Stiri locale iasi

Avionul militar care îl aduce acasă pe Regele Mihai a plecat de pe aeroportul din Geneva. Aeronava Spartan, special modificată pentru acest drum, urmează să ajungă în România în jurul orei 11.00.

Odată cu moartea ultimului monarh al României, Majestatea Sa Regele Mihai I, au ieșit la iveală și o serie de fotografii din copilăria sa, alături de nimeni altul decât Prințul Philip, Duce de Edinburgh, soțul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Cei doi au petrecut momente frumoase împreună în copilărie și în adolescență atât în România, la Constanța, Sinaia, dar și în Italia, fiind de aceeași vârstă, născuți în 1921.

 

Regele Mihai I s-a stins din viaţă la vârsta de 96 de ani, astăzi, la ora 13.00, la locuinţa sa din Aubonne (Elveţia). În urmă cu un an, fostul suveran a fost diagnosticat cu o boală incurabilă, leucemie cronică, şi tot atunci a anunţat că se retrage din viaţa publică.
"La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria,
În această seară, la ora 19, Custodele Coroanei va face o declaraţie de presă
Trupul Regelui va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş iar slujba de inmormântare va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală", se spune într-un comunicat al Casei Regale.
În 5 noiembrie, Principesa Margareta şi Principele Radu au plecat de urgenţă în Elveţia, după ce starea Regelui Mihai s-a agravat.
Printr-un Comunicat, Casa Regală anunţa: "Starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei (…) În această săptămână, Familia Regală va avea o rundă de întâlniri cu medicii Majestăţii Sale, pentru a discuta tratamentul curent al Regelui şi pentru a primi sfatul lor în circumstanţele actuale."
Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mamă Elena, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regenţe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice şi să plece în exil.
A fost unul dintre puţinii foşti şefi de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Fiu al principelui moştenitor Carol, Mihai a moştenit de la naştere titlurile de principe al României şi principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunţat mai târziu).
Grav bolnav, Regele Mihai a decis să se retragă din viaţa publică pe 2 martie 2016, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României.
Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală au fost: “carcinomepidermoid metastazant”şi “leucemie cronică”. Majestatea Sa a urmat un tratament complex şi solicitant, care l-au împiedicat să apară în public, având nevoie de o perioadă de refacere.
Regele Mihai I a decis să transmită următorul mesaj: "În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei."
Soţia sa, Regina Ana a murit, pe 1 august 2016, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveţia. Sicriul cu trupul neînsufleţit al reginei a ajuns în ţară pe 9 august.
Mihai I, rege al României, după moartea bunicului său Ferdinand
Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunţase în decembrie 1925 la tron şi rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuţiile regale erau îndeplinite de o regenţă, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieţii politice, întoarcerea inopinată şi ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistenţă. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florenţa. Privat de o veritabilă afecţiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educaţie aleasă, dar nu a fost pregătit pentru domnie.
În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârşitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herţa, Transilvania de nord-est şi Cadrilaterul. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice şi să părăsească ţara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul naţional-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanenţă sub supravegherea serviciilor de informaţii. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă.
Când balanţa războiului s-a întors şi forţele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva şi a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu şi restaurarea Constituţiei din 1923. Uniunea Sovietică a tergiversat semnarea unui armistiţiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga ţară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii, cu situaţia Transilvaniei ca mijloc de şantaj al ruşilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu şi să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniştilor. În semn de protest faţă de abuzurile noului guvern, regele a intrat în aşa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care şi-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituţională.
În aceşti ani, suveranul s-a profilat într-un simbol naţional al rezistenţei. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câştigat” detaşat, iar 1947 a marcat interzicerea şi decapitarea Partidului Naţional Ţărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârşitul anului a venit rândul instituţiei monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeaşi zi fiind proclamată republica populară.
În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza ţării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzităţii. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma şi s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveţia. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria. După Revoluţia din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în ţară, cu excepţia Paştelui din 1992, când a atras mulţimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub preşedinţia lui Emil Constantinescu, în 1997, şi-a primit înapoi cetăţenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate şi o parte din proprietăţi. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ţinut un discurs în faţa camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a fost anunţată îmbolnăvirea lui de cancer şi retragerea din viaţa publică.
Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956.
Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tâmplărie.
Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se afla, pentru moment, casa familiei.
In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu.
Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra.
Regele Mihai si Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor au ales sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta.
 

