bătaie cu bulgări de zăpadă memorabilă. Luke și Sophie, ambii în vârstă de 11 ani, devin liderii echipelor opuse. Oricare echipă care va ajunge să ocupe fortăreața de zăpadă va câștiga. Dar ceea ce începe ca pură distracție și cu un aer entuziast, duce la un conflict între copii. Bucuria este restabilită când toţi copiii decid să atace fortăreața mai degrabă, decât unul pe celălalt. Această bulgăreală îi va antrena pe toți locuitorii într-o competiție și o solidaritate care va rămâne ca cea mai frumoasă amintire din copilăria lor. Marea bulgăreală este o animație pentru întreaga familie.
Filmul este dublat in limba romana!
Duminică, 10 decembrie, vă așteptăm la ora 10.00 să vă bucurați de o animație 3D pentru familie!
Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 12 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro și de la casa de bilete a Ateneului din Iași.
 

Avem pentru voi cele mai bune filme făcute vreodată. Sigur, n-am făcut noi topul, acesta este realizat de cunoscutul site de filme, seriale și televiziune IMDB.

Un proverb apărut relativ recent spune că internetul a devenit mult mai interesant de când au început rușii să aibă acces la camerele de filmat.

Andrei GIURGIA - șef oficiu film

Marinela AXINTE - vicepreședinte ANSR Filiala Iași

Emilian PADARU - profesor de dansuri populare

Începând cu data de 16 iulie, de la ora 21.45, în Parcul Palas (Piațeta de Patinoar), Caravana TIFF aduce filme bune la Iași. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași.

Cele mai frumoase Dacii vechi din România și din străinătate vor fi expuse în centrul Iașiului, sâmbătă, 17 iunie, la Întâlnirea Dacia Clasic, un eveniment organizat de Retromobil Club România. Mașinile își vor aștepta admiratorii între orele 10:00 și 14:00 pe Pietonal Ștefan cel Mare.

Continuă Serile Filmului Românesc la Ateneu Iași Câștigător al Premiului Publicului la TIFF, PLANETA PETRILA, va fi proiectat în avanpremieră la Iași.

Filmul Planeta Petrila semnat de Andrei Dăscălescu, votat de curând cel mai popular film din secțiunea Zilele Filmului Românesc, la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, vine în avanpremieră la la Iași.

Două dintre cele mai apreciate filme lansate în ultimul an, În lumina lunii/ Moonlight, câștigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film, și (M)ucenicul/ The Student, premiat la Cannes 2016, vor avea proiecții speciale la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iași pe 21, 22 și 23 aprilie, de la 17.30 și 20.00. Biletele costă 15 lei și pot fi cumpărate de la casieria Casei de Cultură „Mihai Ursachi”.

În lumina lunii/ Moonlight, care va rula în fiecare dintre cele trei zile de la ora 17.30, a câștigat anul acesta premiul Oscar pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun actor într-un rol secundar. Având deja peste 150 de premii în toată lumea, filmul regizat de Barry Jenkins abordează un subiect delicat – parcursul unui tânăr american de culoare, din copilărie și până la maturitate, în timp ce se străduiește să-și găsească sensul în lume. „De la primul și până la ultimul cadru, În lumina lunii este unul dintre cele mai frumoase filme pe care le poți vedea”, scrie The New York Times.

 

Trailer Moonlight: bit.ly/Moonlight-Trailer

De la ora 20.00, în cele trei zile, ieșenii pot vedea (M)ucenicul/ The Student, un film provocator despre fundamentalismul religios și unul dintre puținele plasate în lumea ortodoxiei, în regia lui Kirill Serebrennikov.

Inspirat de fenomenul global al fanatismului religios în rândul tinerilor, dar și de evenimentele din țara sa, unde Biserica Ortodoxă, sub regimul lui Vladimir Putin, a căpătat un rol esențial în politică, educație și societate, regizorul Kirill Serebrennikov a preluat piesa germană Martyr, de Marius von Mayenburg, și a adaptat-o pentru Rusia. Contextul este similar cu cel din România, unde Biserica Ortodoxă se implică în toate aspectele importante ale vieții politice și sociale.

