Schimbari de circulatie in Podu Ros

Schimbari de circulatie in Podu Ros

Written by  Aug 29, 2018

În zonă au fost impuse restricţii de circulaţie, în vigoare toată luna septembrie, cât se preconizează că va dura modernizarea sistemului de termoficare.

 

Proiectul de modernizare a reţelei de termoficare primare din municipiul Iaşi „iese“ de pe Şoseaua Naţională direct în intersecţia Podu Roş, unde va determina modificări în traficul rutier. Practic, conductele de termoficare vor fi înlocuite între capătul străzii menţionate şi bd. Socola, respectiv bd. Ţuţora.

Intervenţiile au început ieri, mai mulţi poliţişti aflându-se în intersecţie pentru a fluidiza traficul. Lucrările fac parte din proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare în municipiul Iaşi, în vederea conformării cu stardardele de mediu privind emisiile poluante în atmosferă şi pentru creşterea eficienţei energetice în alimentarea cu căldură urbană“.

Investiţia este cofinanţată în proporţie de 85 la sută din fonduri europene, 13 la sută din fonduri de la bugetul de stat şi 2 la sută din fonduri locale. Valoarea totală a contractelor este de aproximativ 68 milioane de lei, fără TVA, câştigătoarea licitaţiei fiind asocierea SC Conest SA - SC Construcţii Erbaşu SA - SC Consix Construcţii SRL - SC IPCT Instalaţii SRL. Finalizarea şantierului care brăzdează practic tot oraşul este fixată pentru vara anului viitor, precizează un comunicat al Primăriei ieşene.

 

sursa: ziaruldeiasi.ro

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« September 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30