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi - Muzeul de Istorie a Moldovei – Muzeul Unirii, în parteneriat cu Arhiva Ministerului de Externe al României şi Muzeul Naţional Peleş organizează, în perioada 27 noiembrie 2017 – 4 ianuarie 2018, expoziţia „Familia Regală la Iaşi (1916-1918). De la Refugiu la Marea Unire”.

Starea Regelui Mihai s-a stabilizat în ultimele patru zile, fiind capabil să mănânce singur, recunoaște persoane și conversează, transmite corespondentul din Elveția al televiziunii naionale.

Regele Mihai I împlineşte astăzi 96 de ani. Majestatea sa îşi va aniversa ziua de naştere într-un cadru privat, în reşedinţa din Elveţia. În ţară, principesa Moștenitoare Margareta a organizat o serie de evenimente pentru a marca sărbătoarea.

Gabriela Duda, mama principelui Radu, a încetat din viață la Iași, anunță Casa Regală, într-un comunicat.

Casa Regală ar fi cerut mărirea chiriei pentru folosința publică a Castelului Peleș, cu ocazia reînnoirii contractului. Custodele (n.red-Principesa Margareta) ar fi cerut o mărire a chiriei de la 5000 de Euro la 50.000 de Euro.

O expozitie dedicată Casei Regale a României a fost deschisă la Muzeul Municipal din Curtea de Argeş şi va putea fi vizitată de către cei interesaţi până pe data de 21 august.

Reprezentanţii Muzeului Municipal Curtea de Argeş au deschis o expoziţie dedicată Casei Regale a României.

Aceasta a fost realizată în memoria Majestăţii Sale Regina Ana, a României şi va putea fi vizitată până în data de 21 august 2016 în Sala Basarab a Secţiei de Istorie, de pe strada Negru Vodă nr. 2, informează instituţia muzeală.

În cadrul acesteia, cei interesaţi pot vedea fotografii cu membrii Casei Regale, precum Regina Ana, Regele Mihai, Regele Carol al II-lea, Regele Ferdinand şi Regina Maria, dar şi imagini de la înmormântarea Regelui Ferdinand.

Expoziţia cuprinde şi obiecte de epocă, precum vase de porţelan cu imaginea Regelui Ferdinand şi Regina Maria şi albume fotografice cu membrii Casei Regale.

"Sunteţi aşteptaţi toţi cei interesaţi să afle cât mai multe despre istoria regilor României şi de a aduce un ultim omagiu Majestatăţii Sale Regina Ana.", transmit organizatorii.

Principesa Ana de Bourbon-Parma, soţia regelui Mihai, a decedat la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveţia, anunţă Casa Regală a României

Sursa: mediafax.ro

Marţi,10 mai, de Ziua Regalităţii, Casa Majestăţii Sale organizează evenimente cu fast, la Castelul Peleş din Sinaia, precum înălţarea Stindardului Regal, un concert de gală, un Garden Party, iar la ora 18:00, Familia Regală va ieşi pe balconul castelului pentru a saluta participanţii la sărbătoare.

Sărbătoarea va debuta marţi, 10 mai în Bucureşti, la Statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal, unde la ora 10:30, va avea loc o ceremonie militară şi depunere de flori.

Familia Regală va sosi la Statuia Regelui Carol I la ora 11:00. În încheiere, Militarii Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul vor prezenta publicului o demonstraţie de îndemânare cu arma. Vor fi prezenţi Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Elena, dl Alexander Nixon, Principesa Sofia şi Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei.

Apoi, după ora 13:00, evenimentele se mută la Sinaia, unde pentru prima dată după anul 1947, va flutura Stindardul Regal.

Intrarea va fi liberă la aceste evenimente, atât pentru public, cât şi pentru presă. Publicul va avea acces pe peluza din faţa castelului, începând cu ora 16:00.