"Ce pot face părinții, profesorii și societatea, în general, când un tânăr devine radical, indiferent de religie?", este una dintre întrebările importante pe care le lansează filmul.

Cuprins de o criză mistică, Veniamin (Petr Skvortsov) își confruntă mama, colegii și profesorii cu Biblia în mână. Au voie fetele să ia lecții de înot la școală în bikini? Chiar e nevoie de educație sexuală în clasă? Ar trebui studiată teoria evoluției la ora de științe? Adulții sunt copleșiți de certitudinile pe care tânărul le strigă invocând Scriptura. Nimeni, în afară de Elena (Victoria Isakova), profesoara lui de biologie, nu-l va provoca pe propriul teren.

(M)ucenicul a primit cronici entuziaste la Cannes, unde a rulat în competiția Un Certain Regard și a obținut Premiul François Chalais, acordat filmelor care promovează valorile jurnalismului.

 

Trailer (M)ucenicul: http://bit.ly/2lSqm9b

Filmele (M)ucenicul și Moonlight sunt distribuite în România de Transilvania Film.

***

www.transilvaniafilm.ro | www.facebook.com/TransilvaniaFilm

(Sursa: comunicat de presă remis de către organizatorii evenimentului Serile Filmului Românesc)

Trei prizonieri români închişi într-o închisoare din Florenţa au evadat luni. Cei trei români au ajuns în închisoare după o serie de furturi, relatează cotidianul italian La Nazione.

Români evadaţi, căutaţi de poliţie pe teritoriul Italiei

Poliţia italiană continuă căutările a trei români ce au evadat luni, 20 februarie, în jurul orei locale 20:00 (21:00, ora României) din închisoarea Sollicciano, din oraşul italian Florenţa, informează presa locală.

Căutările au fost iniţiate imediat după lansarea alarmei de evadare, acestea fiind extinse şi în afara regiunii Toscana. O atenţionare deosebită a fost lansată la punctele de frontieră, pentru ca cei trei evadaţi să nu părăsească teritoriul statului italian.

Potrivit primelor informaţii cei trei evadaţi ar fi tăiat barele celulei în care erau închişi, iar apoi ar fi coborât pe peretele exterior închisorii, folosindu-se de cearceafurile din celulă.

Doi dintre deţinuţii evadaţi sunt acuzaţi că ar face parte dintr-o grupare infracţională specializată în furturi şi spageri de locuinţe, ce a fost interceptată în primele zile ale lunii februarie, reţeaua de infractori ar fi activat între Florenţa şi Lucca. Aceasta ar fi constituită din 25 de cetăţeni români.

Evadarea celor trei, care erau închişi într-o zonă de unde deţinuţii aveau acces la zone comune ale închisorii, pe durata zilei, a stârnit controverse, o parte a zidului din jurul închisorii nefiind supravegheată de către patrule din cauza pericolului de prăbuşire.

Ştire iniţială Deţinuţii au profitat de faptul că o porţiune de zid era nesupravegheată, accesul în zonă find interzis. Ei ar fi trecut de zidul închisorii folosind mai multe cearşafuri legate între el, scrie La Nazione.

Lipsa lor a fost remarcată după aproximativ o jumătate de ora. Este posibil ca cineva să-i fi aşteptat cu o maşină.

Cei trei deţinuţi,  Ciocan Dănuţ Costel, Bordeiano Costel şi Doncin Constantin Cătălin, făceau parte dintr-o reţea de crimă organizată, specializată în furturi. Această reţea era compusă din 25 de oameni, toţi românii. 

 

 

Sursa: mediafax.ro

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

 

Statistici IASI TV LIFE