Pe terasa Castelului Regal Peleş, la ora 13:20, va avea loc ceremonia înălţării Stindardului Regal pe catargul din turnul edificiului. Vor fi prezenţi la ceremonie membri ai personalului Casei Majestăţii Sale Regelui de la Palatul Elisabeta şi de la Castelul Săvârşin, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, personalul Muzeului Naţional Peleş şi invitaţii Familiei Regale veniţi din străinătate pentru Jubileul de 150 de ani. Stindardul Regal va fi ridicat la sosirea pe terasa castelului a Custodelui Coroanei. Vor fi de faţă Principele Radu, Principesa Elena, dl Alexander Philips Nixon, Principesa Sofia şi Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei.

În piaţa din faţa Corpului de Gardă (La Tunuri), la ora 15:00, Principesa Moştenitoare Margareta va acorda premiile câştigătorilor ediţiei a cincea a Maratonului Regal. Startul Maratonului Regal va fi dat la ora 8:00 dimineaţa şi se va desfăşura pe traseul Castelul Peleş – Poteca Regală – Stâna Regală – Poiana Ţapului – Cascada Urlătoarea – Buşteni – Pârtia Kalinderu – Mănăstirea Buşteni – drumul forestier Poiana Ţapului Sinaia – Castelul Peleş.

Tradiţionala Garden Party şi concertul de gală cu ocazia sărbătorii naţionale de 10 Mai vor avea loc pe terasa şi peluza Castelului Peles, de la ora 17:00 la ora 19:30.

Familia Regală aşteaptă cât mai mulţi români să vină la Castelul Peleş, "la această sărbătoare importantă pentru Coroană şi pentru naţiunea română". De asemenea, sunt binevenite grupuri reprezentând organizaţii, instituţii sau comunităţi.

Drumul de la intrarea pe domeniu până la castel se va face pe jos pentru toţi participanţii. Intrarea maşinilor pe domeniu este interzisă.

Între ora 17:00 şi ora 18:00, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale va susţine un recital cu muzică internaţională.

La ora 18:00, Familia Regală va ieşi pe balconul castelului, pentru a saluta participanţii la sărbătoare. Trei avioane ale Iacărilor Acrobaţi vor survola parcul regal.

La ora 18:30, va începe concertul de gală. Muzicienii vor evolua în aer liber, pe o scenă aşezată pe terasa castelului. Imaginile vor fi preluate pe două mari ecrane, vizibile pentru toţi cei aflati pe peluză.

Concertul va fi susţinut de orchestra lărgită a Cameratei Regale, având ca invitaţi de onoare pe violonistul Remus Azoiţei şi pe tenorul Teodor Ilincăi, precum şi pe dirijorul Tiberiu Soare. Repertoriul va cuprinde piese de valoare şi de popularitate din creaţia compozitorilor români George Enescu, Iosif Ivanovici, Ciprian Porumbescu şi Grigoraş Dinicu, precum şi lucrări de Giacomo Puccini, Camille Saint-Saëns, Ernesto de Curtis şi Eduardo di Capua.

Familia Regală va urmări concertul de pe terasa Castelului Peleş. Concertul se va încheia la ora 19:30. La finalul concertului, vor fi lăsaţi să zboare 400 de porumbei albi.

De asemenea, în ziua de 10 mai, restaurantele de pe cuprinsul Domeniului Regal Sinaia vor sta la dispoziţia participanţilor la evenimente. Restaurantele vor fi deschise în intervalul 12:00 - 23:00 şi vor avea terasele extinse şi amenajate special pentru sărbătoare.

Parcările auto vor fi gratuite pe parcursul zilei de 10 mai 2016 pe întreg Domeniul Regal Sinaia.

Sunt bineveniţi toţi cei care doresc să ia parte la evenimente din ţară, din Republica Moldova sau din alte colţuri ale lumii.

În fiecare an, pe 10 mai este ziua regalităţii, fosta zi naţională a României, ziua dinastiei în care a avut loc intrarea în Bucureşti a principelui Carol I.

Sursa: mediafax.ro

Page 1 of 2

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31